Management organizațional - etica în interiorul organizației și în afaceri

I. Introducere

Ce înseamnă oare “drept”, “corect” şi “just”?

Ce înţeleg oamenii de afaceri, managerii sau angajaţii prin acestea?

Le percep oare diferit în lumea afacerilor, faţă de viaţa de zi cu zi? Aceste noţiuni, şi întrebări totodată, tind să devină astăzi tot mai importante, pe măsura evoluţiei economice globale, a concurenţei, a tehnologiilor. Şi aceasta deoarece deciziile din viaţa economică afectează atât de mulţi oameni care, practic, nu au nici un control asupra acestora.

Sensul cuvintelor “drept”, “corect” şi “just” îşi găseşte determinarea în ceea ce numim etică. Căci a fi etic înseamnă a trăi într-un anumit mod, este un fel de a te comporta în viaţă, adică a acţiona drept, corect şi just.

Prin codurile etice se încearcă rezolvarea unor conflicte de interese în mediul intern şi în relaţiile externe ale organizaţiei respectiv, statuarea unor principii şi cerinţe care să-i facă pe manageri mai sensibili la problemele etice. Ele nu conţin precepte pur teoretice, ci stabilesc semnificaţii practice, utile pentru toţi membrii organizaţiei.

Codul de etică este folosit pentru:

• a defini comportamentele acceptate sau acceptabile;

• a promova înalte standarde de practică;

• a le furniza membrilor un etalon pe care să-l folosească pentru propria evaluare;

• a stabili un cadru comportamentelor profesionale şi responsabile;

• ca semn al maturizării ocupaţionale.

Noţiunea de etică are acelaşi înţeles cu cea de morală; au aceeaşi provenienţă; în latină, ca şi în greaca veche, ele fac trimitere la obiceiurile, moravurile unei societăţi sau la ştiinţa acestora. Şi totuşi, există uneori percepţii diferite asupra celor două noţiuni care, alături de termenul deontologie, sintetizează o problematică de ordin moral a vieţii şi societăţii. De aceea, considerăm că este necesară o aprofundare a acestor noţiuni, a ceea ce se poate “ascunde” sub aceste concepte.

Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admişi într-o societate dată. El evocă intervenţia unei autorităţi tradiţionale, adesea religioase, capabile să ne indice ce trebuie făcut sau evitat. Într-o societate culturală dezintegrată, individualistă, cuvântul morală poate produce neîncredere.

Etica, conform dicţionarelor, simbolizează ştiinţa binelui şi a răului. Întrebarea este de unde ştim ce este bine şi ce este rău? Fără îndoială, fiecare individ percepe binele şi răul într-un anumit fel, raportându-se la conduita celorlalţi: sunt lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac. Este însă mai dificil să te analizezi pe tine însuţi decât să-i critici pe ceilalţi. Poate de aceea etica este considerată o ştiinţă care ne ajută să cunoaştem omul, comportamentul său şi societatea în ansamblul ei.

Ştiinţa eticii are un dublu caracter, respectiv: analitic (se preocupă de cauzele acţiunilor noastre) şi normativ (ne spune ce avem de făcut); însă, fără să fie o ştiinţă descriptivă (nu ne indică cum să facem), este o ştiinţă practică, este orientată spre acţiune: se învaţă din practică. De aceea, se foloseşte adesea şi conceptul de etică aplicată, prin care înţelegem “analiza din punct de vedere moral a unor situaţii concrete din practica socială sau profesională în vederea luării unor decizii” .

Dar a fi etic nu înseamnă o obligaţie; etica este raţională, nu o impunere externă. A fi etic înseamnă să respecţi anumite valori, care nu reprezintă altceva decât binele oamenilor, şi anumite principii morale.

Noţiunea de deontologie, într-un sens mai restrâns, desemnează “un ansamblu de reguli, considerate esenţiale în cadrul unei profesiuni”.

Se vorbeşte astfel despre o deontologie medicală, una contabilă, alta a agenţilor de bursă, a profesorilor etc. Nerespectarea ei antrenează excluderea din branşa respectivă.

A vorbi despre etică – acoperind înţelesul tuturor celor trei noţiuni prezentate anterior – în politică, în economie, în organizaţie este astăzi “la modă”, chiar dacă nu reprezintă o noutate. Şi aceasta în ciuda faptului că se manifestă o lipsă evidentă de etică în aceste domenii – o spun nu numai specialiştii, ci o simţim cu toţii. Dacă politica este cea mai “predispusă” la încălcări ale eticii, considerăm însă că există şanse reale de însănătoşire morală a vieţii economice, iar convingerea noastră se bazează pe exemplele vii ale unor mari companii, multe la număr, care promovează, prin acţiunile lor, principiile eticii.

1. Ioan Popa, Radu Filip, Management internaţional, Bucureşti, Editura Economică, 1999

2. Daniela Tatiana Corodeanu, Etica în administrația publică. Dileme etice în organizații și instrumente pentru rezolvarea acestora, Ed. Tehnopress, 2007, Iași

3. Gary Johns, Comportament organizațional, Ed. Economică, București, 1998

4. Ioan Mihuţ, Marius Pop, Consumatorul şi managementul ofertei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996

5. După Thomas W. Dunfee, profesor de Etica afacerilor, Wartin School, Univ. Pennsylvania.