Bazele măsurărilor tehnice

Extras din curs:

Totalitatea activităţilor privitoare la măsurări, la etaloane, instrumente şi aparate de măsură, stabilirea unităţilor şi procedeelor de măsură sunt incluse în ştiinţa care poartă numele de metrologie.

Conform standardului măsurarea este acţiunea prin care se determină valoarea unei mărimi cu ajutorul unui mijloc de măsurare şi, în anumite condiţii, prin compararea măsurandului cu unitatea de măsură. Astfel procesul de măsurare presupune existenţa unui măsurand şi a unei unităţi de măsură.

Măsurandul este o mărime supusă măsurării sau care trebuie măsurată.

Prin unitate de măsură se înţelege mărimea care serveşte ca măsură de bază pentru toate mărimile de acelaşi fel şi este aleasă în mod arbitrar ca termen de comparaţie. Orice măsurare implică obţinerea unei mărimi fizice

E = qU în care q este un număr întreg sau zecimal al mărimii fizice în unităţile de măsură acceptate; U – unitatea de măsură a mărimii fizice.

Valoarea mărimii fizice poartă numele de valoare efectivă care arată de câte ori ea este mai mare sau mai mică decât unitatea de măsură U.

În multe cazuri nu este necesar să se afle valoarea efectivă a mărimii fizice, ci doar să se stabilească dacă E aparţine unui interval IT:

sau

Constatarea aparţinerii mărimii fizice E unei mulţimi de valori limitate de către intervalul IT poartă numele de control , prin care , în ultima instanţă, se stabileşte dacă valoarea mărimii respective corespunde condiţiilor iniţiale impuse. În calitate de exemple de mijloace de control pot fi prezentate calibrele , lerele, calele plan paralele.

Uniformitatea măsurărilor în republica Moldova este asigurată de Sistemul Naţional de Metrologie (SNM) care prevede adoptarea Sistemului Internaţional (SI) de unităţi de măsură, mărimile fundamentale ale cărui sunt prezentate pe slaidul următor. Setul mărimilor fundamentale este suficient pentru determinarea unităţilor de măsură pentru toate mărimile fizice. Astfel unitatea de măsură a forţei este newtonul: 1N = 1kg∙m∙s-2.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Bazele Masurarilor Tehnice.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
79 pagini
Marime:
154.08KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Management
Predat:
la facultate
Materie:
Management
Profesorului:
Marian G
Sus!