Studii - Management Bancar

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Abstract. This paper has like objective to present some aspects concerning capital budgeting. So, after a short introduction where we specify necessary conditions for a decision situation and we define investment decision and capital budgeting we made a large presentation of stages of capital budgeting process.

1. Introducere

Pentru a examina procesul de decizie şi a răspunde întrebării 'Cum luăm o decizie?', trebuie să discutăm mai întâi circumstanţele în care aceasta trebuie să fie luată. Astfel, putem evidenţia două condiţii necesare când discutăm despre o decizie: existenţa alternativelor şi existenţa unui obiectiv sau scop.

Existenţa alternativelor este necesară datorită faptului că dacă nu există alternative din care să alegi, atunci nu este nevoie de decizie. Mai mult, chiar dacă acestea există, acest lucru trebuie văzut de potenţialul decident.

Cea de-a doua condiţie necesară izvorăşte din faptul că procesul de "luare a deciziei" implică pentru decident cheltuirea de timp şi efort. În mod raţional, acesta va acţiona în sensul alegerii acelei alternative care să-i permită atingerea obiectivelor dorite. Astfel, existenţa obiectivelor este ce-a de-a doua condiţie necesară; fără aceasta, nu există motivaţia pentru a lua o decizie.

Decizia de investiţii reprezintă procesul prin care resursele firmei (materiale, financiare, umane etc.) sunt angajate în vederea realizării unor proiecte investiţionale destinate obţinerii unor cash flow-uri superioare în perioadele viitoare.

Într-o altă exprimare, decizia de investiţii este decizia de alocare a resurselor în anumite proiecte de investiţii cu intenţia de a realiza beneficii financiare sau de altă natură mai mari în anii viitori. Aceste active pot fi corporale, cum sunt, de exemplu, clădirile, instalaţiile, echipamentele, terenurile sau necorporale, cum sunt investiţiile în brevete, licenţe, concesiuni, mărci comerciale, know-how şi resurse umane.

Bugetarea capitalului este termenul dat procesului prin care firmele realizează deciziile de investiţii ale capitalului.

Un bun sistem de bugetare a capitalului înseamnă mai mult decât decizia de acceptare sau respingere a proiectelor individuale. Acesta trebuie să fie parte integrantă a unui proces de planificare pe termen lung al firmei, adică un proces prin care se alege direcţia de afaceri a firmei şi se stabileşte planul de finanţare, producţie, marketing, cercetare şi nu numai. Acesta trebuie, de asemenea, să fie "conectat" la o procedură de măsurare a performanţelor.

2. Bugetarea capitalului – procesul etapizat de luare a deciziei de investiţii

O modalitate prin prisma căreia poate fi văzută bugetarea capitalului este ca un proces cu un număr distinct de etape. Confor acestei optici, luarea deciziei este o activitate incrementală ce implică mulţi oameni din structura ierarhică a firmei pentru o perioadă lungă de timp. Chiar dacă verdictul final în ceea ce priveşte aprobarea sau respingerea proiectului este dat de nivelul ierarhic superior, la nivelurile inferioare sunt luate decizii cu mult înainte, printr-un proces ce nu este încă complet clar. Există tendinţa de a considera luarea deciziei de investiţii ca un proces raţional de alocare a resurselor, chiar dacă, în realitate, luarea deciziei poate fi ceva mai puţin ordonat şi raţional decât se presupune.

În general, numeroşi autori încearcă să descrie bugetarea capitalului ca un proces cu patru etape:

- identificarea oportunităţilor de investiţii;

- dezvoltarea ideii iniţiale întro propunere fermă;

- selectarea proiectelor de investiţii;

- controlul proiectelor de investiţii, inclusiv post auditul.

Toate acestea pot fi ilustrate în figura 1:

Etapa 1: Identificarea

Teoria economică vede investiţiile ca o interacţiune între oferta de capital şi oportunităţile de investiţii. Este foarte greşit să presupunem că există un flux continuu de idei de investiţii. Este clar că cel mai important rol pe care îl poate juca top managementul într-o firmă în ceea ce priveşte procesul de investire a capitalului este acela de a încuraja managerii să caute şi să identifice idei de investiţii. Întrebările care se pun în etapa identificării se referă la:

1. Cum vor fi iniţiate propunerile de proiecte de investiţii?

2. La ce nivel sunt generate aceste propuneri?

3. Este creat un cadru formal pentru prezentarea ideilor?

4. Există o schemă pentru identificarea propunerilor viabile?

Promovarea ideilor de investiţii implică un efort considerabil şi timp.

În faza de identificare, managerii trebuie să facă o analiză a mediului extern al firmei şi să colecteze informaţii, multe dintre ele nefinanciare şi referitoare la perioadele anterioare, care pot fi preluate de pe canalele de comunicare oficială şi informală, acestea din urmă fiind, în mod frecvent, mult mai importante decât s-ar părea în identificarea ideilor de investiţii.

Etapa 2: Dezvoltarea proiectului

Ce-a de-a doua etapă în luarea deciziei de investiţii este cernerea tuturor ideilor de investiţii şi dezvoltarea acelora care sunt suficient de promiţătoare. Acest fapt este denumit revizuirea preliminară a proiectului.

Procesul investiţional, de obicei, este parte a unui proces strategic mai larg. Proiectele nu trebuie văzute izolat ci ţinînd cont de contextul în care se desfăşoară afacerile, scopurile firmei şi direcţiile de dezvoltare. Filtrarea propunerilor, aşadar, generează întrebări de genul:

1. Este propunerea compatibilă cu strategia de ansamblu a firmei?

2. Este ideea fezabilă din punct de vedere tehnic?

3. Există resurse suficiente (de exemplu bani, tehnologie, abilităţi, etc.)?

4. Este necesară o dezvoltare ulterioară a proiectului?

Un alt element al acestei etape constă în definirea proiectelor, specificarea detaliată a propunerii împreună cu caracteristicile tehnice şi economice. Proiectele trebuie să fie create. Aşadar, proiectele nu îşi încep viaţa într-un birou aşteptându-se colectarea informaţiilor necesare evaluării. Ele trebuie create. Alegerea formei proiectului apare în fazele de cernere şi definire în care informaţia este limitată. Colectarea informaţiilor implică comunicarea cu alţi manageri şi căutarea sprijinului pentru realizarea proiectului. Pentru colectarea informaţiilor este necesară comunicarea cu oamenii şi se fac promisiuni tacite pentru a face deciziile sigure. Vor fi, de asemenea, asumate anumite angajamente care pot conduce la realizarea investiţiei.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Studii - Management Bancar
    • S1 Bugetarea Capitalului RO.doc
    • S2 Prof ITrenca Capacitatea de finantare a intrep 3FB.doc
    • S3 Prof ITrenca & Balogh Peter Supravgh bancara in Rom..doc
    • S4 Prof Trenca & Aniela Bojan Risc oper Frauda cu carduri.doc
    • S5 Prof ITrenca & Benyovszki & Vaidean Metode Risc de credit.doc
    • S6 Prof ITrenca Mg lichiditatii in conditii de criza.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
6 fisiere
Pagini (total):
71 pagini
Imagini extrase:
71 imagini
Nr cuvinte:
28 550 cuvinte
Nr caractere:
177 374 caractere
Marime:
418.17KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Profesorului:
Ioan Trenca
Sus!