Mintea umană, intenționalitatea și geneza faptelor sociale

Daca acceptam faptul ca faptele sociale nu apar datorita unei asa-zise necesitati sociale sau datorita unor sisteme si structuri supraindividuale, trebuie sa încercam sa explicam cum este posibila aparitia acestora din actiunea indivizilor. Care anume trasaturi sau proprietati ale indivizilor ar trebui luate în calcul pentru a putea explica geneza institutiilor sociale? Vom pleca de la premisa ca rationalitatea agentilor sociali este suficienta pentru a explica geneza faptelor sociale. Altfel spus, putem crede ca, în virtutea ratiunii lor, indivizii înteleg care sunt problemele comune cu care se confrunta si încearca sa le rezolve cautând în comun, prin coordonare, solutiile adecvate. Una dintre teoriile ce încearca sa explice colaborarea institutionala între indivizi plecând de la rationalitatea acestora este teoria agentilor rationali. Vom cerceta masura în care aceasta teorie poate da seama, în ultima instanta, de geneza institutiilor sociale. Vom constata ca însasi colaborarea rationala a indivizilor (sau conflictul dintre acestia) necesita un substrat mai profund, intentionalitatea colectiva.

(A) Teoria agentilor rationali si geneza faptelor sociale. Asumptiile acestei teorii sunt urmatoarele: indivizii poseda preferinte total ordonate, informatii complete despre situatiile concrete în care se gasesc si un calculator intern perfect (capacitate de a rationa apta sa identifice varianta cea mai buna de actiune). Regula jocului social este aceea ca indivizii vor face tot ce le sta rational în putere pentru satisfacerea propriilor preferinte. Conform acestei abordari teoretice, actionam rational atunci când stim ce vrem, când avem o idee destul de precisa asupra a cât de probabil este ca fiecare curs al actiunii sa ne satisfaca si cu ce cost si când alegem actiunea care este în aceste conditii mijlocul cel mai eficace pentru scopurile noastre [&] Agentii rationali pot avea orice preferinte (consistente) si sunt rationali daca si numai daca alegerile lor le maximizeaza în consecinta utilitatile anticipate Exista patru situatii sau genuri de relatii mai des invocate de catre teoreticienii teoriei jocurilor:

a. Cooperarea în fata unei probleme comune. În cele mai multe situatii pare a exista un interes reciproc pentru a coopera, lipsind orice conflict real de interese (de pilda, la trecerea peste un pod ). Acest gen de relatie ar putea fi invocata drept ratiune pentru a explica geneza institutiilor sociale: daca interesele individuale pot fi reciproc servite, aparitia unor asociatii si institutii nu ar trebuie sa fie deloc una surprinzatoare. Asadar, daca interesele indivizilor nu ar intra niciodata în conflict, institutiile sociale si societatea civila ar putea fi întelese în termenii unor jocuri de coordonare. Totusi, este evidenta ca, în multe situatii, indivizii au interese opuse si ajung inevitabil la conflict.

b. Optiunea pentru conflict reprezinta, în multe situatii, o strategie pentru apararea intereselor concrete, precum si o strategie de construire a reputatiei. Situatia de conflict apare atunci când rezolvarea problemei pentru un individ reprezinta o modalitate sigura de lezare si de afectare negativa a celuilalt. În aceasta situatie, ideea unui contract social pare a fi salvatoare: cele doua parti renunta la parte din drepturi în favoarea unei terte parti ce se transforma într-un garant al drepturilor ramase si al proprietatilor. Întrebare: de ce oamenii nu coopereaza pur si simplu în orice situatie? Raspuns: deoarece vor aparea mereu profitorii care îsi vor cere partea (o parte cât mai mare daca se poate!) fara a contribui în nici un fel la efortul comun. Asa cum spunea si Hobbes, în firea umana exista trei cauze principale de vrajba: competitia, neîncrederea si gloria. Competitia îi face pe oameni sa-si dauneze unii altora pentru câstig. Neîncrederea sau, asa cum se spune astazi, suspiciunea, favorizeaza loviturile preventive. Gloria, care echivaleaza oarecum cu ceea ce astazi numim status social, îi face pe oameni agresivi ori de câte ori simt ca sunt subevaluati. Asemenea cauze de vrajba inerente firii umane duc doar la asociatii fragile, pentru a nu spune mai rau Prin urmare, situatiile conflictuale sunt la fel de prezente în societate ca si încercarile de colaborare si coordonare, iar existenta institutiilor nu poate fi legata doar de posibilitatea cooperarii indivizilor.