Responsabilitatea socială corporatistă

În contextul extinderii companiilor multinationale pe pietele mai multor tãri are loc si o trecere a centrului de greutate din plan economic în plan social. În aceste conditii paleta responsabilitãtilor pe care o companie multinationalã o are în societate s-a diversificat si s-a extins si astfel, tot mai multe companii initiazã proiecte de caritate pentru a împlini asteptãrile comunitãtii si „ a da ceva înapoi”. Acest aspect a fost surprins de una din personalitãtile active ale domeniului, dr. Maya Angelou care îndeamnã întreaga societate spre o atitudine responsabilã...” Nu ar trebui sã mergi prin viatã cu câte o mãnusã de prins mingea în fiecare mânã, trebuie sã fii capabil si sã arunci ceva înapoi„.

Conceptul de responsabilitate socialã corporatistã se referã la modul în care companiile îsi pun de acord valorile, misiunea si comportamentul cu asteptãrile si nevoile celor interesati - clienti, actionari, angajati, furnizori, comunitãti locale, autoritãti si ale societãtii în ansamblu ei. Echilibrarea intereselor tuturor acestor categorii de public, depinde de abilitatea companiei de a rãspunde tuturor asteptãrilor si de a aduce solutii la problemele identificate. Acest proces este complex si trebuie sã se facã în mod organizat prin integrarea totalã a conceptului de responsabilitate socialã în sistemele de management ale companiei si toate activitãtile acesteia, în cultura organizationalã, în esenta afacerii. Întreg procesul de integrare se realizeazã în timp si conform unor modele, principii si acorduri cu pãrtile interesate implicate.

In timp s-a ajuns la concluzia cã sunt necesare o serie de norme si standarde internationale pentru a asigura mãsurarare si comparabilitatea performantelor atinse de companii în materie de responsabilitate socialã corporatistã.

1.1. Responsabilitate Socialã Corporatistã (CSR) – istoric si concepte

Desi este vehiculat relativ recent în literatura româneascã, conceptul de responsabilitate socialã corporatistã a înregistrat primele dezbateri la nivel academic la începutul anilor 1950. Promovat initial sub denumirea de “Responsabilitate socialã”, a vizat în special asteptãrile societãtii de la mediul de afaceri si obligatiile etice ale companiilor fatã de aceasta. Astfel, Howard Bower, considerat si „pãrintele CSR”, definea conceptul ca fiind “obligatiile oamenilor de afaceri de a urma acele politici, de a lua acele decizii, sau de a urma acele directii care sunt agreate în termeni de valori si obiective de cãtre societatea noastrã”1.

1 Bowen, Howard - Toward Social Responsibilities of the Businessman. New York: Harper and Row, 1953

Mai târziu, în anii 1970 apãrea o opinie contrarã, potrivit cãreia CSR orienteazã comportamentul companiilor pentru a rãspunde cerintelor mediului. Tot în aceastã perioadã este promovatã „paradigma stakeholderilor” a lui Milton Friedman, potrivit cãreia cea mai mare responsabilitate socialã a unei companii este de a maximiza rezultatele financiare cãtre actionari.

În anii 1980 -1990, Teoria Stakeholderilor a adus o importantã contributie a discursului privind CSR si a schimbat ideile lui Milton Friedman. Astfel, cetãtenia unei companii2 se leagã de teoria contractului social3 – prin care o companie apartine mai mult comunitãtii în care activeazã si mai putin unor persoane si ca o extensie a acesteia, compania are fatã de comunitate atât drepturi cât si obligatii. Anii 1990 au fost marcati de un nou concept apãrut în Anglia, cel al guvernantei corporative. Guvernanta corporativã este definitã ca fiind managementul întregului sistem de relatii între consiliu de conducere, management, actionari si alti stakeholderi. Tema responsabilitatii sociale a corporatiilor a dobândit dimensiuni veritabile doar la începutul anilor `90, cu o accelerare considerabilã spre anul 2000.

Dezbaterea asupra conceptului responsabilitãtii sociale a corporatiilor se integreazã în dezbaterea la nivel mondial cu privire la dezvoltarea durabilã, aspect formalizat de ONU în 1992 la Summit-ul Mondial de la Rio. Tema dezvoltãrii durabile a fost initiatã încã din 1970 o datã cu publicarea primului raport al Clubului de la Roma intitulat ”The Limits of Growth”4. În raportul Brundtland (1987), dezvoltarea durabilã este definitã ca fiind: “capacitatea generatiilor actuale de a satisface nevoile prezentului fãrã a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi”.