Conflictul ca Mijloc de Schimbare

1. Poate fi considerat conflictul un mijloc privilegiat de producere a schimbarii?

Opozitia între grupuri, relatiile de dominare nasc diferite tipuri de conflicte în sînul societatii; procesele conflictuale sînt inima schimbarii, dar gradul lor de radicalitate depinde de cîmpul de aplicatie.

Conflictul nu produce întotdeauna schimbare. El poate fi întîlnit si ca proces non-evolutiv. Contestatiile, de exemplu, pot întari coeziunea în sînul unei organizatii. Tulburînd codurile, functionarea rationala a organizatiei, ele pot stimula rezistenta la inovatie, conservarea rutinei. În majoritatea situatiilor, însa, conflictele sînt motorul instaurarii unui nou echilibru, ele transforma din interior o organizatie.

Dintr-o perspectiva psihosociologica, putem situa conflictul la intersectia personalitatii cu situatia (mediul psihosocial). Caracteristicile psihosociale ale situatiei generatoare de conflict sînt urmatoarele:

a) fiecare participant la o interactiune raspunde în termenii cunoasterii celuilalt, ai perceptiei pe care o are el despre intentiile si posibilitatile acestuia; uneori, aceasta imagine nu corespunde cu oferta reala a partenerului;

b) fiecare participant la o interactiune, cunoscînd capacitatea de constientizare a celuilalt, este influentat de propriile asteptari în ce priveste actiunile acestuia; aceste asteptari pot sau nu sa aiba acuratete, functie de abilitatea sa de a intra în rolul celuilalt, de competenta sa empatica;

c) interactiunea genereaza noi motive, le transforma pe cele vechi;

d) situatia conflictuala este plasata într-un mediu social (familie, grup, organizatie,

comunitate) care a dezvoltat tehnici proprii de interactiune umana, simboluri, categorii, legi mutuale, valori care sînt relevante pentru acest mediu uman; pentru a întelege si interpreta evenimentele este necesar, deci, sa le plasam într-un context psihosocial mai larg;

e) fiecare participant la o interactiune sociala (fie el individ sau grup) constituie o

unitate complexa, compusa din mai multe subsisteme, aflate la rîndul lor în interactiune. Participantul poate actiona ca o unitate fata de mediu, dar poate prezenta si o stare conflictuala între diferite interese si valori.

Într-o tipologie a conflictului, distingem doua categorii esentiale:

- conflictul intrapersonal

- conflictul interpersonal.

Primul se deruleaza în sînul personalitatii, ca o lupta între tendinte opuse: persoana si presiunea normelor, valorilor externe (el este denumit si conflict nevrotic).

Al doilea rezulta din confruntarea cu alte tendinte, în procesul de asimilare a acestora sau de încorporare (absorbire) a propriei persoane.

Daca relatiile unei persoane sînt conflictuale, apare o stare conflictuala si în sînul personalitatii. Aceste doua tipuri de conflict prezinta analogii surprinzatoare si, frecvent, ele se pot transforma unul în altul.

Sociologii identifica cinci tipuri de conflict, luînd drept criterii relatia dintre starea obiectiva a lucrurilor si perceptia acestei stari de catre partile aflate în conflict:

1. conflictul veridic este obiectiv, rezultînd dintr-o perceptie cu acuratete a mediului; el nu este contingent cu vreo trasatura alterabila a mediului si, de aceea, este adesea greu de rezolvat (rezolvarea poate rezulta numai dintr-o abordare colaborativa a problemei, stabilindu-se prioritatile, prin raportare la un mecanism institutional);

2. conflictul contingent rezulta dintr-o incapacitate a partilor de a identifica resurse alternative la rezolvarea problemei; o perspectiva strînsa sau rigida sau o tensiune emotionala nejustificata blocheaza cadrul real de dezvoltare;

3. conflictul deplasat: conflictul manifest este trait pe fundalul unui conflict cu un substrat mai profund, neexprimat însa imediat; el reflecta, simbolic, tensiunea si iritabilitatea partilor, rezultînd dintr-un conflict profund nerezolvat. Conflictul manifest, generat de o neliniste obsedanta, nu poate fi, de regula, transat daca se trateaza izolat de fondul profund; uneori însa, un conflict adînc poate fi abordat prin rezolvarea formelor evidente (deplasate) recunoscute ca atare de parti;

4. conflictul latent se manifesta sub forma unei stari acute (adesea neconstientizate) de inconfort psihic fata de o anume problematica sociala, fara a fi atribuit expres unei situatii concrete. Acesta e un tip de conflict care ar trebui sa aiba loc, dar n-a avut pentru ca n-a întrunit conditiile de aparitie; însa cînd conditiile devin acute, individul constientizeaza noua situatie si conflictul poate deveni manifest;

5. falsul conflict rezulta dintr-o neîntelegere, dintr-o perceptie deformata a datelor. E conflictul care are loc fara sa existe o baza obiectiva pentru a-l declansa. Un conflict fals se poate, însa, alimenta pe parcurs cu motive si atitudini care sa-l transforme într-un conflict adevarat, mai ales într-o atmosfera de competitie si suspiciune.