Utilizarea Calculatorului în Ingineria Sistemelor de Producție I

Introducere

Introducerea şi utilizarea calculatorului în cadrul sistemelor de producţie a devenit în etapa actuala de dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică, mai mult decât o necesitate, o obligaţie.

Introducerea şi utilizarea calculatorului în cadrul sistemelor de producţie presupun însă un set de condiţii care să justifice tehnic, economic şi organizatoric această acţiune. Aceste condiţii pot fi foarte uşor înţelese în necesitatea lor daca se va enunta asa numitul principiu “GI-GO” care vine din literatura de specialitate anglo-americană şi care în traducere are semnificaţia: gunoi bagi - gunoi scoţi sau gunoi la intrare - gunoi la iesire

(Garbage In - Garbage Out GI - GO).

Rezultă foarte clar că dincolo de posibilităţile extraordinare ale calculatoarelor, datorate progresului continuu al tehnologiilor hardware, cerinţele cele mai mari sunt legate de pregătirea şi dezvoltarea aplicaţiilor concrete, respectiv de tehnologia software.

Semnificaţia termenilor hardware şi software este următoarea:

Hardware - partea de echipament, componenta fizică a unui calculator;

Software - partea de programe, de pregătire a datelor şi de operare a calculatorului.

Pornind de la aceste prime considerente se contureaza posibilitatea identificării şi definirii unei etapizări în procesului de introducere a calculatorului în cadrul sistemelor de producţie.

Etapele de implementare a calculatorului în cadrul sistemelor de producţie

Etapizarea procesului de implementare a calculatorului în cadrul sistemelor de producţie este absolut necesară având în vedere schimbările organizatorice, de conducere şi de atitudine pe care le presupune acest nou stadiu tehnologic al producţiei. Etapizarea se face gradat, pe măsura creşterii gradului de complexitate a problemelor abordate şi a modalităţilor de implementare.

Etapa I. Aplicaţiile de bază ale calculatoarelor

Nivelul de aplicaţie în această primă etapă este individual sau la nivelul unor grupuri mici, cu o legături relativ limitate între acestea. Aplicaţiile sunt limitate la proiecte de proporţii şi complexităţi relativ reduse.

Echipamentul (partea hardware) se alege dintre alternativele universale, cu grad larg de aplicabilitate şi relativ ieftine.

Toate aceste limitări sunt motivate de tendinţele obiective de limitare a riscurilor financiare şi de necesităţile organizatorice şi de scolarizare a personalului faţă de aceasta nouă tehnologie de lucru.

La nivelul sistemului de producţie în general şi a subsistemelor sale în particular aplicaţiile se concretizează astfel:

a) Nivelul planificării şi programării producţiei:

- înlocuirea sau îmbunătăţirea activităţilor umane în activităţi precum: contabilitate, raportări, situaţii, evidenţe;

- automatizarea evidenţei sau programării normelor de muncă;

- calcule statistice în controlul tehnic de calitate;

- reprezentări grafice, histograme, diagrame care au scopul compunerii diverselor variante ale unor obiective economico-financiare urmărite;

- variante de amplasări şi simulări.

b) Nivelul desfacerii:

- evidenţe obţinute prin prelucrări de date, cu obţinerea unor (diagrame) histograme cu valori pentru cantităţi, livrări, termene sau eşalonari pe perioade etc.

c) Nivelul cercetării şi dezvoltării:

- utilizarea tehnicii de calcul în organizarea, calcularea şi raportarea unor date ştiinţifice în sensul determinării unor rezultate optime;

- dezvoltarea şi pregătirea datelor necesare la nivelul celorlalte compartimente legat de specificaţii tehnice, performanţe, variante tehnologice şi constructive;

- introducerea unor metode şi tehnici matematice precum simularea, analiza numerică, optimizarea, reprezentarile grafice etc.

În ce priveste modalitatea practică de introducere, în aceasta etapă sunt preferate două variante distincte care respectă cerinţele de universalitate şi efort financiar minim:

1. calculatoare de birou (desk computer) sau microcalculatoare pentru aplicaţii locale şi fără conexiuni între ele;

2. calculatoare din grupa minicalculatoare, cu un număr mai mare de console individuale şi care lucrează în sistem time sharing (partajarea timpului).

Aceasta soluţie permite accesul unui număr relativ mare de utilizatori la un sistem de calcul relativ puternic, ce permite rezolvări de probleme cu volum mare de calcul şi având un timp de răspuns acceptabil, în condiţii de exploatare ale unui echipament cu dispozitive de intrare-ieşire limitate. Este vorba pe lângă console sau terminale şi de imprimante, unităţi de memorie de tip bandă sau de disc şi care sunt mai eficient utilizate în comun.

Etapa II. Aplicaţiile de nivel restrâns

Această etapă presupune utilizarea tehnicii de calcul la nivelul unui compartiment a cărui personal şi a cărui informaţii prelucrate sunt pregătite în vederea noii tehnologii de lucru.

Un exemplu relativ clasic este utilizarea calculatorului în probleme de contabilitate şi financiare, incluzând state de plată, bilanţuri de plăţi, bilanţuri de credite, registre, stocuri, evidenţa mijloacelor fixe etc.

Partea hardware presupune un echipament cu capacităţi extinse pentru intrări/ieşiri şi cu memorie auxiliară.

În ce priveşte implementarea calculatorului în această etapă la nivelul diverselor verigi ale sistemului de producţie, aplicaţiile se concretizează astfel:

a) Nivelul planificării şi programării producţiei:

- implică preluarea, prelucrarea şi păstrarea datelor, permiţând analize de performanţă pe perioada analizei şi raportări comparative precum şi prognoze sau tendinţe de dezvoltare -evoluţie;

- planificarea producţiei spre primul stadiu de automatizare şi anume programarea manuală a produsului finit “explodat” (descompus la nivel de ansambluri, subansambluri şi repere). Subansamblurile şi componentele sunt distribuite pentru programarea manuala în diferite centre de lucru

- apare o primă posibilitate de simulare, prin testarea eficienţei planificării manuale, scoţându-se în evidenţă punctele de lucru slab utilizate, permiţându-se astfel realizarea unor modificări înaintea implementării finale a unei planificări;

- apare comanda numerică ca modalitate de programare a producţiei la nivel de utilaje, utilaje care au în acest scop nişte interfeţe speciale. Se utilizează limbaje de programare a sistemelor de comandă ale maşinii, programarea putând fi manuală sau asistată de calculator.