Dezvoltare regională

Previzualizare curs:

Extras din curs:

POLITICI REGIONALE

DEZVOLTARE REGIONALA

- NOTE DE CURS –

Prof. univ. dr. Gabriela PRELIPCEAN

CAP.1 CONCEPTUL DE POLITICĂ DE DEZVOLTARE REGIONALĂ

1.1. Introducere

Politica de dezvoltare regională constituie un instrument important în cristalizarea identităţii europene. De aceea, problema atenuării dezechilibrelor regionale şi, în general, a susţinerii proceselor de dezvoltare regională reapare în Europa, în ultimul timp, ca o preocupare majoră atât în studiile de specialitate, cât şi în analizele destinate fundamentării măsurilor de politică economică şi socială. Explicaţiile interesului crescând pentru astfel de preocupări constă în menţinerea - uneori chiar agravarea - unor dezechilibre apărute în perioadele anterioare, sau o percepţie nouă asupra acestora în actualul context economic, social şi politic, în Europa Centrală şi de Est, interesul actual pentru problemele regionale este determinat de necesitatea abordării şi rezolvării în cadrul politicilor economice naţionale a dificultăţilor generate de procesele de restructurare şi reformă, în cazul ţărilor dezvoltate din vestul continentului, preocupările în domeniul politicilor regionale s-au intensificat ca urmare a problemelor apărute în legătură cu procesele implicate de integrarea economică şi politică.

Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene îşi are originea în diferenţele de nivel ale veniturilor existente între zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate şi investesc de trei ori mai mult în unităţile lor de producţie decât cele mai sărace zece regiuni.

Această problemă s-a accentuat cu fiecare lărgire a Uniunii. Din 1988, aproape o treime din bugetul comunitar este dedicat sprijinirii zonelor mai puţin avantajate, iar această proporţie tinde să crească.

Se cere făcută observaţia că sintagma "politică de dezvoltare regională" desemnează un set de măsuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresării - în speţă, către zone distincte din punct de vedere geografic, fără referire aşadar la apartenenţa de o anume ţară sau grup de ţări. O asemenea perspectivă globală trebuie corelată cu incidenţele asupra capacităţii concrete de a influenţa mersul lucrurilor şi, totodată, cu interesele reale în dezvoltarea regională. Formularea elementelor concrete de politică economică ţine cont, prin urmare, de prezenţa unor obiective şi principii adecvate caracterului regional al primitorului de sprijin financiar, în contextul globalizării abordării din punctul de vedere al donatorului. Dacă avem în vedere aceste aspecte, în cadrul acestui segment al politicii comunitare intră mai multe componente: ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare, sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din ţările membre şi asistenţa acordată ţărilor candidate.

Includerea relaţiilor cu ţările candidate pe lista politicilor regionale ale Uniunii Europene este de dată relativ recentă, mai precis de la reuniunea Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu această ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea şi consolidarea instituţiilor democratice (aflat în competenţa Directoratului pentru Afaceri Externe), la suport pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană. Acest din urmă scop al alocării de fonduri s-a accentuat în 1997 şi 1999, prin adoptarea programului "Agenda 2000", fiind prevăzut ca din 2001, programul PHARE să se concentreze prioritar asupra problemelor consolidării cadrului instituţional necesar în vederea aderării.

Noutatea este semnificativă prin aceea că o parte importantă din eforturile financiare ale integrării este preluată chiar de către Uniunea Europeană, iar procesul de aderare se desfăşoară în două etape distincte: prima, menită să conducă la un nivel de dezvoltare necesar a fi realizat pentru începerea negocierilor, iar următoarea, care respectă procedurile propriu-zise - negocierea condiţiilor şi documentelor de aderare, semnarea acestora etc. Pentru a accede în etapa finală, este necesar ca ţările candidate să îndeplinească anumite cerinţe cunoscute sub denumirea de "criteriile de la Copenhaga".

Reuniunea de la Copenhaga a introdus şi un statut nou pentru ţările candidate la procesul de integrare europeană, care consacră un tip de relaţii speciale între Uniune şi acestea, de la data reuniunii apărând în toate documentele oficiale denumirea de "ţări asociate". Acestea beneficiază de un tratament privilegiat în raporturile cu Uniunea, în acest cadru incluzând nu numai suportul financiar direct, ci şi facilităţi economice şi comerciale. Durata acordării acestor privilegii depinde de îndeplinirea criteriilor pentru aderare, care au fost formulate astfel: "Calitatea de membru implică faptul că ţara candidată a realizat stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, legislaţia, drepturile omului şi protecţia minorităţilor, existenţa şi funcţionarea economiei de piaţă, şi de asemenea capacitatea de a face faţă presiunii competiţiei şi forţelor pieţei în cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv adeziunea la scopurile uniunii politice, economice şi monetare.

Capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, la momentul integrării europene, este de asemenea un considerent important al realizării intereselor atât ale ţării candidate, cât şi ale Uniunii.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Dezvoltare Regionala
    • cursREG1.ppt
    • cursREG2- 2012.ppt
    • cursREG3 - 2012.ppt
    • cursREG4_2012.ppt
    • Dezvoltare Regionala.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc, ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
5 fisiere
Pagini (total):
260 pagini
Imagini extrase:
105 imagini
Nr cuvinte:
35 113 cuvinte
Nr caractere:
203 743 caractere
Marime:
580.83KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Profesorului:
Preipceanu
Sus!