Managementul Sistemului Logistic al Organizațiilor Agroalimentare

CAPITOLUL I

SISTEMUL LOGISTIC AGROALIMENTAR

1.1. Definire, istoric şi funcţiile sistemului logistic agroalimentar

În ultimul timp au apărut o serie de mutaţii în ceea ce priveşte abordarea teoretică şi practică a fluxului de bunuri economice, indiferent de gradul lor de procesare (materii prime, materiale semifabricate sau produse finite). Acestea au contribuit la apariţia în teoria de marketing a unor noi termeni, cum ar fi : logistica de distribuţie sau distribuţia fizică; managementul-marketingului; managementul calităţii produselor; managementul materialelor; managementul sistemului logistic; managementul aprovizionării şi desfacerii etc. Este de remarcat faptul că, atât prin denumire, cât şi prin conţinut, aceşti termeni sunt utilizaţi pentru a defini domeniul logistic, considerat de către specialişti deosebit de important pentru economia unei ţări.

Logistica a apărut ca activitate teoretică şi practică ca urmare a faptului că, din analizele efectuate, s-a ajuns la concluzia că există limite în ceea ce priveşte creşterea eficienţei economice în sfera producţiei, datorită posibilităţilor de dotare a agenţilor economici cu tehnologie performantă şi angajării de forţă de muncă înalt calificată. Pornind de la aceste aspecte şi luând în calcul condiţiile existente pe piaţa Uniunii Europene (şi nu numai), organizaţiile economice se concurează din punct de vedere al costurilor, cei care reuşesc să aducă pe piaţă produse agroalimentare de calitate la costurile cele mai mici vor obţine profituri care să le permită să se dezvolte. Ori în condiţiile în care în procesul de producţie posibilităţile de creştere a eficienţei economice sunt limitate, rezultă că măsurile de raţionalizare a costurilor se pot lua în amontele (asigurarea cu resurse materiale) şi avalul (distribuţia produselor) producţiei, adică în sfera logisticii.

Consumatorii de produse agroalimentare (şi nu numai) conştientizează importanţa unor activităţi economice numai în condiţiile în care se confruntă cu reale probleme în modul de satisfacere a nevoilor de consum. O astfel de activitate care poate contribui la creşterea gradului de satisfacere a necesităţilor consumatorilor este logistica produselor sau a organizaţiilor. De modul de dezvoltare a acţiunilor specifice procesului logistic de către producătorii sau distribuitorii de produse agroalimentare depinde reuşita în afaceri a agenţilor economici şi asigurare utilităţii maxime pentru consumatorii de astfel de bunuri, în condiţii de concurenţă pe piaţă.

În condiţiile organizării eficiente a sistemului logistic, se pot găsi răspunsuri la o serie de întrebări, cum ar fi : Când savuraţi dimineaţa o ceaşcă de cafea sau citiţi un ziar, v-aţi gândit vreodată la cât drum au parcurs aceste produse înainte de ajunge la dumneavoastră? În acest caz putem vorbi despre un sistem logistic care funcţionează bine.

Pe de altă parte, când pierdeţi un tren sau staţi mult la coadă în aşteptarea unui serviciu, v-aţi întrebat de ce se întâmplă toate acestea? În acest caz este clar vorba despre un sistem logistic care nu funcţionează.

Totodată, se pune întrebarea : cine pierde şi cine câştigă din practicarea unui management al sistemului logistic, mai mult sau mai puţin performant? Răspunsul este destul de limpede că vor câştiga firmele care practică un management performant şi vor pierde celelalte firme, deoarece concurenţa devine din ce în ce mai puternică, iar consumatorii se orientează către cei care le asigură cel mai mare grad de satisfacere a nevoilor, în condiţiile în care efectele globalizării se simt în toate economiile, indiferent de nivelul de dezvoltare economică şi socială.

Procesul globalizării se manifestă printr-o serie de fenomene economice, care influenţează, în mod hotărâtor, competiţia existentă pe piaţa mondială, cum ar fi :

• creşterea numărului potenţial de consumatori pentru produsele agroalimentare din ţara noastră (odată cu aderarea României la Uniunea Europeană produsele româneşti se adresează la circa 450 de milioane de consumatori);

• dispariţia barierelor fizice şi a graniţelor geografice între statele membre ale organizaţiilor internaţionale, cum ar fi Uniunea Europeană;

• mărfurile pot fi trimise de la un cap la altul al Pământului în doar câteva ore;

• noile tehnologii sunt disponibile peste tot, dar necesită oameni capabili să le folosească eficient şi pentru a produce bunuri competitive, de înaltă calitate;

• înăsprirea concurenţei pe piaţa mondială şi chiar locală, din punct de vedere al calităţii produselor şi al costurilor de obţinere a acestora (care determină formarea preţurilor pe piaţă);

• rapiditatea şi amploarea fluxurilor informaţionale;

• creşterea rolului garanţiilor pentru serviciile prestate, etc.

În ceea ce priveşte concurenţa locală, demni de luat în seamă sunt anumiţi factori care prezintă o importanţă deosebită în contextul globalizării economice, dintre care cei mai importanţi sunt : raportul cerere – ofertă care, alături de costurile de producţie determină preţul pieţei pentru un produs; localizarea resurselor, inclusiv utilizarea raţională a acestora şi managementul sistemului logistic care vizează necesitatea prevederii evoluţiei concurenţei şi necesitatea promtitudinii reacţiei faţă de fenomenele apărute pe piaţă, inclusiv flexibilitatea decizională.

Se poate spune că, în noile condiţii ale pieţei europene şi mondiale, centrul de greutate al sistemelor economice se mută progresiv de la producţia de bunuri fizice la produse bazate pe cunoaştere şi produse cu înalt conţinut de ştiinţă (software informatic). Cu alte cuvinte, centrul de greutate al sistemelor economice se mută către energia inteligenţei.

Până nu demult, în organizaţiile cu profil de producţie, cu ajutorul inovaţiei tehnologice, al eficienţei organizatorice, prin comprimarea costurilor se construia competitivitatea intreprinderii şi al întregului sistem economic. Astăzi competitivitatea se construieşte prin cunoaştere, iar investiţiile prioritare pentru o companie sunt orientate către sistemele informatice şi de comunicare şi către asigurarea pregătirii profesionale a personalului angajat (crearea unui management performant).

În perioada precedentă, intreprinderile producătoare de bunuri economice, prin intermediul marketingului şi al comunicării, creau cererea care era satisfăcută de către propria ofertă. Astăzi consumatorul, datorită globalizării posibilităţilor de alegere (inclusiv prin internet) condiţionează volumul şi oferta producătorului; în acest fel, consumatorii sunt peste tot în timp ce producătorii pot fi şi ei peste tot dacă produselor lor sunt competitive din punct de vedere calitativ şi al preţurilor de vânzare. De asemenea, se cere o mai mare implicare a firmelor producătoare sau distribuitoare care trebuie să transporte bunuri şi să efectueze livrări (adică să se ocupe mai mult de activităţile logistice).

Altfel spus, ieri oferta domina cererea, întreprinderile îşi fabricau produsele iar marketingul convingea consumatorul să cumpere şi să conserve relaţiile comerciale cu ofertantul. Astăzi consumatorul este un subiect matur ce se găseşte la cârma pieţei. Acesta are la dispoziţie, prin intermediul internetului şi a tehnicii comunicării o cantitate enormă de posibile alegeri. Se trece, astfel, de la economia alegerilor limitate ale ofertei sărace la economia abundenţei alegerilor nelimitate.

Comerţul fără frontiere şi complexitatea sistemului de producţie şi distribuţie deschid un capitol de importanţă fundamentală: mărfurile trebuiesc transportate pentru a ajunge la nodurile de producţie intermediare ale filierei sau la consumatorii finali.