1. Noţiuni de teoria elasticităţii
1.1 Ecuaţii de bază
În foarte multe domenii ale ştiinţei şi tehnicii, utilizarea unor instalaţii,
utilaje şi maşini performante este o cerinţă care implică o perfecţionare continuă
a procesului de proiectare şi realizare optimă a structurilor de rezistenţă, ce sunt
parte componentă a acestora.
Pentru realizarea acestor cerinţe este necesar să se analizeze cu precădere
modul de comportare a structurilor de rezistenţă, sub acţiunea diferitelor încărcări
care pot fi datorate: sarcinilor direct aplicate, variaţiilor de temperatură sau/şi
proceselor tranzitorii.
Întrucât în domeniul tehnic se utilizează o mare varietate de structuri de
rezistenţă, studierea modului de comportare a acestora se realizează prin
utilizarea unor modele fizice care au caracteristici comune pentru un mare număr
de structuri. Adoptarea modelului fizic pentru o anumită structură de rezistenţă se
realizează pe baza unor ipoteze simplificatoare, care nu trebuie să introducă erori
mari şi care trebuie să respecte caracteristicile de bază ale structurii de rezistenţă.
Având adoptat modelul fizic al structurii se pot elabora ecuaţiile
matematice care să descrie atât modelul fizic cât şi modul de comportare a
structurii, atunci când aceasta este solicitată cu o anumită încărcare.
4 Noţiuni de teoria elasticităţii
Prin adoptarea pentru o anumită structură de rezistenţă a modelului fizic şi
a relaţiilor de calcul se obţine modelul de calcul pentru structura respectivă.
-í²‰ Modelul fizic al structurii de rezistenţă cuprinde următoarele componente:
• elemente structurale, sunt acele elemente geometrice care formează
structura de rezistenţă. Acestea pot fi clasificate după caracteristicile
geometrice în:
- bară, grindă, tijă, arbore, toate aceste componente au o
dimensiune mult mai mare decât celelalte două;
- placă, membrană, toate aceste componente au o dimensiunie mult
mai mică decât celelalte două;
- blocul, masivul, au toate dimensiunile comparabile ca mărime.
• elemente de legătură ale structurii, prin care se realizează legătura
dintre elementele structurii şi dintre structură şi elementele din exterior.
După numărul posibilităţilor de mişcare (gradelor de libertate) anulate
si după modul lor de anulare, se poate face o clasificare a elementelor
de legătură. Din numărul mare al posibilităţilor de legătură ale unei
structuri de rezistenţă se port enumera următoarele variante mai des
utilizate:
♦ legături prin care se anulează în totalitate gradul de libertate după o
anumită direcţie, printre care se pot enumera:
- reazemul simplu (sau reazemul mobil), care suprimă un grad de
libertate;
- articulaţia (sau reazemul fix), care suprimă două grade de
libertate pentru structurile plane ÅŸi trei grade de libertate pentru
structurile spaţiale;
- încastrarea, care suprimă trei grade de libertate pentru structurile
plane şi şase grade de libertate pentru structurile spaţiale.
prof. Fratila Marcu - Facultatea de inginerie Hermann Oberth Sibiu
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
