Decorațiuni

Parcurile şi grădinile cuprind elemente construite specifice care com¬pletează peisajul sau care răspund anumitor necesităţi funcţionale. Unele construcţii decorative pot constitui piese importante de focalizare sau orientare a perspectivelor (bazine, fântâni arteziene, pergole). Altele au în primul rând un rol funcţional, dar trebuie să fie în acelaşi timp fru¬moase şi să se înscrie armonios în peisaj (scări, ziduri de sprijin ş.a.). Mă¬rimile, formele în plan şi în elevaţie, materialele utilizate pentru construc¬ţiile de parc se aleg în concordanţă cu importanţa şi caracteristicile zonelor în care sunt amplasate (scara, proporţiile, maniera stilistică, folosinţa).

TERASELE

Pe terenurile care beneficiază de diferenţe de nivel se pot proiecta terase-belvederi dominând perspectiva sau priveliştea asupra unui lac, asupra compoziţiei peisagistice de pe cotele mai joase. Frecvent întâlnite în parcurile şi grădinile clasice, având rezolvări stilistice adecvate, terasele îşi găsesc locul şi în amenajări contemporane, cu o tratare modernă. Ele pot fi însoţite de balustrade, ziduri de sprijin, scări şi orna¬mente arhitecturale sau de artă plastică; uneori, când diferenţa de nivel nu este prea mare, terasele sunt amenajate ca platforme consolidate de taluzuri.

SCĂRILE

Când panta terenului este puternică şi aleea nu se poate trata în plan înclinat (depăşind limitele menţionate anterior) scările apar ca elemente necesare, funcţionale.

Scările de grădină se diferenţiază de cele ale clădirilor, deoarece tre¬buie să se integreze fără a întrerupe sau contraveni liniei generale de pro¬fil a terenului; de asemenea, trebuie sa fie comode, să corespundă ritmului de mers al pietonului şi să asigure siguranţa folosirii (să nu fie alunecoase şi prea abrupte).

Pe pantele slabe, gradenurile rezolvă o deplasare fără eforturi, însă pe pantele mai mari este necesară proiectarea de scări ale căror trepte sunt dimensionate pentru a preveni oboseala urcării, înălţimea de 0,10-0,15 m şi lărgimea de 0,45-0,35 m corespund mărimii medii a pasului unui adult (se utilizează formula 2H + L = 0,65 - 0,7 m). Cea mai frecvent folosită dimensionare este 0,12 m (H) cu 0,4 m (L).

Când terenul nu este prea înclinat, scara se poate înscrie perpendicu¬lar pe curbele de nivel, încastrată în profilul terenului. Dacă înclinarea sa nu coincide cu cea a solului, se prevăd ziduleţe laterale înclinate sau mo¬delate cu paliere succesive (în trepte).

Formele scărilor sunt variate: pe lângă cele simple (drepte), în parcuri se întâlnesc scări cu acces pe mai multe laturi, scări semicirculare (ambele categorii permit alegerea mai multor direcţii de plecare la piciorul scării), scări în unghi (de exemplu, pentru accesul pe o terasă) (fîg. 1).

Uneori terasa poate fi mărginită de o scară vastă care poate suplini un taluz sau zidurile de sprijin.

Terenurile prea accidentate, cu pante lungi, impun tratarea scărilor mai variată, pentru a se evita aspectul monoton al unei suite prea lungi de trepte şi pentru reducerea oboselii generate de diferenţa de nivel. Treptele se grupează în suite impare (până la maximum 11 sau 13), între care se intercalează paliere uşor înclinate în sensul pantei şi a căror lungime co¬respunde unui multiplu de 65 cm + o lăţime de treaptă (pentru alternanţa paşilor la urcarea primei trepte ale fiecărei serii). De asemenea, traseul scării se adaptează configuraţiei terenului mai abrupt, prin schimbări de unghiuri în dreptul palierelor.

Fig. 1. Modele de scări

Pe un teren în pantă accentuată, traseul aleilor nu se proiectează pe linia de maximă înclinare, ci oblic faţa de curbele de nivel; de aceea, în zona scării este necesară o modelare corespunzătoare a microreliefului, pentru ca ea să se înscrie armonios în profilul terenului.

Materiale de construcţie a scărilor

Materialele aparente utilizate în construcţia scărilor se aleg în funcţie de aspectul ornamental dorit, de rezolvarea altor elemente din proximitate (cu care trebuie să se acorde) şi de rezistenţa ceruta.

Treptele pot fi: dintr-un singur bloc de piatră tăiată; din placaj de piatră pe contra-treaptă de beton (treapta iese în afară cu 1-3 cm); din lespezi de piatră consolidate cu beton ; din lemn (mai rar, în grădini rustice) fasonat în traverse sau rotund; din beton finisat în diferite moduri sau placat cu dale din beton.

Suprafaţa treptelor trebuie să fie suficient de rugoasă, iar pentru scur¬gerea apei, să aibă o uşoară înclinare în sensul pantei. La scările executate din dale, contra-treapta superioară se sprijină pe treapta situată sub ea. Daca necesită ziduri laterale, acestea se construiesc cu sprijin pe trepte, mărind astfel rezistenţa ansamblului.