Cap. 1. PROBLEMA ALIMENTARĂ PE PLAN MONDIAL. DIFICULTĂŢI ŞI OPORTUNITĂŢI ACTUALE
1.1. Politicile agroalimentare – instrumente de intervenţie în asigurarea securităţii alimentare
- Politicile alimentare şi nutriţionale – ansamblu coerent de obiective, priorităţi, principii, norme şi decizii adoptate şi aplicate de factorii şi instituţiile investite cu competenţe necesare pentru a asigura întregii populaţii condiţiile economico-sociale, cuvenite unei alimentaţii raţionale, indispensabile statutului nutriţional, care să conducă la o bună stare a sănătăţii individuale şi publice.
Organisme ONU ce au integrat politici alimentare şi nutriţionale
- Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO);
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
- Priorităţi ale FAO şi OMS:
- Intensificarea serviciilor pentru evaluarea situaţiei alimentare a populaţiei;
- Întărirea controlului produselor şi asigurarea siguranţei alimentare;
- Realizarea concordanţei şi compatibilităţii dintre legislaţia naţională şi reglementările internaţionale;
- Echilibrul dintre mediu, populaţie şi oferta alimentară;
- Diminuarea carenţelor în nutrienţi şi sprijinirea alimentaţiei mamei, sugarului şi copilului;
- Dezvoltarea salubrităţii alimentare.
Politica alimentară
- Direcţii de intervenţie ale politicii alimentare:
- Aprovizionarea şi calitatea produselor;
- Consumator şi capacitatea sa de consum;
- Obiectivele politicii alimentare:
- Stabilirea preţurilor alimentelor faţă de fluctuaţiile puternice ale preţurilor internaţionale;
- Limitarea presiunii inflaţioniste prin controlul preţurilor alimentelor;
- Compensarea sau reducerea nivelului preţului cu amănuntul în cazul unor mărfuri de încurajare a producţiei;
- Asigurarea unui anumit nivel nutriţional al popoulaţiei subnutrite;
- Stabilizarea preţurilor alimentelor pentru grupele vulnerabile, cu o capacitate slabă de cumpărare.
- Politica alimentară:
- ansamblul intervenţiilor sectoriale (agricole, industriale, comerciale, de distribuţie, de alimentaţie, etc) şi globale coerente la nivelul componentelor sectoriale ale complexului agro-alimentar.
- Intervenţii guvernamentale care vizează restabilirea dezechilibrelor alimentare datorate insuficienţei.
POLITICA NUTRIŢIONALĂ
- Scop: asigurarea unui echilibru între trebuinţele fiziologice de consum alimentar şi aportul de nutrienţi pentru satisfacerea acestora;
- Practici specifice ţărilor industrializate:
- Fixarea unor preţuri-plafon pentru alimentele de bază;
- Stabilirea unor standarde în materie de definire a unor produse şi crearea unor instituţii pentru aplicarea acestor reglementări.
- Instrumente de politică nutriţională ale ţărilor industrializate:
- Subvenţii ale consumului de alimente d eprimă necesitate, tichete pentru raţii, bonuri de cumpărare;
- Instituţii de servire a mesei subvenţionate în şcoli;
- Educarea nutriţională a populaţiei
Concluzii:
- Politica alimentară implementată determină sensul de dezvoltare al tehnologiilor alimentare;
- Politica alimentară este o componentă a politicii de dezvoltare globală;
- Politicile nutriţionale pentru ameliorarea nivelului nutriţional al unor categorii sociale defavorizate, sunt considerate politici de asistenţă temporară;
- Politicile alimentare ce privesc populaţiile aflate în stare de subconsum, vor cuprinde:
- Măsuri de reformă agrară;
- Politici de preţ şi control al aprovizionărilor;
- Soluţia globală impusă: constituirea unei politici internaţionale de integrare agroalimentară
1.2. Securitatea alimentară: obiective, priorităţi, direcţii de acţiune
- Securitatea alimentară:
- asigurarea accesului pentru toată lumea, în mod permanent, la hrana necesară unei vieţi active şi sănătoase;
- asigurarea disponibilităţii alimentelor;
- asigurarea dreptului unui om de a se hrăni sănătos;
- cuantificare: cantitatea de alimente necesare unui individ, exprimată în trofine, pentru a-i asigura echilibrul fiziologic şi a-i acoperi cele 3 raţii de consum:
- raţia de creştere;
- raţia de întreţinere;
- raţia de activitate.
Obiective prioritare ale securităţii alimentare
- satisfacerea nevoilor nutriţionale ale populaţiei prin intervenţii şi orientări spre piaţă a diferitelor activităţi şi fluxuri;
- rezolvarea problemei alimentare într-o manieră cât mai echilibrată;
- promovarea unor sisteme agroalimentare integrate la nivel naţional şi regional;
Indicatori sintetici ai securităţii alimentare
- raportul dintre stocul de cereale şi consumul de cereale, la nivel mondial;
- raportul dintre disponibilităţile de produse agroalimentare ale principalilor exportatori şi cererea de consum a populaţiei;
- variaţia producţiei de cereale în marile ţări importatoare;
- variaţia producţiei de cereale în ţările cu venituri scăzute şi cu deficit alimentar;
- variaţia preţurilor la importul produselor agroalimentare;
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.