Lumea Afacerilor și Antreprenorul

I. LUMEA AFACERILOR ŞI ANTREPRENORUL

Lumea afacerilor este reprezentată de totalitatea firmelor, private sau publice, care-şi desfăşoară activitatea într-un cadru organizat. Acestea sunt unităţi economice specializate în producerea şi/sau distribuirea unor bunuri/servicii în scopul satisfacerii nevoilor consumatorilor, determinând prosperitatea şi nivelul de civilizaţie materială a unei societăţi.

Antreprenorii, la modul general, sunt persoanele care dau dovadă de iniţiativă şi de capacitate organizatorică în abordarea unei acţiuni sociale, într-o profesie oarecare.

În sensul economiei de piaţă, antreprenorul este persoana care iniţiază o afacere, investindu-şi resursele de bani, timp, energie şi creativitate pentru obţinerea de beneficii maxime.

Conform Legii 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, întreprinzătorul este persoana fizică sau juridică autorizată care, individual sau în asociere, organizează o societate comercială/întreprindere, autonomă patrimonial, autorizată să facă acte şi fapte de comerţ în scopul obţinerii de profit, din vânzarea pe piaţă a bunurilor materiale/prestări de servicii realizate în condiţii de concurenţă.

Economistul francez Jean-Baptiste Say a definit pentru prima dată termenul de antreprenor în „Tratatul de economie politică” în 1803. El este cel care a subliniat pentru prima dată rolul economic şi social al antreprenorului: acesta orientează resursele de care dispune societatea către domeniile de activitate economică care asigură cea mai eficientă valorificare a lor.

Indiferent de motivaţia personală a celui care iniţiază o afacere, aceasta trebuie să contribuie la mai buna satisfacere a nevoilor consumatorului. In acest context, succesul este asigurat.

Rezultă ca în economia de piaţă, interesele antreprenorului şi cele ale consumatorului sunt complementare:

♦ antreprenorul urmăreşte maximizarea profitului din afacerea oferită pe piaţă în condiţii avantajoase de calitate şi preţ;

♦ consumatorul urmăreşte realizarea unui nivel înalt al propriilor trebuinţe, plătind bunurile corespunzătoare oferite de antreprenor.

Plecând de la această interdependenţă, se pot evidenţia consecinţele activităţii antreprenoriale asupra consumatorului şi asupra mediului social:

- datorită dorinţei de reuşită maximă, antreprenorul va oferi cele mai bune soluţii pentru eficientizarea afacerii sale, ridicând astfel standardul de viaţă şi deci şi nivelul de trai al consumatorului;

- prin dorinţa de a veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor cu ceva nou, prin căutarea organizată şi cu scop bine definit a acelor schimbări care se pot transforma în ocazii, în oportunităţi de afaceri, antreprenorul stimulează cercetarea ştiinţifică şi inovaţia, absobţia rapidă a noilor tehnologii în activitatea economică, accelerează ritmul în care progresul cunoaşterii se transformă în progres economic şi social.

În esenţă, ceeace caracterizează personalitatea şi activitatea antreprenorului este spiritul întreprinzător, iar inovaţia este nota definitorie a spiriului de întreprinzător.

Inovaţia desemnează schimbarea, introducerea unei noutăţi într-un sistem, practică, activitate deja existente. Peter Drucker spune ca inovaţia este „mai degrabă un termen social decât unul tehnic”, ceeace evidenţiază faptul că schimbarea pe care o produce presupune un alt mod de a pune o problemă şi de a o rezolva.

Spiritul de întreprinzător, în aceste condiţii, se referă la un ansamblu de trăsături de personalitate combinate cu puterea de a gândi ca un vizionar. Aceste trăsături ar fi :

- creativitatea;

- capacitatea de asumare a riscului;

- capacitatea de a inova.

Antreprenorul vede oportunitatea dezvoltării unei afaceri acolo unde majoritatea oamenilor consideră că nu e nimic de văzut şi asumându-şi riscurile existente şi cele ce se vor ivi, elaborează viziuni noi, creând astfel, prin punerea în practică a proiectelor lui, valoare financiară, socială sau culturală, schimbând modul de viaţă al oamenilor.(fig.1)

Spiritul de antreprenor nu este obligatoriu o calitate înnăscută, ci poate fi cultivat prin activităţi care conduc la creştera încrederii în sine, a disponibilităţii de a avea iniţiativă personală şi de a-şi asuma riscuri, de a se afirma în domeniul afacerilor.

fig. 1. Întreprinzătorul de succes

Valoarea pe termen lung a antreprenorilor

Sternberg formulează o serie de precizări şi distincţii, menite să explice alegerea fiecăruia dintre termenii pe care îi introduce în definiţia afacerilor. Unele dintre ele se cer menţionate pe scurt. În primul rând, „valoarea” deţinută de către antreprenori(engl. owner value) are o semnificaţie strict economică, măsurabilă în unităţi monetare, şi nu trebuie confundată cu valoarea morală. „Faptul că afacerile urmăresc exclusiv valori financiare nu neagă, bineînţeles, validitatea sau importanţa celorlalte valori, fie acestea etice, spirituale sau artistice. Într-adevăr, deşi în afaceri este un scop în sine, valoarea financiară este atât un produs, cât şi o precondiţie pentru miliardele de alte valori susţinute de către indivizi. Prin sublinierea primatului valorii financiare în cadrul afacerilor nu se face nici o afirmaţie despre ierarhizarea relativă a valorilor; definiţia nu implică faptul că valoarea financiară este mai importantă decât alte valori, fie pentru proprietari sau pentru oricine altcineva”.

Definiţia nu face nici o referire la motivaţia oamenilor de afaceri. Oamenii se apucă de afaceri din varii motive, dar această varietate nu are semnificaţie. Conexiunea dintre afaceri şi valoarea financiară este de natură logică, nu psihologică. Ce se întâmplă dacă proprietarii doresc altceva decât maximizarea profitului? Sternberg riscă această întrebare şi nu-i găseşte un răspuns acceptabil. În opinia ei, cei care vând bunuri şi servicii urmărind alte scopuri decât maximizarea profitului nu fac afaceri! Exemplele oferite de către autoarea britanică sunt de natură să producă perplexitate. Aşa-numita mişcare „ethical investment” – investitori ce nu acceptă să facă tranzacţii comerciale cu acele firme care poluează mediul, care produc armament, ţigări sau băuturi alcoolice, care susţin regimuri politice dictatoriale sau care exploatează forţa de muncă ieftină din ţările sărace – nu sunt afaceri! Nici conglomeratele japoneze, faimoasele keiretsu, nu sunt afaceri, deoarece nu urmăresc maximizarea profitului, ci sunt preocupate în primul rând de cucerirea unor segmente de piaţă pentru a salva locurile de muncă. Nici complexele industriale germane nu sunt afaceri, întrucât se concentrează pe consolidarea puterii!? „Proprietarii, spune Sternberg, au tot dreptul să dedice organizaţiile lor oricărui gen de scopuri. Totuşi, în măsura în care urmăresc altceva decât maxima lor valoare pe termen lung, ei, pur şi simplu, nu fac afaceri”.

În concluzie, „cea mai bună modalitate de măsurare a valorii proprietarilor este acea componentă a preţului acţiunilor care este transferabilă: încasările viitoare de lichidităţi. Valoarea proprietarului constă în valoarea prezentă a încasărilor viitoare de lichidităţi pe care proprietarii le vor obţine dintr-o afacere. În mod normal, aceste lichidităţi sunt de două tipuri: încasări distributive din afacere, sub formă de dividende sau alte beneficii, şi câştigurile sau pierderile de capital realizate atunci când (fiind în interesul financiar al proprietarului) afacerea este vândută”.