Bazele Managementului

1. Problematica managementului

Definirea managementului

Termenul „management” are astãzi mai multe întelesuri.

Managementul ca proces. Dacã ati auzit vreodatã spunându-se despre o companie ca are

un management bun sau cã este bine manageriatã, atunci aceastã afirmatie se referea la procesul

de management, la procesul de conducere.

Managementul ca disciplinã. Dacã astãzi discutãm despre un curs de management, ne

referim la disciplina stiintificã. Managementul este clasificat ca disciplinã deoarece el include

deja un bagaj imens de cunostinte care pot fi învãtate. Principalul scop al studierii disciplinei de

management este învãtarea principiilor, conceptelor si teoriilor si a aplicãrii acestora în procesul

de management.

Managementul ca grup de persoane. Dacã ati auzit spunându-se „managementul firmei X

a decis sã …” atunci termenul de „management” se referã la un om sau la un grup de oameni.

De-a lungul timpului s-au dat multe definitii managementului. A da o definitie este astãzi

cu atât mai complicat cu cât managementul a evoluat de la o preocupare la o artã, apoi la o

disciplinã, pentru a ajunge un univers complex de discipline si cunostinte.

Enuntãm mai jos cele mai des întâlnite definitii :

- managementul este un proces ce implicã anumite functii si activitãti pe care

managerii trebuie sa le realizeze;

- managementul este procesul declansat si în care se implicã una sau mai multe

persoane pentru a coordona activitãtile altor persoane în scopul atingerii unor

rezultate care ar fi imposibil de atins de cãtre o persoanã actionând izolat.

- managementul este ansamblul demersurilor, metodelor si proceselor de planificare,

organizare, alocare a resurselor, control, activare si animare a unei întreprinderi.

Curente în gândirea si practica managerialã

Managementul a evoluat de-a lungul timpului, cunoscând mai multe perioade :

- perioada empiricã, ce se caracterizã prin existenta managerului – proprietar si prin

conducerea bazatã pe principii personale. Aceasta perioadã dureazã pânã în a doua

jumãtate a secolului XIX;

- începuturile managementului stiintific, perioadã care dureazã pânã la începutul

secolului XX (1910 – 1915) si care este caracterizatã de aparitia si aplicarea primelor

teorii ale managementului stiintific, si în care apar specialistii în management si

managerii angajati;

- perioada modernã, care se întinde pânã in zilele noastre.

În dezvoltarea stiintei managementului au existat mai multe curente sau scoli, acestea

fiind influentate de epoca în care au apãrut si de necesitãtile acelei epoci.. Cele mai

reprezentative scoli sunt: scoala clasicã, cea a relatiilor umane, si managementul modern.

Scoala clasicã

Cei mai de seamã reprezentanti ai scolii clasice sunt Frederick W. Taylor, Henry Fayol si

Max Weber.

Frederick Taylor si-a concentrat atentia îndeosebi asupra conducerii atelierelor,

preconizând reorganizarea activitãtii de supraveghere si îndrumare pe baza principiului separãrii

activitãtii de planificare si coordonare de cea de executie si a coordonãrii activitãtii pe domenii.

El a preconizat înlocuirea structurilor ierarhice, de tip militar, cu organizarea functionalã,

Bazele mangementului IEI 3

Curs 1

considerând ca un manager, oricât de bine pregãtit ar fi, nu poate îndeplini în mod corespunzãtor

un numãr prea mare de atributii diferite.

Conceptia lui Taylor, expusã în lucrarea sa fundamentalã Principles of Scientific

Management (1911), poate fi sintetizatã în 11 principii. Acestea sunt:

1. Înlocuirea metodelor traditionale, bazate pe experientã, prin metode stiintifice,

fundamentate pe analiza tuturor elementelor productiei, structurilor, proceselor si mecanismelor;

2. Selectarea salariatilor pe baza unor metode fundamentate în mod stiintific, antrenarea

si instruirea lor;

3. Colaborarea între salariati si administratie în scopul aplicãrii unor principii de

organizare stiintificã a întregii activitãti;

4. Diviziunea muncii intelectuale si fizice.

5. Amplificarea continutului economic al activitãtii personalului tehnic;

6. Analiza procesului de muncã prin descompunerea în elemente componente;

7. Evidenta strictã a timpului de muncã si normarea muncii;

8. Unificarea si standardizarea SDV-urilor si proceselor tehnologice;

9. Controlul tehnic;

10. Aplicarea salarizãrii în acord pe baza unor indicatori specifici;

11. Delimitarea strictã între functiile de conducere si cele de executie.