Comunicarea de Masă

Caracteristici ale comunicării de masă

1. Emiţătorul este un profesionist al comunicării, un jurnalist o „persoană instituţionalizată" sau o organizaţie de comunicare, un post de radio, un canal de televiziune, un ziar (grupuri sociale specializate - antrepenorii de presă şi personalul lor). Aceasta este de fapt şi prima dintre caracteristicile comunicării de masă: emiţătorul, o „persoană instituţionalizată", care reprezintă, de obicei, un grup de persoane, este un mare producător de mesaje.

2 Prin comparaţie, în toate celelalte modalităţi de comunicare (directă, indirectă,

multiplă) emiţătorul de mesaje este unul singur. Diferenţa dintre modurile de

comunicare este dată, în acelaşi timp, de mijloacele prin care se face comunicarea, ca

şi de numărul receptorilor de mesaje.

Destinatarii comunicării for¬mează grupuri largi, colectivităţi umane, fapt care constituie socializarea audienţei (a receptării). Se poate spune, cu alte cuvinte, că „presa de masă reprezintă conversa¬ţia tuturor cu toţi şi a fiecăruia cu celălalt", aşa cum afirmă cercetătorul francez Bernard Voyenne (La presse dans la societe contemporaine). Este vorba, în acest caz, de a doua trăsătură distinctivă a comunicării de masă.

3. O altă caracteristică a conceptului analizat vizează caracterul unidirecţional şi mediat al comunicării. Emiţătorii şi receptorii de mesaje sunt separaţi spaţial şi temporal, iar informaţiile se transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice „erei electronice”.

4. În fine, o nouă trăsătură a comunicării de masă este dată de faptul că reacţia grupului receptor de mesaje faţă de grupul emiţător (feedback-ul) este lentă, chiar de indiferenţă. Când ea se produce, receptorii devin, la rândul lor, purtători ai unor noi mesaje.

Pe marginea acestui subiect Bernard Voyenne vorbeşte de trei caracteristici ale comunicării sociale prin intermediul presei, care o diferenţiază de toate celelalte forme ale comunicării:

- caracterul instantaneu (sau cvasiinstantaneu), deoarece informează despre un

eveniment aproape în acelaşi timp cu desfăşurarea lui sau cu un decalaj foarte mic;

- permanenţa, pentru că nu cunoaşte nici o întrerupere şi jalonează istoria în continuitatea ei;

- caracterul universal, pentru că este prezentă peste tot şi în orice moment.

Un alt cercetător, Rogers Clausse (Breves considerations sur la terminologie et la methodologie de la communication) defineşte presa drept un tip de comunicare socială şi consideră că aceasta îndeplineşte următoarele condiţii:

- periodicitatea pregnantă (apariţie cotidiană);

- consum imediat, fără întârziere. Mesajul jurnalistic este extrem de perisabil în timp. De aceea el trebuie consumat imediat, altfel îşi pierde orice savoare;

- eterogenitatea conţinuturilor efemere şi varietatea incoerentă a funcţiilor. Ziarul este un conglomerat de ştiri; satisface gusturile cele mai diverse;

- grija pentru actualitate, dominantă şi copleşitoare. Totul porneşte de la actuali¬tatea imediată şi se reduce la ea. Cotidianul, prin faptele, opiniile, evenimentele, întâmplările şi incidenţele sale, „invadează" totul, cuprinde totul, se impune pretutin¬deni;

-producţie - difuzare cu mare densitate pentru o mare şi enormă conglomeraţie de persoane: colectivitate în omogenitate, masă în eterogenitate.

Definiţii ale comunicării de masă

Cercetătorul american H. D. Lasswell, în lucrarea sa Structura şi funcţia comu¬nicării în societate, a determinat direcţiile majore ale cercetării comunicării de masă, pornind de la ideea că în orice acţiune de comunicare trebuie să avem în vedere cele cinci întrebări fundamentale: cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?

În viziunea lui Lasswell, modelul comunicării de masă se poate rezuma la for¬mula cineva spune ceva cuiva.

J. Lazar apreciază astfel: „Comunicarea de masă este un proces social organizat. Cei care lucrează pentru media, fie că este vorba de ziar sau de un canal TV, fac parte dintr-o mare întreprindere care este reglementată şi organizată ca orice altă întreprin¬dere din societate. Imaginea ziaristului independent, izolat în faţa maşinii sale de scris, este la ora actuală depăşită. Fiecare jurnalist, fie că lucrează pentru un cotidian, pentru radio sau TV, aparţine unui ansamblu de salariaţi din întreprinderea respectivă şi execută o muncă bine definită în sensul unei echipe".

Spre deosebire de Lasswell, Marshall McLuhan reduce paradigma comunicării de masă la doi termeni: ce se spune? (mesaj + mijloc de comunicare) şi cine? (produ¬cător + receptor). în acest sens el afirmă: „Societăţile se deosebesc între ele mai mult prin natura mijloacelor prin care comunică decât prin conţinutul comunicării”.

În procesul comunicării sociale se pot instala două mari tipuri de relaţii:

- Relaţii directe – comunicarea se realizează între două sau mai multe persoane, aflate în poziţi de proximitate; ele interacţionează şi se influenţeză una pe alta în cadrul acestui proces – comunicare interpersonală.

- Relaţii indirecte – comunicarea dintre persoane este mijlocită de un instrument care permite transferul mesajului de la emiţător la receptor – comunicare mediată.

Comunicarea mediată poate fi:

- mediată tehnologic – e-mail, telefon, discursuri publice amplificate prin instalaţii de sonorizare, concerte, spectacole;

- comunicare de masă – între emiţător şi receptor se interpun utilaje complexe, şi, mai ales instituţii sofisticate

Mijloacele de comunicare în masă

Presa – cel mai vechi mijloc de comunicare în masă, dispune de toate posibilităţile tehnice, economice, sociale, culturale pentru apariţia unor ziare de mare tiraj şi la preţuri accesibile unui public de masă;

Agenţiile de ştiri – instituţii specializate în comunicarea de masă:

1835 – Havas (Paris)

1848 – Associated Press (America)

1849 – Wolf (Berlin)

1851 – Reuters (Anglia)

Secolul al XX-lea - specializarea şi diversificarea presei:

- presă politică

- presă a elitelor interlectuale

- presă sportivă, economică, pentru copii şi adolescenţi, pentru femei, ştiinţifică etc.