Fiziologia Glandelor Endocrine

Sistemul hormonal se ocupă de controlul funcţiilor metabolice ale organismului, reglând intensitatea reacţiilor chimice din celule, transportul substanţelor prin membranele celulare sau alte aspecte ale metabolismului celular cum sunt creşterea şi secreţia.

In conceptia clasica hormonii sunt produsi ai unor glande lipsite de canale excretoare care au acces pe cale umorala (sange, limfa) asupra unor tesuturi aflate la distanta de locul de producere si induc efecte specifice asupra acestor structuri.

Conform acestei teorii hormonii se diferentiaza net de mediatorii chimici, activi la nivelul sinapselor neuro-umorale, reglarea umorala fiind conceputa separat de cea nervoasa.

In afara glandelor mari, bine individualizate din punct de vedere anatomo-functional se cunosc sisteme endocrine difuze, raspandite in diferite organe si tesuturi. Acesti hormoni pot actiona local asupra unor celule tinta vecine cu celula secretoare (secretie paracrina).

Unii hormoni pot functiona ca neuro-mediatori sau neuromodulatori eliberati in sinapsele din SNC sau periferic, in timp ce unii medioatori pot fi secretati in mediul intern ca hormoni.

Neuro-endocrinologia-stiinta experimentala si clinica dovedeste legatura stransa dintre mecanismele de reglare nervoase si umorale.

Unii dintre hormoni sunt numiţi hormoni locali iar alţii generali.

Exemple de hormoni locali sunt acetilcolina, secretina, colecistochinina.

Pe de altă parte, hormonii sistemici sunt secretaţi de către glande endocrine

localizate în diferite regiuni din organism. Câţiva dintre hormonii generali exercită

efecte asupra tuturor sau aproape a tuturor celulelor din organism, aşa cum sunt

hormonul de creştere şi hormonii tiroidieni.

Alţi hormoni sistemici acţionează în primul rând asupra unor ţesuturi specifice, de exemplu, corticotropina care stimulează cortexul adrenal sau hormonii ovarieni ce acţionează pe endometrul uterin.

Ţesuturile afectate specific pe această cale se numesc ţesuturi ţintă.

Hormonii si receptorii lor din organele tinta pot fi identificati, izolati, dozati prin RIA; pentru sinteza se foloseste ingineria genetica.