Cauzele și Geneza Accidentelor de Muncă și a Bolilor Profesionale

SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA ÎN MUNCĂ

GENERALITĂŢI

Asigurarea sănătăţii şi securităţii salariaţilor în procesul muncii revine angajatorului, care are obligaţia să ia toate măsurile necesare, obligaţie ce rezultă din textul art. 171 al. 1 şi 2 din Codul Muncii. Din art. 1 al. 1 din Legea 90/1996 rezultă că protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate , avînd ca scop asigurarea celor mai bunecondiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii salariaţilor şi altor persoane participante la procesul de muncă.

Protecţia muncii se realizează atât prin măsurile tehnice necesare pentru evitarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale cât şi prin norme de drept care stabilesc drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor menite să le asigure acestora din urmă securitatea şi sănătatea în muncă.

Totodată persoana care prestează munca are dreptul de a cere realizarea măsurilor de protecţie a muncii care să-i asigure viaţa şi acelaşi timp are şi obligaţia de a respecta aceste măsuri. Aşadar instituţia juridică a protecţiei muncii are un caracter complex la realizarea ei contribuind dispoziţii din diferite ramuri ale dreptului. Reglementarea principală însă este cuprinsă în dreptul muncii deoarece asigurarea sănătăţii şi securităţii salariatului este necesară pe timpul prestării muncii.

Scopul activităţii de protecţia muncii este asigurarea vieţii şi integrităţii anatomofuncţionale a omului în procesul muncii. Factorul uman, elementul principal al oricărei activităţi utile nu poate fi privit însă rupt de contextul relaţiilor sale cu celelalte elemente ale sistemului de producţie. El trebuie analizat şi studiat în interdependenţele sale cu sarcinile pe care trebuie să le execute, cu mijloace de producţie cu ajutorul cărora îşi desfăşoară activitatea şi cu mediul în care lucrează.

Numai o analiză profundă a tuturor elementelor care intervin în procesul de muncă, o abordare globală a relatărilor şi interconexiunile din ele permite elucidarea fenomenului accidentării şi îmbolnăvirii profesionale şi orientarea corectă a profilaxiei acestuia.

Numărul mare de accidente de muncă şi boli profesionale existent încă la nivelul economiilor naţionale impunea reconsiderarea criteriilor de securitatea muncii, atât la cercetarea, proiectarea şi exploatarea obiectivelor economice cât şi în managementul acestora.

Criteriul de securitate a muncii trebuie să apară cel puţin tot atât de important ca şi criteriul economic conjugat şi nu subordonat acestuia. Acest deziderat se poate atinge numaiabordând problemele de securitate şi sănătate în muncă în contextul ansamblului procesului de producţie ca părţi componente ale acestuia şi nu ca părţi separate de sine stătătoare.

Uniunea Europeană în materia securităţii şi sănătăţii în muncă a fost adoptată o directivă cu aplicabilitate generală (Directiva cadru nr. 89/391 din 1 iunie 1989) şi numeroase directive sectoriale, care stabileşte pentru statele membre obligaţia de a promova „ameliorarea mediului de muncă pentru a proteja securitatea şi sănătatea lucrătorilor” - norme aplicabile atît în sectorul public cât şi în cel privat.

Reglementarea securităţii şi sănătăţii în muncă. Reglementările interne în materia sănătăţii şi securităţii în muncă, pe lângă art. 171-187 din Codul Muncii, sunt: Legea nr. 90/1996; Legea nr. 346 din 5 iunie 2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr. 19 din 27 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale modificată şi completată; Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003; Legea nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protecţia cetăţenilor români carelucrează în străinătate; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 99 din 29 iunuie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, aprobată prin Legea nr. 436 din 18.07.2001, pe baza căreia a fost adoptată Hotărârea guvernului nr. 580 din 6 iulie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice; Legea nr. 108 din 16 iunie 1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată; Legea nr. 111 din 10 octombrie 1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare; Hotărârea Guvernului nr. 737 din 3 iulie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei; Hotărârea Guvernului nr. 573 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea procedurilor de autorizare a funcţionării comercianţilor; Hotărârea Guvernului nr. 238 din 13 martie 2002 pentru majorarea limitelor amenzilor contravenţionale prevăzute de Legea protecţiei muncii nr. 90/1996; Hotărârea Gvernului nr. 1022 din 10 septembrie 2002 privin regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului; Hotărârea Guvernului nr. 457 din 18 aprilie 2003 pentru asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune; Hotărârea Guvernului nr. 261 din 22 februarie 2001privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, modificată prin Hotărârile Guvernului nnr. 678 din 19 iulie 2001 şi nr. 1337 din 27 decembrie 2001, pe baza căreia a fost emis Ordinul ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale nr. 352 din 7 mai 2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a acesteia; Hotărârea Guvernului nr,. 1340 din 27 februarie 2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipienţilor sub Presiune şi a Instalaţiilor de Ridicat, etc.