Contabilitate managerială

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Curs 1

BUGETAREA ŞI CONTROLUL BUGETAR

Bugetele - instrumente de dimensionare a cheltuielilor de producţie

În prezent, se pune problema determinării unor costuri previzionale, considerate ca fiind normale şi în raport cu care se pot determina variaţiile cheltuielilor pe parcursul desfăşurării procesului de producţie în vederea luării unor decizii corecte.

Legislaţia în vigoare nu prevede explicit, printre obiectivele contabilităţii de gestiune elaborarea, urmărirea şi controlul bugetelor de venituri şi cheltuieli pe activităţi, structuri organizatorice şi/sau pe produse fabricate, lucrări executate şi servicii prestate, dar acestea sunt absolut necesare pentru cunoaşterea rezultatelor şi furnizarea informaţiilor confidenţiale necesare fundamentării deciziilor.

Bugetele de venituri şi cheltuieli au drept scop ţinerea sub control a activităţilor prin intermediul prognozării şi urmăririi cheltuielilor ce pot fi acoperite din venituri sau din alte resurse, punând în evidenţă posibilităţile de finanţare a cheltuielilor diferitelor structuri organizatorice, precum şi a entităţii în ansamblul ei.

În concluzie, bugetele de venituri şi cheltuieli sunt expresia financiară şi calitativă a unor programe de acţiune. Prin programele de acţiune sunt fixate obiectivele de atins, exprimate, de regulă, în etaloane de măsură fizice, precum şi mijloacele financiare, materiale şi umane necesare pentru realizarea lor.

Bugetele de venituri şi cheltuieli, obiectiv al contabilităţii de gestiune, constituie un instrument de control al cheltuielilor şi veniturilor prin compararea previziunilor cu realizările, permiţând în acelaşi timp şi calculul costului unitar, generând astfel o relaţie strânsă între controlul bugetar şi sistemul costurilor.

Dar, controlul bugetar se realizează şi cu ocazia angajării şi efectuării cheltuielilor, urmărindu-se ca acestea să se încadreze în cele bugetate. În această etapă, el se înfăptuieşte sub forma controlului financiar preventiv şi ulterior. Astfel, bugetul contribuie la creşterea profitului şi reducerea cheltuielilor, respectiv la creşterea rentabilităţii şi economisirea resurselor.

Bugetul poate fi considerat şi un program financiar pe o anumită perioadă, prin care se prevăd cotele-părţi din totalul resurselor aferente realizării unui obiectiv de către o subdiviziune organizatorică constituită în acest scop, în vederea creşterii rentabilităţii şi economisirii cheltuielilor.

Deci, orice buget se caracterizează prin obiective, perioade, resurse şi responsabilităţi.

Se poate conchide că bugetul ca obiectiv al contabilităţii de gestiune, pe de o parte, realizează o analiză riguroasă a faptelor trecute, iar pe de altă parte, se sprijină pe o examinare amănunţită a tot ceea ce se exprimă în cifre într-o entitate (cantităţi, preţuri, valori etc.). El permite analiza pe termen scurt şi adaptarea activităţii entităţii la circumstanţele tehnice, comerciale, financiare ale momentului.

Tipologia bugetelor

În activitatea de conducere a unei entităţi se pot utiliza mai multe tipuri de bugete, acestea diferenţiindu-se în raport de criteriul temporal, obiectul activităţii bugetelor, criteriul funcţional etc.

Criteriul temporal, respectiv al perioadei pentru care sunt elaborate, grupează bugetele pe trei tipuri, astfel:

- bugete previzionale;

- bugete ale exerciţiului;

- bugete operaţionale.

Bugetele previzionale fac cunoscute estimările pe o perioadă mai mare de timp în vederea atingerii obiectivelor fixate.

Bugetele exerciţiilor transpun anual prevederile din bugetele previzionale.

Bugetele operaţionale împart pe perioade scurte, estimările din bugetele exerciţiilor.

Criteriul obiectului activităţii clasifică bugetele, astfel:

- bugete comerciale;

- bugete ale activităţii de exploatare;

- bugete de costuri.

Bugetele comerciale estimează prevederile privind vânzările unei entităţi şi activitatea de aprovizionare a acesteia.

Bugetele activităţii de exploatare conturează anual volumul fizic şi valoric al activităţii secţiilor de producţie de bază şi a celor auxiliare.

Bugetele de costuri antecalculează costurile pe locuri generatoare şi pe purtători.

Din punct de vedere al funcţiilor bugetelor în gestiunea entităţii, deosebim: bugete determinante şi bugete rezultante.

Bugetele determinante sunt acelea care au ca obiect activităţile de bază ale entităţii care constituie premise ale rezultatelor acesteia (bugetul vânzărilor, bugetul producţiei).

Bugetele rezultante au ca obiect estimarea rezultatelor, degajate de activităţile de bază proiectate prin bugetele determinante.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Contabilitate Manageriala
    • Curs_1.doc
    • Curs_10.doc
    • Curs_11.doc
    • Curs_12.doc
    • Curs_13.doc
    • Curs_14.doc
    • Curs_2.doc
    • Curs_3.doc
    • Curs_4.doc
    • Curs_5.doc
    • Curs_6.doc
    • Curs_7.doc
    • Curs_8.doc
    • Curs_9.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8.3/10 (3 voturi)
Nr fișiere:
14 fisiere
Pagini (total):
56 pagini
Imagini extrase:
56 imagini
Nr cuvinte:
20 826 cuvinte
Nr caractere:
124 134 caractere
Marime:
271.09KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Sus!