Eficientizarea managementului în învățământ

Previzualizare curs:

Extras din curs:

PREZENTAREA FUNCȚIILOR ȘI ROLURILOR MANAGERIALE

Motto: Managementul există pentru organizaţie. Este servitorul organizaţiei. Orice management care uită acest lucru va provoca doar daune organizaţiei.

(Peter Drucker)

Obiective:

1.Conţinutul funcţiilor manageriale

2.Prezentarea rolurilor interpersonale, informaţionale şi decizionale ale managerului

3.Identificarea abilităților manageriale

1. Funcţiile manageriale

Funcţiile managerilor se identifica cu acelea ale procesului managerial şi anume: planificarea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

Planificarea

Este funcţia cea mai importanta a managementului, deoarece reprezintă activitatea de luare a deciziilor. Se stabilesc obiectivele şi cele mai adecvate căi (strategii) pentru atingerea lor. Celelalte funcţii derivă din aceasta şi conduc la îndeplinirea obiectivelor. Rezultatele planificării sunt reflectate în planurile de activitate.

Planificarea se face la orice nivel al organizaţiei, de către manageri. Prin planurile lor, aceştia schiţează ceea ce firma trebuie să întreprindă pentru a avea succes. Chiar dacă planurile au obiective diferite, toate sunt orientate către îndeplinirea obiectivului principal, pe care să-l atingă într-un timp mai scurt sau mai lung. Planificarea este aceea care decide - în avans - ce se va face, cum se va face, când se va face şi cine o va face. Ea este puternic implicată în introducerea ,,noului" în organizaţie. Prin planurile elaborate, managerii oferă primele ,,unelte" care ajută firma să fie pregatită pentru orice schimbare ce i s-ar impune de către mediul în care îşi desfăşoară activitatea.

Organizarea

Odată stabilite obiectivele şi căile prin care acestea vor fi atinse, managerii trebuie să proiecteze sau să reproiecteze structura care să fie capabilă să le îndeplinească. Astfel, scopul organizării este să creeze o structură, care să îndeplinească sarcinile propuse şi să cuprindă relațiile ierarhice necesare.

In cadrul organizării, managerii preiau sarcinile identificate în timpul planificării şi le repartizează indivizilor, grupurilor de persoane şi sectoarelor din firma respectivă care le pot îndeplini. De asemenea, ei stabilesc şi regulamentul funcționării organizaţiei şi asigură aplicarea lui. Sintetizând, se poate spune că, in cadrul acestei funcţii, managerii, pe diferite niveluri ierarhice, realizează:

determinarea activităţilor ce reclamă îndeplinirea obiectivelor;

gruparea acestor activități şi repartizarea lor pe departamente sau secții;

delegarea de autoritate, când este cazul, pentru a le realiza;

pregătirea coordonării activităților, autorității şi informarea orizontală şi verticală în structura organizaţională.

Scopul structurii organizatorice este de a permite obţinerea de către personalul firmei a cât mai multor performanţe. Structura trebuie să definească şi să acopere sarcinile pentru a fi îndeplinite, să proiecteze regulile relațiilor umane. Determinarea unei structuri organizatorice este o problemă, deloc ușoară, pentru management, deoarece ea trebuie să definească tipurile de activități ce trebuie să se desfășoare precum şi personalul care să le poată face cât mai bine.

Comanda

După ce s-au fixat obiectivele, s-a proiectat structura organizatorică şi s-a definitivat personalul, organizația trebuie să înceapă să lucreze. Această misiune revine funcției de comandă ce presupune transmiterea sarcinilor şi convingerea membrilor organizaţiei de a fi cât mai performanți în strategia aleasă pentru atingerea obiectivelor.

Astfel, toți managerii trebuie să fie conștienți că cele mai mari probleme le ridică personalul; dorințele şi atitudinile sale, comportamentul individual sau de grup, trebuie să fie luate în considerare pentru ca oamenii să poată fi îndrumați şi ajutați să execute cât mai bine sarcinile. Comanda managerială implică motivare, un anumit stil de conlucrare cu oamenii şi de comunicare în organizație.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Eficientizarea managementului in invatamant.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
9/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
65 pagini
Imagini extrase:
65 imagini
Nr cuvinte:
51 cuvinte
Nr caractere:
370 caractere
Marime:
267.90KB (arhivat)
Publicat de:
Alis Lupu
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!