Interviul

Interviul este specia care informeaza si elucideaza, prin intermediul unui dialog. Rolul reporterului de interviu este sa stabileasca un dialog viabil, un mod de comunicare intre el si cititor. Sondajul de opinie, informatia si lamurirea unei situatii sunt laturile principale ale interviului. Intrebarile trebuie sa fie scurte, clare si puse in cunostinta de cauza. Interviul are functia principala de a exprima o atitudine, o opinie, este un mod direct de prezentare a unor idei. Intrebarile depind si de informatia pe care o are jurnalistul despre cel intervievat.

Interviul poate fi construit pentru a reliefa un portret, sau poate fi interesant prin opinii, idei, lamurirea unei atitudini, aceasta fiind cu adevarat misiunea unui interviu.

Un gen publicistic aparte il constituie cartile de interviuri cu oameni de cultura. Spre exemplu cartea de dialoguri dintre Stelian Tanase si Alexandru Paleologu, Lumea de maine, un volum de interviuri realizat de Ion Biberi, cartile de interviuri ale lui Sorin Antohi, cartile de publicistica ale lui Emil Simandan, etc.

Tipuri de interviuri

- interviul expres (interogarea catorva trecatori in legatura cu un eveniment unanim cunoscut si actual); interviul-informatie - interviul-explicatie (prin care reporterul il determina pe intervievat sa-si justifice o atitudine, sa-si explice actele, opiniile, opera, etc).

Cum trebuie sa fie intrebarile intr-un interviu:

- sa nu se refere la domenii cunoscute ziaristului

- sa nu aiba caracter general

- sa nu fie puse mai multe intrebari deodata

- sa nu fie lungi

- sa nu fie de tipul la care sa se raspunda prin da sau nu

- sa nu sugereze raspunsul

- sa nu fie ipotetice, etc.

Ce este interviul?

Chiar daca de la data consemnarii primelor "intervista" datorate lui Pico della Mirandola pana la aparitia lui James Gordon Bennet (fondatorul lui "New York Herald") care ar fi "inventat", dupa Gambo Pal, interviul de presa, s-au scurs patru secole, in fond, nu e decat un singur pas.

Interviul n-a fost "inventat". James Gordon Bennet a transpus in paginile presei o multilaterala forma a comunicarii interumane, cu amendamentele tehnice corespunzatoare. Interviul nu a aparut ca o generatie spontana. Putem observa ca de la necesitatea de a afla a omului primitiv, la "interviurile" luate de antici Oracolului din Delphi, la prima prezenta culta a genului in "Dialogurile" lui Platon, de la invocarea spiritelor menite sa aduca raspunsuri la chinuitoarele intrebari despre viata si moarte ale oamenilor din Evul mijlociu exista o stransa legatura. Totodata aceata legatura exista si intre "intervistele" teologice ale umanismului italian, intre "Convorbirile economice" ale lui Ion Ghica pana la rasunatoarele interviuri de presa ale lui James Gordon Bennet. Remarcabile sunt interviurile lui Ion Valeriu din "Viata romaneasca" (1926-1939), lui Felix Aderca interviuri publicate in "Vremea" prin 1937, lui Adrian Paunescu in "Sub semnul intrebarii" s.a. Dintr-un gen in buna masura eclipsat in deceniul de dupa razboi, neglijat si abandonat, in virtutea unei practici de presa cantonate in jurul unicului pilon - articolul, interviul a inceput sa-si reia locul stabil, saptamanal, printre celelalte genuri publicistice, ca in prezent sa atinga adevarate culmi de profesionalitate.

Interviul nu a cunsocut niciodata, in istoria presei noastre, diversitatea de expresie, de modalitati si forme, de tematici si personalitati creatoare, ponderea si stralucirea cu care se poate mandri astazi. Cu greu se poate gasi astazi un cotidian sau o revista saptamanala care sa nu aiba inserate in paginile sale interviuri. Se poate spune ca interviul de presa a ajuns sa cunoasca in publicistica romaneasca un loc de prima insemnatate. In ziare, in reviste