Introducere în Management Educațional

Organizaţia reprezintă o colecţie structurată de resurse umane şi nonumane (materiale, informaționale, financiare, etc.) dirijate spre atingerea unor finalităţi prestabilite; în esenţă organizaţia are ca elemente constitutive: scopuri, structuri: (de comunicare, decizională, de roluri, de putere etc.) şi interacţiuni (relaţii realizate efectiv în cadrul structurii formale sau în afara acesteia)

Iosifecsu Ş.

Prin instituţie înţelegem o activitate socială structurată printr-un set de norme şi / sau metode de comportament socialmente recunoscute. De exemplu, şcoala este şi o instituţie, nu numai o organizaţie, familia este o instituţie fără a fi o organizaţie în accepţiunea clasică, în timp ce majoritatea agenţilor economici sînt organizaţii fără a fi instituţii.

Organizaţia este percepută ca un sistem deschis, ceea ce presupune că organizaţia se află într-o interacţiune dinamică permanentă cu mediul (W. Dyer). Majoritatea cercetărilor şi teoriilor cu privire la organizaţii se bazează pe un model al sistemului deschis. Aproape toţi teoreticienii organizaţiilor recunosc faptul că o organizaţie poate fi influenţată considerabil de condiţii din exteriorul ei. Mediul extern furnizează intrări (materii prime, forţă de muncă) care sunt procesate/convertite de către organizaţie prin munca sa sau prin activităţi de transformare, în ieşiri. Ieşirile (produsele finale) trec în mediul extern şi influenţează noile intrări, care sunt din nou canalizate către sistem. Acesta este un ciclu continuu în toate organizaţiile (W. Dyer).

Fig.1. Modelul sistemului deschis

Fiecare organizaţie are propriul său univers social aflat într-o continuă dinamică, care este alcătuit din oameni situaţi pe poziţii diferite, dar care interacţionează unii cu ceilalţi vorbind, certîndu-se, ajutîndu-se, luînd decizii îmreună, rezolvînd probleme şi muncind într-un fel sau altul îmreună, încercînd să îndeplinească unele din obiectivele organizaţiei şi să satisfacă o parte a nevoilor personale. Fiecare sistem social are cîteva componente esenţiale:

-climatul, adică starea emoţională predominantă împărtăşită de membrii sistemului. Climatul poate fi formal, relaxat, defensiv, precaut, bazat pe acceptare sau pe încredere etc.;

-reţeaua comunicaţională. Tiparele formale sau informale care determină cine cu cine vorbeşte, cînd, cît de des şi despre ce se numesc reţele comunicaţionale;

-structura statut-rol. întotdeauna există un tip de diviziune a muncii, oameni diferiţi îndeplinind funcţii diferite. Unii oameni, datorită funcţiei/poziţiei lor, au un statut mai înalt datorită rolului pe care îl joacă în cadrul organizaţiei decît alţii, prin urmare au mai multă putere şi influenţă;

- tiparul managerial. Unii oameni din organizaţie lucrează pe poziţii relativ subordonate altora, avînd sarcina de a-i ajuta pe subalterni în munca lor. Tiparul managerial specific (de exemplu, autoritar versus participativ) care se dezvoltă în sistemul social începe de la vîrful organizaţiei şi tinde să fie adoptat de întreaga organizaţie;

-metoda de adoptare a deciziei. Datorită faptului că procesul de bază în orice organizaţie reprezintă rezolvarea problemelor şi luarea de decizii, o metodă de adoptare a deciziilor pentru rezolvarea problemelor este stabilită în cadrul sistemului social. Ea este îndeaproape legată de tiparul managerial, dar ridică şi întrebarea dacă deciziile au în vedere mai multe sau mai puţine aspecte, dacă se referă la utilizarea tuturor resurselor relevante în rezolvarea problemelor, la creativitatea deciziilor şi la gradul de implicare în implementarea deciziilor;

-indivizii. Numeroase procese ale sistemului social variază în funcţie de tipul de oameni care formează sistemul. De exemplu, este de aşteptat ca un grup format din muncitori mai învaţă să se comporte diferit faţă de un grup de adolescenţi.