Focus Grup

FOCUS-GRUPUL

Am surprins în capitolul rezervat tehnicii chestionarului faptul că putem face apel, în cercetarea publicului ţintă, la anchetă şi sondaj de opinie, ca metode cantitative. Am evidenţiat faptul că, în cercetările bazate pe chestionar, care urmăresc testarea şi validarea unor ipoteze specifice, adesea facem apel la informaţii pe care le-am obţinut anterior, aplicând metode calitative. Aceasta înseamnă că, pentru un univers de cercetare insuficient cunoscut, pentru o cercetarea explorativă dar nu numai, avem la dispoziţie metode calitative care produc date complexe şi care stau la baza formulării unor ipoteze valoroase de cercetare, care pot fi testate ulterior în cadrul anchetelor sau sondajelor de opinie.

În ce constă specificul metodelor calitative?

După cum se exprimă Septimiu Chelcea (2001/2007) – unul dintre cei mai cunoscuţi autori care au abordat în România problema metodologiei cercetării – principala caracteristică a cercetării calitative este folosirea unei abordări interpretative şi surprinderea subiectului în mediul său natural. Aceasta înseamnă practic că nu numărul subiecţilor intervievaţi/observaţi/analizaţi nu este foarte important, cât alegerea acestora ca subiecţi „reprezentativi” pentru grupul ţintă care face obiectul cercetării. Informaţiile pe care vrem să le obţinem folosind metode calitative sunt cele care se pretează interpretărilor subiective atât ale celui care le detaliază, cât şi, ulterior, ale cercetătorului.

Colectarea unui număr mare de date, complexitatea discursului obţinut sunt elemente esenţiale şi în cazul interviului, ca metodă de cercetare consacrată.

Pentru a întelege mai bine specificul metodelor calitative, în raport cu cele cantitative (de tipul sondajului sau anchetei sociologice, anterior analizate) se cuvine să spunem că acestea au la bază abordări teoretice diferite. Astfel, cercetarea având la bază metodele calitative se originează în concepţia pozitivistă asupra cunoaşterii sociale lansată de filosoful francez Auguste Comte (1830-1842) şi consacrată ulterior de Emile Durkheim în lucrarea sa Regulile Metodei Sociologice (1895/2002). Acestă abordare, care stă la baza metodelor cantitative, stipulează cunoaşterea realităţii sociale asemenea cunoaşterii din ştiinţele naturii (din ştiinţele exacte). Aceasta înseamnă că avem de a face cu fapte sociale (concept introdus de Durkheim), care pot fi tratate ca lucruri: numărate, clasificate, ierarhizate, şi că realitatea socială poate fi studiată prin cunoaşterea acestor fapte sociale. Cu alte cuvinte, cunoaşterea prin metode cantitative se bazează pe legea numerelor mari, pe aplicarea instrumentelor de cercetare pe un număr mare de subiecţi, care pot da seama despre ceea ce se întâmplă la nivelul universului populaţional în ansamblul lui. Astfel, datele obţinute sunt eliberate de semnificaţiile subiective atribuite lor de către indivizi, ajungându-se la cunoaşterea obiectivă.

Prin contrast, metodele calitative au la bază concepţia teoretică iniţiată de sociologul şi economistul german Max Weber (1864-1920), care a promovat distincţia dintre cunoaşterea în ştiinţele sociale şi cunoaşterea din cadrul ştiinţlor exacte, propunând metoda comprehensivă (verstehen) şi insistând asupra caracterului subiectiv al faptelor sociale. Cu alte cuvinte, realitatea socială nu există ca atare, în perspectiva metodologiilor comprehensiv-subiective, ci este permanent construită prin semnificaţiile pe care le atribuie subiecţilor, în interacţiunile sociale. În acest caz, metodele calitative se concentrează pentru a desprinde semificaţiile pe care le atribuie subiecţii diferitelor acţiuni pe care le întreprind, interacţiunilor sociale, cum anume construisc un sens vieţii lor cotidiene. Cercetarea calitativă necesită o analiză ştiinţifică a semnificaţiilor pe care subiecţii le investesc în interacţiunil lor şi, de aici studierea subiecţilor în mediul lor natural de viaţă sau în medii care se apropie cel mai mult de medii şi aspecte fireşti din viaţa individului. Cecetările calitative se disting prin descrieri ample, pe când cele cantitative abundă de statistici, tabele, raportări grafice şi modele matematice.

Putem observa cu siguranţă că ambele abordări au avantaje şi limite: cercetarea calitativă este adesea acuzată de subiectivism, de implicarea cercetătorului, pe când cea cantitativă – de eliminarea din cercetarea realităţii sociale a individului cu emoţiile, aşteptările, motivaţiile sale şi reducerea sa la un simplu număr, între alţi indivizi trataţi similar din cadrul eşantionului.