Terapia Durerii

preocuparea continuă a omului pentru durere

o abordare ştiinţifică se semnalează odată cu emiterea teoriilor lui Darwin (sfârşitul sec. XVIII). (conceptul - orice cale de transmitere senzitivo-senzorială existentă în organism poate deveni o cale pentru durere, în condiţiile unui stimulul este suficient de intens).

1839 - Bell şi Magendie descoperă căile nervoase dorsale (cercetări pentru elucidarea bazelor neuro-anatomo-fiziologice ale percepţiei durerii).

prima anestezie reuşită la om („eterizare”) - cu eter, după un studiu prealabil efectuat pe animale de către Morton în 1846 în America.

descoperirea acului şi a seringii - dezvoltarea de noi metode mult mai sofisticate, ţintite şi eficiente de analgezie care constau în infiltrarea filetelor nervoase cu substanţe care blochează transmisia nervoasă.

1965 - Melzack şi Wall (revista Science ) - teoria controlului inhibitor de poartă asupra sensibilităţii dureroase („Gate control theory”) - consideră percepţia dureroasă ca fiind datorată deficitului de inhibiţie şi nu excitaţiei excesive. Transmierea nocicepţiei la nivel spinal este supusă unui control local segmentar chiar la locul de intrare a durerii în măduva spinală (baza concepţiilor actuale asupra mecanismelor transmiterii, modulării şi controlului durerii).

1999 - Melzack - teoria matricei neuronale (“neuromatrix theory”) - oferă o viziune complexă, complet nouă asupra componentei centrale a percepţiei dureroase, care sugerează faptul că percepţia dureroasă s-ar realiza prin intermediul unui mecanism propriu ţesutului nervos cerebral, fără participarea aferenţelor senzoriale extranevraxiale.