Managementul inovării

Previzualizare curs:

Extras din curs:

CAPITOLUL 1

Schimbările aduse de cea de a treia revoluţie industrială

Pe 21 nov 1999, primul ministru al Italiei, D’Alema, a invitat la Florenţa pe preşedinţii Italiei, SUA şi Braziliei ca şi pe primii miniştrii ai Franţei, Angliei şi Germaniei, (consideraţi şefii de stat cei mai reformişti) la o întâlnire având ca scop discutarea evoluţiilor spre secolul XXI. S-a afirmat aici că evoluţiile majore din sec. XXI vor fi determinate de doi factori: educaţia, şi inovaţia, materializată în noile tehnologii (între care cu prioritate INTERNET; de altfel Clinton a afirmat că până anul viitor, va avea grije ca toate şcolile din SUA să fie racordate la INTERNET).

Informaţie de presă

Lumea în care trăim se mişcă din ce în ce mai repede. Afirmaţia nu este de fapt o noutate, lucrurile se petrec probabil la fel de când se scrie istorie. Atâta doar că, acum, se mişcă ameţitor de repede. Dincolo de acceleraţia, cu care ne-am mai învăţat şi pe care începem să o acceptăm ca "normală", a apărut însă un fapt nou: Intre anii '60 şi '90 ai secolului nostru a avut loc o adevărată revoluţie industrială.

Noua revoluţie, a treia pe care o cunoaşte omenirea, ar putea fi caracterizată prin:

- apariţia unor ramuri industriale dominante noi;

- o schimbare în accentele activităţii de management, orientată acum în primul

rând pe buna gestionare a resurselor tehnologice şi pe activitatea de inovare;

dezvoltarea unor sisteme tehnologice care permit realizarea de produse personalizate,

destinate să satisfacă gusturile din ce în ce mai diverse ale unor grupuri tot mai mici

de oameni.

Efectul schimbărilor de mai sus se materializează în:

- o reducere drastică a costurilor de fabricaţie în cazul a numeroase produse;

- o ameliorare radicală a performanţelor proceselor de fabricaţie;

- o schimbare a naturii produselor, care conţin componente provenind din ramuri industriale dintre cele mai diferite;

- scurtarea considerabilă, practic eliminarea perioadei între descoperirea de către cercetători a unui nou fenomen fizic/chimic/biologic şi aplicarea lui în industrie, pentru noi produse sau noi procese de fabricaţie. Tot o dată şi timpul de viaţă al produselor se scurtează din ce în ce mai mult.

- apariţia unor constrângeri mult mai puternice în activitatea de management, materializate într-o mondializare a concurenţei şi obligaţia de a lua în consideraţie, ca un factor determinant, a interacţiunilor cu mediul înconjurător şi a cerinţelor de protecţie a acestuia.

In ceea ce ne priveşte, noi românii am perceput schimbările mai degrabă din cărţi (cele mai cunoscute fiind cele ale lui Alvin Töffler), izolarea relativă în care ne aflam împiedicându-le să se manifeste din plin până în 1989. Cu atât mai puternic a fost şocul, mai ales la nivelul întreprinderilor, când s-a constatat că o instalaţie,

considerată foarte bună, este total depăşită (mai degrabă moral decât fizic), că

produsele pe care încă le oferim par, pe piaţa internaţională, în cel mai bun caz,

prăfuite.

Aşa cum vom arăta în cele ce urmează, singura cale de a ajunge lumea din urmă constă în a avea curajul să schimbăm cât mai mult, cât mai repede, mai mult şi mai repede decât ceilalţi, care şi ei schimbă de acum permanent.

Vom prezenta, foarte pe scurt, elementele de noutate enumerate mai sus.

1.1. Noile ramuri industriale dominante ale economiei mondiale

Fiecare epocă a trăit sprijinindu-se pe anumite ramuri industriale, care au oferit materiile prime şi tehnologiile de prelucrare pentru întreg sistemul economic.

Prezentăm, în fig. 1.1.-1, tehnologiile dominante înainte şi în cursul revoluţiei

industriale pe care o trăim iar în fig. 1.1.-2 modul în care au evoluat operaţiile din fluxurile tehnologice.

Fig 1.1.-1.

Domeniile tehnologice dominante în perioada anilor '60 (A) şi '90 (B)

ai secolului XX.

In urmă cu 30 de ani nu exista un sector de producţie de soft pentru firme şi marele public. In 1998 sectorul reprezintă în SUA 1,6 milioane locuri de muncă, din care 600.000 s-au creat în ultimii 5 ani. De reţinut ca azi industria automobilului ocupă 960.000 de oameni iar cea aero-spaţială alţi 750.000 (deci cele două cele mai mari industrii "clasice " au acum tot atâtea locuri de muncă cât cea de soft). O evoluţie similara a avut industria de mass-media, care ocupă acum 1,69 milioane oameni. Ea s-a dezvoltat pe seama exploziei posturilor de TV, a noilor suporturi (CD, banda video, etc.). In plus, locurile de muncă oferite de aceste două ramuri care se află acum în top oferă locuri de muncă calificată şi înalt calificată. Mai trebuie subliniat aici şi faptul că industria de hard, care stă la baza lor (microprocesoare, fibră optică. etc.), nu reprezintă în total decât câteva sute de mii de locuri de muncă, cu o creştere slabă a

numărului de angajaţi (dar cu o creştere explozivă a productivităţii

muncii).

Pe ansamblul SUA, între 1993 şi 1998, s-au creat 9 milioane noi locuri de muncă, din care 6 în sectoarele noi şi 3 în cele ale comerţului şi serviciilor şi s-au pierdut 2 milioane în domeniile industriale tradiţionale.

In ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă în EU, în perioada 1990 - 2000, se constată următoarele :

- In domeniul industriilor de înaltă tehnologie (aerospaţiale, computere, electronică şi telecomunicaţii, produse farmaceutice, instrumente ştiinţifice, motoare, echipamente de transport, chimie fină) creşterea a fost de 1,7 % faţă de 0,9 % pe ansamblul industriei.

- In domeniul serviciilor bazate pe cunoaştere( poştă şi telecomunicaţii, soft, media, internet) creşterea a fost de 6,3 % faţă de 3 pe ansamblul sreviciilor. Industriile de înaltă tehnologie şi serviciile bazate pe cunoaştere reprezintă 20 % din totalul forţei de muncă angajate.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Managementul Inovarii
    • cap.2.doc
    • cap.3.doc
    • cap.4.doc
    • cap.5.doc
    • Managementul Inovarii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
5 fisiere
Pagini (total):
176 pagini
Imagini extrase:
164 imagini
Nr cuvinte:
71 489 cuvinte
Nr caractere:
363 300 caractere
Marime:
2.02MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!