Management Financiar Bancar

CAP I. FUNCŢIA FINANCIARĂ ŞI

MANAGEMENTUL FINANCIAR AL FIRMEI

1.1. Firma – caracteristici definitorii

O largă circulaţie, atât în practică cât şi în literatura de specialitate din ultimul timp, o au conceptele de business, afacere, întreprinzător, investitor sau firmă.

Aceste noţiuni sunt prezentate în dicţionare, enciclopedii sau lucrări de specialitate, în mod diferit, cu diferite adrese, astfel încât imaginea obţinută este adeseori contradictorie. Cea mai succintă definiţie regăsită în dicţionarele englezeşti defineşte noţiunea de business ca fiind acţiunea de cumpărare în scopul revânzării.

Caracteristicile definitorii ale noţiunii de business sau afacere, sau firmă sunt asigurate de operaţiunile de cumpărare în scopul revânzării, indiferent de faptul dacă între cele două momente se interpun sau nu fazele de simplă depozitare sau şi de prelucrare. Scopul business-ului îl reprezintă obţinerea profitului.

Firma ar reprezenta forma organizaţională, operaţională a business-ului. Firmele acţionează pe piaţa concurenţială, concurenţa fiind condiţionarea permanentă a funcţionării ei. În lupta concurenţială este vital necesar ca fiecare firmă să urmărească obţinerea unui profit cel puţin la nivelul concurentului, dacă nu chiar mai mare (profitul raportat la capitalul investit, rata rentabilităţii economice sau rata randamentului).

Firma se situează într-un mediu economico-juridic conturat prin legislaţia în vigoare. Scopul funcţionării ei este acela de creare a unor valori materiale şi spirituale pentru satisfacerea unei largi palete a trebuinţelor consumatorilor, în vederea obţinerii unui profit.

Analizată într-o viziune sistemică, firma ne apare ca un sistem economic deschis şi finit. Aceasta pentru că:

- trebuie să fie în relaţii cu mediul său ambiant (caracterul deschis);

- trebuie să fie orientată spre realizarea unor obiective precise, care îi asigură finalitatea acţiunilor sale (caracterul finit).

Îndeplinind cumulativ cele două condiţii impuse de viziunea sistemică, firma se conturează prin existenţa:

a). unei frontiere, care o separă de mediul său ambiant;

b). elementelor organizatorice, care formează configuraţia sa structurală şi care asigură manifestarea fluxurilor materiale, a fluxurilor monetar-financiare şi a fluxurilor informaţionale;

c). relaţiilor ce se stabilesc între elemente, asigurând funcţionalitatea acestora.

1.2. Firma – locul şi rolul în cadrul economiei naţionale

Firma este unitatea de bază a oricărui complex economic naţional, deoarece, pentru a produce utilităţile care îi permit să obţină profitul, antrenează totalitatea fluxurilor reale şi monetare din economie care, prin derularea lor, contribuie nu numai la formarea capitalurilor ei, ci şi la formarea tuturor celorlalte fonduri din economia naţională .

Firma reprezintă celula de bază în complexul economic naţional, buna ei funcţionare reprezentând cheia sănătăţii economice şi sociale a întregii societăţi.

Flux real reprezintă mişcarea utilităţilor: bunuri, lucrări, servicii între participanţii la procesul economic.

Fluxurile monetare sunt reversul fluxurilor reale, consecinţa imediată a acestora dar de sens invers. Calitatea organizării şi derulării proceselor de aprovizionare, fabricaţie, desfacerela nivel de firmă influenţează direct:

• calitatea tuturor proceselor reale din economia naţională

• derularea fluxurilor monetare în strânsă concordanţă cu desfăşurarea fluxurilor reale

• şi lichidarea riscului aparitiei blocajelor financiare

• şi chiar folosirea cât mai eficientă a tuturor capitalurilor atrase în circuit.

Fluxurile financiare:

→ apar cu ocazia procurării capitalurilor, repartizării profitului şi utilizării unei părţi a profitului pentru autofinanţare.

→ ocazionează procurarea capitalurilor, dar obţinerea profitului care urmează a se repartiza este condiţionată de modul cum se folosesc capitalurile (adică de rapiditatea fluxurilor monetare)

→ nu este un flux monetar obişnuit (deoarece nu este reversul , de sens contrar al unui flux real imediat anterior, nefiind condiţionat ca mărime de acesta din urmă).

→ un flux financiar poate apărea numai dacă există, undeva în economie, disponibilităţi băneşti.

Acestea s-au format ca o consecinţă a unor fluxuri reale anterioare, în alte momente şi la alţi participanţi la procesul economiei naţionale.

Fluxul financiar - flux monetar special

- derularea lui presupune derularea normală a fluxurilor monetare obişnuite, realizarea constantă a încasărilor (la momentele şi în parametri programaţi) în vederea reavansării tot la momentele şi sumele programate pentru: plata furnizorilor, plata personalului şi a satisfacerii tuturor altor obligaţii.

Derularea fluxurilor monetare obişnuite şi a fluxurilor financiare ne conduce la ideea că firma exercită, printre altele, o funcţie financiară în legătură cu procurarea capitalului, folosirea acestuia, obţinerea profitului, repartizarea lui şi acumularea unei părţi a acestuia.

Funcţia financiară – se constituie ca o restricţie esenţială a exercitării celorlalte funcţii ale firmei, condiţionând: activitatea de producţie, de comercializare, de cercetare şi de personal.

De asemenea, şi exercitarea celorlalte funcţii va condiţiona modul în care funcţia financiară reuşeşte să asigure eficienţa utilizării întregului capital atras în circuit.

1.3. Funcţia financiară şi activitatea financiară a firmei

Activitatea agenţilor economici se realizează prin intermediul a trei funcţii esenţiale interdependente, şi anume: funcţia de producţie, funcţia de comercializare şi funcţia financiară, care interacţionează cu mediul înconjurător prin fluxuri fizice şi financiare. Astfel, prin intermediul sectorului de aprovizionare, sectorul de producţie achiziţionează materii prime de la furnizori cu scopul de a le transforma în produse finite. Achiziţionarea materiilor prime se realizează pe baza resurselor financiare provenite din sectorul financiar. La rândul său, sectorul de comercializare primeşte produsele finite de la sectorul productiv, în vederea vânzării lor pe piaţă, acţiune posibilă cu ajutorul resurselor financiare alocate tot de către sectorul financiar. Aşa cum se observă, sectorul financiar pune la dispoziţia celorlalte sectoare resurse financiare, rezultate din comercializarea produselor şi de pe piaţa monetară şi financiară.