Caracterizarea Merceologică a Mărfurilor de Sticlă

4 Caracterizarea merceologică a mărfurilor

de sticlă

Mărfurile din sticlă prezintă o importanţă deosebită pentru anumite

domenii de utilizare: articole de menaj, ambalaje, geamuri, optică etc. care nu pot fi

înlocuite cu alte mărfuri. În domeniul sticlăriei fine pentru menaj, România se

situează pe locul 10, iar în domeniul producţiei de geamuri float (cristal) pe locul

nouă, pe plan european. Din întreaga cantitate de sticlă, o mare pondere o are

exportul de mărfuri din sticlă. Astfel, 85% din producţia de sticlă executată manual

se exportă şi circa 60% din producţia de geamuri trase. Fabricile noastre de

geamuri comercializează geamuri la dimensiuni libere, ceea ce nu se înscrie în

tendinţa mondială de comercializare a geamului prelucrat în produse finite şi

semifinite (jaluzele, geam termopan, oglinzi, geam securit, geam duplex etc.).

Principalii producători de articole pentru menaj sunt: Vitrometan-Mediaş,

Stipo-Dorohoi, Avrig Stimas Suceava, iar dintre producătorii de geamuri:

Geromed-Mediaş, Ges-Scăieni, Gerom-Buzău,Gecsat-Tănăveni etc. Mărfurile din

sticlă românească şi geamuri se exportă în ţările UE (Germania, Italia, Anglia ş.a.),

ţările din Orientul Apropiat şi Mijlociu (Liban, Arabia Saudită, Israel, Iordania,

Yemen ş.a.), în Africa (Egipt, Tunisia etc.) şi chiar S.U.A. (care este o mare

producătoare de geamuri).

4.1 Structura şi compoziţia chimică în relaţie cu proprietăţile sticlei

Sticla este un corp solid, amorf, obţinut prin subrăcirea unor topituri cu

compoziţii chimice variabile ce devin rigide la intervale diferite de temperatură,

datorită creşterii treptate a vâscozităţii; trecerea din starea fluidă în starea rigidă

este reversibilă. Deşi sticla este considerată un corp amorf, nu este lipsită complet

de structură. Sticla prezintă o structură cu un grad de ordonare a particulelor mai

mult sau mai puţin pronunţat. Structura sticlei şi influenţa ei asupra proprietăţilor

Merceologie

fizice şi chimice ale sticlei, a fost explicată printr-o serie de teorii (teoria reţetelor

dezordonate, teoria cristalelor, teoria elementelor structurale etc.). În prezent,

cercetările privind structura sticlei generalizează ideea că sticla prezintă o varietate

de structuri care nu pot fi explicate prin teorii elaborate, luate separat. Contribuţia

elementelor structurale ale sticlei şi gradul lor de ordonare depinde de compoziţia

chimică şi de modul de răcire a topiturii. O anumită compoziţie chimică determină

o anumită structură a sticlei şi anumite proprietăţi. Procesul de structurare a sticlei

începe încă din topitură, unde se găsesc agregate de particule a căror stabilitate

variază odată cu temperatura. La răcirea topiturii se produc modificări ale

structurii, formei şi dimensiunilor acestor agregate; aceste modificări nu ajung

totdeauna la echilibru, mai ales in condiţiile topirii industriale, din cauza

vâscozităţii ridicate a topiturilor şi a vitezei cu care variază temperatura.

De aceea, în topitură se întâlnesc diferite agregate de particule

corespunzătoare diferitelor temperaturi. Existenţa acestei structuri a sticlei, la

temperatura de topire, explică posibilitatea de a subrăci topitura de sticlă, fără a

cristaliza. Modificările structurale continuă să se producă şi în topitura subrăcită,

însă cu viteză din ce în ce mai mică, pe măsură ce vâscozitatea creşte. Aceste

modificări structurale influenţează proprietăţile sticlei până la o anumită

temperatură care delimitează intervalul de rigiditatea sticlei şi căruia îi corespunde

o anumită valoare a vâscozităţii. Compoziţia chimică a sticlei este foarte variată şi

determină proprietăţile ei. Principalii componenţi ai sticlei pot fi grupaţi în patru

categorii mari, conform tabelului 4.1.