Conceptualizarea globalizării

1. Mai multe definiri şi o notă comună:

„globalizarea vine ca o locomotivă”

„Dacă aş primi un cent pentru fiecare carte publicată în ultimii zece ani cu termenul de globalizare în titlu aş fi un om bogat”, remarcă nu fără ironie Annabelle Sreberny. Problema se complică pentru că această maree de lucrări şi materiale nu a prilejuit o clarificare conceptuală. Dimpotrivă, am putea spune că numărul cărţilor şi studiilor mai importante publicate echivalează cu tot atâtea încercări de definire şi caracterizare a globalizării, ceea ce, evident, accentuează confuzia în jurul acestui termen. În ceea ce priveşte definirea mai exactă a termenului, nu vom pretinde că lucrarea de faţă va face neapărat lumină într-un hăţiş de definiţii, caracterizări, abordări diferite. Vom încerca o clarificare a sensului cu care vom opera, o limitare a confuziei care învăluie noţiunea şi procesul globalizării în ansamblu.

Există formule de definire care pun accentul pe sfera de cuprindere a noţiunii de care ne ocupăm. „Globalizarea implică în primul rând o întindere a

activităţilor sociale, politice şi economice peste graniţe, astfel încât

evenimentele, deciziile şi activităţile dintr-o regiune a lumii să aibă semnificaţii pentru indivizi şi comunităţi din regiuni îndepărtate ale globului” (David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, 2004, p.39). Este foarte importantă o asemenea dimensiune întrucât ea ne vorbeşte despre extensia fenomenului. Nu putem vorbi despre globalizare limitându-ne la procese, tendinţe care nu depăşesc limite regionale. Globalizarea se referă la fenomene cu o rază de cuprindere cel puţin intercontinentală.

Orice comentator al domeniului sesizează că la fel de importantă ca extinderea şi sfera de cuprindere este legătura propriu-zisă, ceea ce conectează evenimentele şi procesele, ceea ce face ca ele să se comporte ca şi cum ar face parte dintr-o reţea. Fundamental pentru procesul de care ne ocupăm sunt interacţiunile globale, consideră David Held şi Anthony McGrew. Transformările pe care le presupune globalizarea generează „fluxuri transcontinentale şi interregionale şi reţele pentru activităţi, interacţiuni şi pentru exercitarea puterii” (Transformări globale, p. 68). Cu precizarea că fluxurile se referă la mişcarea fizică, în timp şi spaţiu, a produselor, persoanelor, simbolurilor şi informaţiilor, în timp ce reţelele semnifică regularizarea, stabilizarea şi consolidarea interacţiunilor dintre agenţi independenţi, concentrări de activităţi sau centre de putere.

Alţi autori subliniază semnificaţia apariţiei şi dezvoltării pieţei globale care are la bază procese integrative între state şi centre economice. Stiglitz, de pildă, consideră că globalizarea înseamnă „eliminarea barierelor din calea liberului schimb şi integrarea economiilor naţionale” (Stiglitz, 2003, p. 10).

Uşor de observat, accentul cade în acest context pe piaţa integrată care presupune specializare puternică, concurenţă acerbă şi competitivitate ridicată. Piaţa clasică, naţională, devine neîncăpătoare pentru specializarea şi puterea de competiţie pe care o dezvoltă firmele mari. În felul acesta, ne dăm seama şi care sunt principalele motoare ale globalizării: companiile multinaţionale.

De multe ori se vorbeşte despre globalizare ca despre un fenomen împlinit, fără a observa accepţiunile diferite sub care circulă termenul. Se creează, astfel, un spaţiu comun în care conceptul de globalizare circulă cu înţelesuri diferite, generând confuzie şi neînţelegere. Pe de altă parte, sunt foarte puţine analize care privesc fenomenul în ansamblu. Studiul tipic este cel focalizat pe un domeniu specializat. Ceea ce, într-un anume fel, este foarte bine, pentru că numai în felul acesta se poate aspira la cercetări de mare anvergură care să sintetizeze tendinţele de ansamblu în evoluţia fenomenului. Numai că aici intervine şi o deturnare de sens. Deşi centrate pe un domeniu, cu deosebire pe cel economic, studiile detaşează concluzii generale şi „vorbesc” în numele procesului în ansamblu. Odată instalate, asemenea abordări conduc la neglijarea altor probleme extrem de importante ridicate de evoluţia globalizării, cum ar fi impactul său politic, cultural, ecologic (Patrick O’Meara, Howard D. Mehlinger, Matthew Krain, 2000, „Introduction”, în Globalization and the Challenges of a

New Century, A Reader). În plus, remarca Justin Rosenberg, în cele mai multe analize globalizarea este prezentată ca rezultat al unor procese istorice, dar când este vorba despre descifrarea şi identificarea acestor procese, accentul cade tot pe globalizare, înfăţişată drept fenomenul care explică evoluţia spre acest rezultat (Justin Rosenberg, p. 93). Globalizarea apare astfel în dublă ipostază, de factor explicativ dar şi de rezultat.