RGU și atribuțiile administrației

Extras din curs:

Regulamentele de urbanism se elaborează în funcţie de câmpul de aplicare a acestora. Astfel avem două tipuri de regulamente:

a) Regulamentul general de urbanism (RGU)

– este elaborat de administraţia centrală de specialitate, pe baza principiilor generale ale activităţii de urbanism şi amenajare a teritoriului, stabilite prin lege şi se aprobă de către Guvern.

Acest document reprezintă sistemul unitar de norme tehnice şi juridice care stă la baza elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, planurilor urbanistice, precum şi a regulamentelor locale de urbanism.

RGU stabileşte, în aplicarea legii, regulile de ocupare a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor şi a amenajărilor aferente acestora şi de asemenea se aplică în proiectarea şi realizarea tutoror construcţiilor şi amenajărilor amplasate pe orice categorie de terenuri, atât intravilan, cât şi în extravilan. 

– întăreşte şi detaliază prevederile planurilor urbanistice referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, şi de amplasare, dimensionare şi realizare a construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor, constituindu-se în instrumentul de bază ale realizării disciplinei în construcţie. 

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • RGU si Atributiile Administratiei.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
15 pagini
Marime:
25.46KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!