Management

Previzualizare curs:

Extras din curs:

FUNCŢIILE MANAGEMENTULUI

Funcţia de previziune cuprinde ansamblul acţiunilor prin care se stabilesc obiectivele firmei pe termen scurt, mediu şi lung şi se formulează modalităţile de acţiune în vederea realizării acestora şi se fundamentează necesarul de resurse.

Funcţia de previziune la nivelul organizaţiei se concretizează în: strategie, tactică, politică, plan şi program.

Strategia vizează un orizont temporal pe termen mediu şi lung şi are un grad de detaliere mai redus, iar tactica vizează un orizont temporal pe termen scurt, dar are un grad de detaliere mai pronunţat. Strategia cuprinde misiunea (raţiunea de a fi a organizaţiei) şi obiectivele strategice.

Prin politica firmei se formulează liniile generale de acţiune ale firmei pe termen lung, mediu şi scurt şi principiile unitare de acţiune la nivelul tuturor verigilor organizatorice ale organizaţiei. Exemplu: fabricare şi comercializarea unor produse de înaltă calitate; în domeniul resurselor umane – promovarea tinerilor în funcţii de conducere, aprecierea şi promovarea creativităţii şi asumării de riscuri.

Planul se fundamentează pe baza obiectivelor şi orientărilor stabilite prin strategie, tactică şi politică pe care le detaliază şi le fundamentează mai riguros, iar programul detaliază în timp (decade, săptămâni, zile)şi spaţiu (pe secţii, ateliere) obiectivele planificate.

Funcţia de organizare cuprinde ansamblul acţiunilor prin care se constituie sistemul conducător, sistemul condus şi sistemul legăturilor dintre acestea. După domeniul la care se referă, deosebim: organizarea producţiei, organizarea muncii, organizarea managementului.

Organizarea producţiei cuprinde acţiuni care se referă la: definirea structurii de producţie, conceperea şi funcţionarea sistemului de reparaţii, a sistemului de transport intern, a celui de control al calităţii produselor.

Organizarea muncii cuprinde acţiuni care se referă la: diviziunea muncii pe operaţii, selecţia personalului, servirea normală a locurilor de muncă, normarea muncii, crearea condiţiilor ergonomice ale muncii.

Organizarea managementului cuprinde acţiuni prin care se constituie structura organizatorică şi sistemul informaţional.

Funcţia de coordonare cuprinde ansamblul acţiunilor prin care un manager creează şi menţine armonia între activităţile şi oamenii pe care îi conduce, într-un mediu ce se află într-o continuă schimbare.

Coordonarea reprezintă, de fapt, dinamica funcţiei de organizare. Dacă prin organizare se definesc posturile (cu obiectivele, sarcinile, autoritatea şi responsabilităţile conferite lor), se stabileşte norma de conducere (ponderea ierarhică), se definesc compartimentele şi atribuţiile lor, se concepe ansamblul relaţiilor organizatorice între posturi şi între compartimente, prin coordonare se pune în mişcare cadrul organizatoric proiectat şi se aduc corecţii în funcţie de disfuncţionalităţle care apar ca urmare a unor factori destabilizatori.

Funcţia de antrenare-motivare reprezintă ansamblul acţiunilor prin care un manager influenţează activităţile colaboratorilor săi în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin satisfacerea nevoilor care îi motivează.

Funcţia de control-reglare cuprinde ansamblul acţiunilor de evaluare operativă şi post-operativă a rezultatelor organizaţiei, a verigilor ei organizatorice şi a fiecărui salariat, de identificare a abaterilor care apar de la obiectivele, normele, normativele şi standardele stabilite iniţial şi a cauzelor care le-au generat, precum şi de adoptare de măsuri, care să asigure eliminarea abaterilor, menţinându-se echilibrul dinamic al organizaţiei.

ORGANIZAŢIA – OBIECT AL MANAGEMENTULUI

În general, organizaţia poate fi constituita din două sau mai multe persoane, care desfăşoară activităţi în comun în vederea realizării unui obiectiv sau a unor obiective în comun.

Întreprinderea reprezintă un sistem organizat de către un centru de decizie ce dispune de o anumită autonomie şi care, cu ajutorul mijloacelor materiale, financiare, informaţionale şi umane, produce bunuri şi servicii destinate vânzării.

Orice întreprindere prezintă următoarele caracteristici:

este o organizaţie

are finalitate economică

dispune de autonomie decizională.

Clasificare

- după forma de proprietate:

- private

- de stat

- mixte

- din punct de vedere juridic

- societate în nume colectiv

- societate cu răspundere limitată

- societate în comandită simplă

- societate în comandită pe acţiuni

- societate pe acţiuni

- în funcţie de apartenenţa naţională

- întreprinderi naţionale

- întreprinderi multinaţionale

- joint-venture

- după mărimea întreprinderii

- întreprinderi mici (cel mult 49 salariaţi)

- întreprinderi mijlocii (50-249 salariaţi)

- întreprinderi mari (peste 250 salariati)

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • ADC.doc
  • completare curs organiz.doc
  • Functiile managementului.doc
  • MANAGERII.doc
  • mru.doc
  • ORGANIZAREA.doc
  • scoli.doc
  • Sistemul decizional.doc
  • sistinformationalfirma.doc
  • Struct organiz.doc
  • test 1.doc
  • teste mru ing el.doc
  • testmeccompletare.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
13 fisiere
Pagini (total):
60 pagini
Imagini extrase:
60 imagini
Nr cuvinte:
22 196 cuvinte
Nr caractere:
130 092 caractere
Marime:
179.26KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Profesorului:
Ioana Popa
Sus!