Managementul Întreprinderilor Mici și Mijlocii

Capitolul 1. Aspecte introductive

1.1. Definirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM)

Peter Drucker spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii economice”. Aceste mici afaceri contribuie în bună măsură la realizarea unor obiective fundamentale ale oricărei economii naţionale.

IMM-urile joacă un rol însemnat în economie din următoarele motive:

1. Întreprinderile mici şi mijlocii se pot integra relativ uşor într-o reţea industrială regională, ceea ce contribuie pe de o parte la dezvoltarea economică a regiunii respective, iar pe de altă parte la reducerea şomajului şi creşterea nivelului de trai prin oferirea de locuri de muncă;

2. Supleţea structurilor care le conferă o capacitate ridicată de adaptare la fluctuaţiile mediului economic;

3. IMM-urile formează la nivelul individual un ansamblu mult mai uşor de controlat / condus;

4. Dimensiunea lor redusă, ce contribuie la evitarea birocraţiei excesive şi la evitarea dezumanizării.

Definirea IMM-urilor are în vedere următoarele aspecte:

a) dimensiunea afacerii: cifra de afaceri, capitalul social, numărul de personal, profitul (cel mai important / frecvent criteriu utilizat este cel al numărului de personal);

b) unitatea de conducere: Confederaţia generală a întreprinderilor mici şi mijlocii afirmă că întreprinderea mică sau mijlocie este o întreprindere condusă de o persoană. Statisticile arată că 45% dintre ele au fost conduse şi create ce aceeaşi persoană.

IMM-urile sunt organisme cu vocaţie industrială sau comercială cu un centru de profit şi o singură activitate de bază.

În aprecierea mărimii unei întreprinderi se au în vedere criterii cantitative şi calitative:

- cantitative: volumul vânzărilor, numărul salariaţilor, profit;

- calitative: atingerea unui anumit nivel al productivităţii muncii, atingerea unui anumit grad de recunoaştere a unităţii în mediul economic, precum şi al unui anumit nivel de comportament.

În SUA întreprinderile sunt considerate mici şi mijlocii dacă numărul proprietarilor este între 1 şi 20, cât şi dacă au o localizare geografică bine determinată, managementul este independent, separat de proprietar, iar cifrele de afaceri se învârt în jurul a câteva milioane de dolari (adică: la comerţul cu amănuntul, 8 mil. dolari, iar la cel cu ridicata, 22 mil. dolari).

În UE criteriul principal este cel al numărului de salariaţi, funcţie de care IMM-urile pot fi:

1. micro-întreprinderi: 1-9 salariaţi;

2. întreprinderi mici: 10-99 salariaţi;

3. întreprinderi mijlocii: 100-499 salariaţi.

România a preluat parţial acest criteriu şi anume:

1. microîntreprinderi: 1-9 salariaţi;

2. întreprinderi mici: 10-49 salariaţi;

3. întreprinderi mijlocii: 50-249 salariaţi.

Figura nr. 1. Clasificarea IMM-urilor

Conform legislaţiei în vigoare, IMM-urile trebuie să aibă un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250. De asemenea, trebuie să realizeze o cifră de afaceri anuală netă, echivalentă în lei, de până la 50 de milioane de euro sau să deţină active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 de milioane de euro. Activele totale cuprind activele imobilizate, activele circulante şi cheltuielile în avans.