Fiziologie

SECREŢIA SALIVARĂ

Saliva din cavitatea bucală este un amestec al produsului de secreţie a celor trei perechi de glande salivare mari (parotide, sublinguale, submaxilare) şi a numeroaselor glande mici diseminate în mucoasa bucală (mai abundente în zona palatină şi labială).

Glanda parotidă (glandă exocrină seroasă) produce o salivă fluidă, bogată în fermenţi numită salivă de masticaţie şi digestie (aproximativ 25% din totalul secreţiei salivare); glanda submaxilară (glandă mixtă sero-mucoasă) produce o salivă ce umezeşte limba şi înlesneşte simţul sapid numită salivă de gustare (70% din totalul secreţiei salivare; glanda sublinguală (glandă mucoasă) secretă o salivă filantă, vâscoasă, bogată în mucus, care aglutinează particulele alimentare şi favorizează deglutiţia, numită salivă de deglutiţie (5% din totalul secreţiei salivare).

1.1. Recoltarea salivei

În clinică, pentru recoltarea salivei se folosesc două metode: drenajul şi sucţiunea. Drenajul constă în colectarea salivei ce se scurge peste buza inferioară, timp de 5 minute, la un subiect care prezintă narinele pensate şi efectuează o respiraţie orală. Sucţiunea presupune recoltarea salivei prin aspiraţie cu ajutorul unei pompe de vid.

Pot fi recoltate şi separat numai salivă parotidiană (cu ajutorul capsulei Lashley) sau sublinguală (cu segregatorul Schneyer).

1.2. Examenul macroscopic al salivei

Saliva totală de repaus este un lichid incolor, transparent sau translucid (datorită aglomerărilor opalescente – leucocite şi celule epiteliale), puţin filant, cu gust fad şi aproape inodor.

1.3. Debitul salivar

Secreţia salivară la om este continuă. În stare de veghe, există o permanentă stimulare minimă “spontană” (Babkin – 1950), realizată de către factori psihici sau excitanţi chimici (din compoziţia salivei), mecanici (prin manevre de recoltare de la nivelul cavităţii bucale sau din alte zone digestive – stomac etc.).

Debitul salivar de repaus este de 0,3 – 0,5 ml/min, cu variaţii individuale foarte mari datorită excitabilităţii diferite a mecanismelor de reglare; în timpul somnului valoarea debitului salivar scade la aproximativ 0,05 ml/min.

Debitul salivar bazal variază cu vârsta, cantitatea şi calitatea alimentelor ingerate (în timpul digestiei debitul salivar variază între 20 – 300 ml/min), sarcina, febra, consumul de medicamente anticolinergice etc.

Cantitatea de salivă secretată zilnic reprezintă aproximativ 1 – 1,5 litri, cea mai mare cantitate fiind eliminată în cursul alimentaţiei.

Accentuarea secreţiei de salivă (sialoreea) poate apare în unele intoxicaţii (Hg, Pb, Bi, As, alcaloizi etc.), după administrarea de substanţe medicamentoase sau toxice (muscarina, fizostigmina, neostigmina, colina, acetilcolina etc.), odată cu senzaţia de greaţă (inclusiv în timpul răului de mare sau de altitudine, în iritaţiile meningee (meningită, migrenă) ca şi în toate cazurile de excitaţie locală la nivelul cavităţii bucale sau pe traiectul nervului trigemen.

Reducerea secreţiei de salivă (hiposialia, xerostomia) poate apare în stările de deshidratare masivă, administrarea de medicamente parasimpaticolitice (atropina), în afecţiuni locale sau generale care afectează glandele salivare (sindrom Gougerot – Sjögren, sarcoidoză, sindrom Miculitz, stomatite severe).

-pH–ul salivar

Reacţia chimică a salivei mixte este uşor acidă, pH-ul salivar variind între 5,75 – 7,05.

Saliva parotidiană este mai acidă (5,81 cu limite 5,45 – 6,06); saliva submaxilară are un pH de 6,39 cu limite între 6,02 – 7,14.

Tabel nr.1 - Valori ale pH-ului salivar:

pH Adulţi Copii

Salivă parotidiană 5,5 5,5

Salivă sublinguală 6 6

pH-ul lingual 6,5-7,0 6,9-7,4

Reacţia salivei este paralelă cu pH-ul sanguin, respectiv cu concentraţia substanţelor ce determină sistemele tampon.

Ph-ul salivar se determină cu ajutorul hârtiei indicator universal, care se aplică în trei zone diferite ale cavităţii bucale:

în dreptul celui de-al doilea molar superior, la locul de deschidere al canalului Stenon prin care se elimină saliva parotidiană;

la locul de deschidere al canalului Wharton, pe planşeul bucal în vârful carunculei sublinguale, lateral de frâul lingual (pentru saliva glandelor submaxilare);

pe regiunea dorsală a limbii.

pH-ul salivar creşte după administrarea unor cantităţi crescute de substanţe alcaline, ceea ce dovedeşte rolul glandelor salivare în mecanismele de reglare ale echilibrului acido-bazic.

La un pH apropiat de neutralitate, saliva este saturată în calciu. Alcalinitatea salivară favorizează formarea calculilor salivari (sialoliţi), iar acidifierea şi alte modificări ale compoziţiei salivare creează condiţii pentru producerea cariilor dentare.

Densitatea salivei

Densitatea salivei variază între 1002 – 1008 (1012); este mai mică decât densitatea plasmei sanguine (1026).

Examenul microscopic al salivei

Materiale necesare:

-microscop optic;

-lame de sticlă curate şi degresate;

-alcool metilic;

-soluţie de albastru de metilen 1%.