Expertize tehnice și evaluări în ingineria mecanică

1.1. Aspecte definitorii ale metodologiei de diagnosticare Realizarea oricãrui studiu diagnostic, pentru soluþionarea problemelor de orice naturã intervenite în activitatea agentului economic, necesitã o abordare metodicã. Aceastã exigenþã, valabilã pentru toate tipurile de studii, este mult mai mare în cazul diagnosticului unei activitãþi productive, a unui produs. Pentru a pãtrunde în labirintul complicat al unei întreprinderi ºi a identifica soluþiile cele mai bune la problemele apãrute, este foarte importantã asigurarea unei informãri corecte a specialistului consultant. Metoda diagnosticãrii, pe de o parte, ar trebui sã permitã degajarea elementelor esenþiale pentru elaborarea studiului ºi, mai mult, cercetarea în profunzime în cazul anomaliilor, iar pe de altã parte, sã neglijeze elementele accesorii care nu prezintã utilitate pentru domeniul studiat, [16]. Aceastã dublã necesitate antreneazã eforturile expertului în eliminarea dificultãþilor metodei de diagnosticare, ce ar trebui sã evite douã posibile limite ºi anume: realizarea unui studiu foarte analitic ºi costisitor în raport cu informaþiile pe care le aduce sau elaborarea unui studiu mult prea global, care poate antrena unele omisiuni, prin care sã se piardã unele puncte importante pentru judecata finalã ºi pentru programele de acþiune ce urmeazã a fi propuse. Ca urmare, numai o metodã riguroasã de diagnosticare va convinge beneficiarul studiului de competenþa ºi de valoarea expertului specialist la care s-a apelat ºi de faptul cã rezultatul expertizei nu cuprinde o multitudine de informaþii inutile, fãrã esenþã.

EXPERTIZE ÎN INGINERIA MECANICÃ

Orice diagnostic presupune utilizarea mai multor tehnici complementare pentru evidenþierea ºi analiza aspectelor vizate. Avantajul recurgerii la o abordare multilateralã este dublu: pe de o parte, permite verificarea mãrturiilor / argumentelor care mãresc securitatea analizei iar pe de altã parte, permite identificarea celor mai potrivite procedee, adaptate domeniilor studiate, deoarece orice tehnicã are limitele sale ºi poate fi utilizatã numai în proporþii diferite pentru examinarea structurilor, funcþiilor sau proceselor cercetate. Realizarea metodicã a diagnosticului comportã un anumit numãr de etape, absolut necesare în elaborarea unei lucrãri pertinente. Studiul diagnosticului [46] ne furnizeazã un anumit numãr de informaþii utile în abordarea asupra unui produs ca urmare a degradãrii sau deteriorãrii acestuia. Instrumentele diagnosticului sunt destinate sã genereze ºi sã primeascã informaþii ºi date, sã le ordoneze ºi sã le structureze ºi, prin punerea lor în legãturã, sã permitã deducerea unei semnificaþii pe care n-ar avea-o dacã ar fi tratate separat. Diagnosticul este prezentat ca unirea a douã niveluri de analizã: - punctele forte ºi slãbiciunile posibile ale unui produs; - ameninþãrile generate de mediul înconjurãtor. Aceastã analizã este în mod necesar dinamicã. Se dezvoltã astfel, metode exacte de analizã comparativã a unui produs. La definiþia medicalã tradiþionalã, care nu vede în diagnostic decât determinarea disfuncþionalitãþilor (pornind de la simptome), limbajul modern informatic a adãugat cãutarea cauzelor ºi corectarea acestor disfuncþionalitãþi. Diagnosticul, în sensul sãu actual lãrgit, cuprinde ciclul complet, [41]: constatare -analizã-acþiune Aceastã definiþie poate fi reþinutã pentru diagnosticul unui produs, al calitãþii sau a unei situaþii generale de disfuncþionalitãþi. O altã abordare, mai pragmaticã, constã din definirea diagnosticului pe baza întrebãrilor la care trebuie sã se rãspundã: - Care este situaþia actualã? - În ce situaþie de risc mã aflu dacã nu schimb nimic? - În funcþie de situaþia în care mã încadrez, care sunt acþiunile pe care trebuie sã le întreprind? - Care sunt riscurile ºi obstacolele de depãºit? Cea de-a treia întrebare pune problema referenþialului. Acesta trebuie sã fie explicit, ºi sã serveascã drept model de comparaþie pentru a facilita o evaluare a devierii existente. Ca urmare, diagnosticul reprezintã o acþiune de investigare dusã de o persoanã (sau un grup de persoane) asupra funcþionãrii unui produs, echipament, etc., sau asupra unei situaþii produse ca urmare a degradãrii produsului, echipamentului, etc., la cererea unei autoritãþi competente. Realizat într-o manierã preventivã sau curativã, diagnosticul are ca þel: - sã analizeze corelaþia funcþionãrii ºi a managmentului cu obiectivele;

- sã scoatã în evidenþã neconformitãþile ºi ansamblul cauzelor;