Extras din curs:

ECHIPAMENTE PERIFERICE

TASTATURA

SCANNER

MONITOR

IMPRIMANTA

MODEM

MOUSE

Rol şi funcţii

Echipamente periferice de intrare/ieşire au rolul de a asigura comunicarea dintre unitatea centrală şi mediul exterior prin intermediul unor unităţi de interfaţă.

Potrivit acestor funcţii, echipamentele periferice se pot grupa astfel:

echipamente periferice de intrare, prin intermediul cărora se asigură introducerea datelor, a programelor, transmiterea unor comenzi manuale, citirea unor imagini etc. (tastatură, scanner);

echipamente periferice de ieşire, care servesc la redarea rezultatelor prelucrărilor, a mesajelor, a programelor şi a altor informaţii (monitoare, imprimante);

echipamente cu funcţii mixte (fax-modemul);

echipamente pentru dirijare a cursorului (mouse-ul).

TASTATURA

Caracteristici:

Face parte din configuraţia minimă a oricărui calculator, serveşte pentru introducerea datelor de orice natură (date, programe, comenzi).

se comportă în timpul lucrului, ca un mic calculator, în sensul că are capacitatea de a memora temporar o linie de date, o linie de comandă sau de instrucţiuni de program

permite efectuarea corecturilor necesare, înainte de transmiterea acestora în memoria internă a calculatorului (înainte de acţionarea tastei Enter). Acest lucru este posibil pentru că tastatura are un microprocesor propriu şi un buffer de memorie RAM.

Fiecare tastă are asociat un cod numeric, care este un cod ASCII, numit cod de scanare.

Tipuri de tastaturi:

După modul cum sunt dispuse tastele alfabetice, tastaturile sunt standardizate în două tipuri:

tastatura de tip anglo-saxon la care tastele alfabetice încep cu Q W E R T Y ….;

tastatura de tip francez la care tastele alfabetice încep cu A Z E R T Y …

Tastaturile au un cod intern propriu care poate fi schimbat prin comenzi de configurare, în funcţie de particularităţile ţării în care se utilizează tastatura respectivă (regional settings).

Conectarea tastaturii la unitatea centrală se realizează, de regulă, prin porturi COM. În ultimul timp au apărut modele care nu folosesc nici unul din tipurile de porturi amintite de conectare, folosind undele radio (wireless).

Mouse-ul

dispozitiv periferic ce permite realizarea anumitor operaţiuni de indicare, selectare, lansare a comenzilor sau desenare în programe special concepute în acest sens.

este astfel conceput încât, utilizatorul să nu fie obligat să ţină minte toate comenzile de care are nevoie, pe parcursul unei sesiuni de lucru.

simplifică modul de operare prin tastatură, acesta putând cumula funcţiile mai multor taste: tastele de deplasare a cursorului, tasta Enter, tasta ESC, tastele PageDown şi PageUp precum şi orice tastă funcţională (F1-F12) sau alte taste sau opţiuni afişate pe ecran.

Ultimele modele de mouse dispun şi de un scroller, pentru derularea rapidă a informaţiilor dintr-o fereastră ca şi când s-ar acţiona bara de derulare verticală.

Modelele noi au renunţat la porturile COM de conectare la unitatea centrală, folosind porturile USB. Au apărut modele care transmit comenzile prin intermediul undelor radio (wireless), nefiind conectate la unitatea centrală.

Microsoft oferă în plus şi tehnologie wireless Bluetooth® pentru mouse şi tastatură. Bluetooth este una din cele mai avansate tehnologii wireless disponibile astăzi, oferind maximum de încredere, securitate şi posibilităţi. Emiţătorul wireless Microsoft® Bluetooth poate comunica cu până la 7 dispozitive compatibile cu Bluetooth în acelaşi timp - de la distanţe de aproximativ 9 metri. Dispozitivele Microsoft Bluetooth oferă opţiuni de securitate ce nu sunt disponibile în tehnologia obişnuită care utilizează frecvenţa de 27 MHz, cum ar fi autentificarea.

Observații:

CIG, ASE

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • BTI
    • bazele informaticii hardware - ram.ppt
    • bazele informaticii software - sistemul de operare.ppt
    • curs 10 sist de opera unix.ppt
    • curs 3 periferice.ppt
    • curs 6 sist de operare.ppt
    • curs 8 sist de operare windows.ppt
    • sisteme de calcul.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
7/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
7 fisiere
Pagini (total):
122 pagini
Marime:
2.84MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Limbaje de Programare
Predat:
la facultate
Materie:
Limbaje de Programare
Sus!