Perioada marilor clasici

Termenul de metoda provine de la grecescul ???????? ,,methodos" care inseamna cale, drum. Acesta este sensul primordial, de baza al termenului. Cu timpul termenul a capatat si sensul de metoda de cercetare si investigatie.

Orice cercetare temeinica si sistematica din orice domeniu al cunoasterii trebuie sa recurga neaparat la o metoda.

In cea de-a doua jumatate a secolului trecut s-a discutat foarte mult, aproape excesiv despre metodologia criticii si istoriei literare. Dezbaterile in jurul metodelor si disputele dintre vechea si noua critica au acaparat scena vietii intelectuale in acest interval de timp.

S-a ajuns la un fel de narcisism critic, adeseori steril si inoperant in care critica a fost preocupata prea mult de propria-i conditie, a reflectat prea mult asupra propriilor ei posibilitati, cai si mijloace, uitand ca obiectivul ei principal il formeaza cunoasterea, intelegerea si evaluarea literaturii. Nu s-a inteles in acest caz ca metoda este un mijloc si nu un scop in sine.

In special noile metode au fost preluate fara spirit critic si fara discernamant ca un reflex al metodei si au fost insotite cu un entuziasm neretinut de neofiliti, de proaspeti convertiti la o noua religie. Adeptii metodelor de ultima ora au mers pana acolo incat au proclamat valabilitatea unei singure metode, vazuta ca un panaceu universal, excluzand celelalte metode din campul cercetarii si investigatiei literare.

Acest fenomen de snobism si de mimetism critic, provenind din alinierea obedienta fata de metode, tradeaza o mentalitate ingusta, exclusivista, simplista si reductionista. Toate metodele raman valabile si sunt indreptatite in critica si istoria literara, cu conditia sa fie adecvate textului literar si sa fie foarte bine aplicate.

Simpla utilizare a unei metode nu asigura in mod automat si calitatea demersului critic. In problema metodologiei, criticii si istoriei literare trebuie sa pornim de la premiza transformata intr-un adevar axiomatic ca nu metoda face critica, ci critica face metoda, sau, mai precis, critica isi alege ea insasi metodele de care are nevoie, in functie de realitatea textului literar.

Pentru ca mai persista multa confuzie si ne mai aflam inca intr-un Turn Babel al criticii si istoriei literare, in care riscam sa nu mai gasim un limbaj comun si sa nu ne mai intelegem, se impun cateva precizari metodologice de rigoare, absolut necesare, intreprinse intr-un spirit cat se poate de rational si cartezian.

Cele doua mari discipline care se ocupa cu studiul literaturii sunt hermeneutica si poietica. Hermeneutica este o disciplina veche, constituita inca din antichitate, dar mereu actuala si care s-a manifestat permanent in istoria culturii, devenind unul dintre marile curente de gandire ale lumii contemporane.

Hermeneutica este disciplina care se ocupa cu tehnica interpretarii. Denumirea disciplinei provine de la grecescul ????????? ,,hermeneia", care inseamna interpretare. Acest termen a fost creat de Platon intr-unul din nemuritoarele sale dialoguri ,,Republica", si este un derivat de la numele zeului Hermes, considerat in unanimitate patronul hermeneuticii, divinitate polifunctionala la vechii greci.

Dintre multiplele functii ale lui Hermes cea mai importanta ramane aceea de mesager si interpret al vointei divine. In aceasta functie este concentrat intreg statutul hermeneuticii. Cand Platon a lansat termenul de hermenea a fost convins de importanta lui coplesitoare, pentru ca totul este interpretare. Nu numai cartea, dar si lumea si viata pot si trebuie sa fie interpretate.

Hermeneutica este o disciplina vasta, cea mai vasta dintre toate, pentru ca le include pe toate celelalte si pentru ca nu exista disciplina, oricat de exacta, care sa nu recurga intr-o anumita masura la interpretare.

Cele doua concepte cheie, de baza ale hermeneuticii sunt: ,,interpretarea" si ,,intelegerea". Interpretam nu numai de dragul de a interpreta, ci interpretam ca sa intelegem. Intelegerea sau comprehensiunea constituie finalitatea oricarui demers hermeneutic.

Hermeneutica a fost confundata multa vreme cu exegeza, si in special cu exegeza textelor biblice. Dar intre hermeneutica si exegeza exista o deosebire esentiala. Termenul de exegeza provine de la grecescul ???????? ,,exegesis", care inseamna explicatie. Interpretarea este aproape intotdeauna mai mult decat o explicatie, si presupune avansarea unor puncte de vedere personale si originale. Hermeneutica este superioara exegezei. A fi hermeneut inseamna mai mult decat a fi exeget.

Bazele hermeneuticii moderne au fost puse de filosoful si teologul german Schleiermacher in ,,Hermeneutica" sa, aparuta in perioada romantismului, la inceputul secolului al XIX-lea. Alti reprezentanti de marca ai hermeneuticii moderne sunt: Wilhelm Bilthey ,,Traire si poezie", Martin Heidegger ,,Originea operei de arta", Hans Georg Gadamer ,,Adevar si metoda", Paul Ricoeur ,,Despre interpretare", Emolio Betti ,,Teoria generala a interpretarii", Hans Robert Jauss ,,Experienta estetica si hermeneutica literara", Erwin Hufnagel ,,Introducere in hermeneutica".

Hermeneutica este nu numai o disciplina, ci si o metoda universala de cunoastere, alaturi de dialectica, fenomenologie si structuralism.

Dialectica este o metoda diacronica, urmarind fenomenele in evolutia lor. Fenomenologia este o metoda sincronica, incercand sa surprinda esentei ultime si imuabile ale fenomenelor, dupa faimoasa tehnica husserliana a ,,reductiei eidetice", a reducerii la esenta, grecescul ????? ,,eidos" insemnand esenta sau forma.

Structuralismul este tot o metoda sincronica, si s-a impus prin celebrul ,,Curs de lingvistica generala" (1916) al lui Ferdinanc de Saussure. Cele doua concepte fundamentale ale structuralismului sunt cele de ,,sistem" si ,,structura".

Principiul structuralist de baza il formeaza relatia parte-tot (,,pars pro tot").

Hermeneutica este o disciplina sincronica si diacronica in acelasi timp, incercand sa surprinda esentele fenemenelor, dar totodata si evolutia lor. Interpretarea este circulara. Se desfasoara in cerc. Cercul nu este numai o figura geometrica, forma cea mai pura si desavarsita dintre toate, dar si o figura a spiritului, a cunoasterii.

Despre importanta cercului hermeneutic sau cercul interpretarii sau cercul comprehensiunii, cum a mai fost numit, au vorbit toate tratatele de hermeneutica, incepand cu ,,Hermeneutica" lui Schleiermacher.

Interpretarea porneste intotdeauna de la un punct initial, care nu este un punct zero al cunoasterii, intrucat exista cunostinte si intuitii prealabile si inainteaza printr-o serie de operatii succesive prin inductie si deductie, prin analiza si sinteza, si se intoarce la punctul de la care a plecat. In felul acesta hermeneutul isi traseaza cercul sau. Cercul se inchide, dar nu se realizeaza o inchidere perfecta pentru ca punctul final de sosire nu coincide intru totul cu punctul initia de pornire, ci este un punct imbogatit, care aduce inevitabil spor de cunoastere.

Numai cercurile vicioase sau tautologice nu se inchid niciodata.

Despre importanta cercului hermeneutic au vorbit si doi mari hermeneuti ai veacului trecut: George Poulet ,,Metamorfozele cercului", si Jean Starobinski ,,Textul si interpretul". Dupa George Poulet, hermeneutul trebuie sa adopte o pozitie privilegiata in raport cu opera, sa se situeze in centrul operei, de unde are perspectiva ansamblului, si sa decripteze un ,,cogito" al operei, sau un ,,Weltangshuung", adica o conceptie despre lume si viata.

Hermeneutica trebuie sa se adreseze in primul rand filosofiei operei, pentru ca nu exista opera mare fara un Weltansghuung, fara o conceptie despre lume si viata.

In critica noastra G. Calinescu a profesat o hermeneutica extrem de complexa, supla si nuantata. La Calinescu, in articolele sale teoretice, intalnim frecvent conceptele cheie ale hermeneuticii - ,,interpretarea" si ,,intelegerea".

Intr-un articol din tinerete ,,Simtul critic" (1927), Calinescu spunea:

- G. Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, editia a II-a, Editura ,,Minerva", 1982.

- G. Calinescu - Istoria literaturii romane. Compendiu, Editura pentru literatura, 1968.

- G. Calinescu - Viata lui Mihai Eminescu, E. P. L., 1966.

- G. Calinescu - Opera lui Mihai Eminescu, vol. I-II, E.P.L., 1969-1970.

- G. Calinescu - Ion Creanga (viata si opera), Ed. ,,Eminescu", 1973.

- G. Calinescu - Clasicism, romantism, baroc, prefata la Impresii asupra literaturii spaniole, E. P. L., 1965.

- Eugen Lovinescu - Titu Maiorescu, Ed. ,,Minerva", 1972.

- Eugen Lovinescu - Titu Maiorescu si posteritatea lui critica, Ed. ,,Casa Scoalelor", 1946.

- Tudor Vianu - Arta prozatorilor romani, vol. I-II, E. P. L., 1966.

- Tudor Vianu - Eminescu, Ed. ,,Junimea", 1974.

- Tudor Vianu - Al. Macedonski: ,,Opere", vol. I-IV, editie critica, 1939-1946.

- Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900, Editura Academiei, 1979.

- Nicolae Iorga - Eminescu, Ed. ,,Junimea", 1981.

- Mihail Dragomirescu - Eminescu, Ed. ,,Junimea", 1976.

- Garabet Ibraileanu - Eminescu, Ed. ,,Junimea", 1974.

- Dumitru Caracostea - Studii eminesciene, Ed. ,,Minerva", 1975.

- Dumitru Popovici - Romantismul romanesc, Ed. Tineretului, 1969.

- Vladimir Streinu - Eminescu, Ed. ,,Junimea", 1989.

- Vladimir Streinu - Ion Creanga, Ed. ,,Albatros", 1971.

- Vladimir Streinu - Clasicii nostri, Ed. Tineretului, 1969.

- Serban Cioculescu - Viata lui I. L. Caragiale. Caragialiana, Ed. ,,Eminescu", 1977.

- Pompiliu Constantinescu - Scrieri, vol. II, E.P.L., 1967.

- Al. Philippide - Puncte cardinale europene. Orizont romantic, Ed. ,,Eminescu", 1973.

- Constantin Noica - Eminescu sau ganduri despre omul deplin al culturii romanesti, Ed. ,,Eminescu", 1975.

- Constantin Noica - prefata la volumul Eminescu. Lecturi kantiene, Ed. ,,Univers", 1975.

- Constantin Noica - Introducere in miracolul eminescian, Ed. ,,Humanitas", 1992.

- Constantin Noica - Sentimentul romanesc al fiintei, Ed. ,,Eminescu", 1978.

- Edgar Papu - Poezia lui Eminescu, Ed. ,,Eminescu", 197 .

- Edgar Papu - Din calsicii nostri, Ed. ,,Eminescu", 1977.

- Edgar Papu - Barocul ca tip de existenta, vol. I-II, Ed. ,,Minerva", B.P.T., 1977.

- Edgar Papu - Existenta romantica, Ed. ,,Minerva", B. P. T., 1980.

- Vasile Lovinescu - Creanga si ,,Creanga de aur", Ed. ,,Cartea Romaneasca", 1989.

- Liviu Rusu - De la Eminescu la Lucian Blaga,Ed. ,,Cartea Romaneasca", 1981.

- Adrian Marino - Viata lui Alexandru Macedonski, E.P.L., 1966.

- Adrian Marino - Opera lui Alexandru Macedonski, E.P.L., 1967.

- George Munteanu - Hyperion. Viata lui Eminescu, Ed. ,,Minerva", 1973.

- George Munteanu - Eminescu si eminescianismul, Ed. Minerva, 1988.

- George Munteanu - Introducere in opera lui Ion Creanga, Ed. ,,Minerva", 1976.

- George Munteanu - Slavici necunoscutul, in volumul Sub semnul lui Aristarc, Ed. ,,Eminescu", 1975.

- Zoe Dumitrescu-Busulenga - Valori si echivalente umanistice, Ed. ,,Eminescu", 1973.

- Zoe Dumitrescu-Busulenga - Eminescu - cultura si creatie, Ed. ,,Eminescu", 1976.

- Zoe Dumitrescu-Busulenga - Eminescu si romantismul german, Ed. ,,Eminescu", 1986.

- Rosa Del Conte - Eminescu sau despre Absolut, Ed. ,,Dacia", 1990.

- Amita Bhose - Eminescu si India, Ed. ,,Junimea", 1978.

- Svetlana Paleologu-Matta - Eminescu si abisul ontologic, Editura stiintifica, 1994.

- Dumitru Vatamaniuc - Un western transilvan, prefata la vol. Ioan Slavici: ,,Moara cu noroc", Ed. Albatros", colectia ,,Lyceum", 1973.

- Eugen Simion - Proza lui Eminescu, E.P.L., 1964.

- Nicolae Manolescu - Contradictia lui Maiorescu, Ed. ,,Cartea Romaneasca", 1970.

- Marian Popa - Westernul ca realitate romaneasca, in vol. Forma ca deformare, Ed. ,,Eminescu", 1975.

- Marin Besteliu - Imaginatia scriitorilor romantici, Ed. ,,Scrisul romanesc", 1978.

- Ovidiu Ghidirmic - Proza romaneasca si vocatia originalitatii, Ed. ,,Scrisul romanesc", 1988.

- Ovidiu Ghidirmic - Hermeneutica literara romaneasca, Ed. ,,Scrisul romanesc", 1994.

- Ovidiu Ghidirmic - Titu Maiorescu si maiorescianismul, studiu introductiv la volumul Titu Maiorescu: Critic, Ed. ,,Scrisul romanesc", 1995.

- Ovidiu Ghidirmic - Mostenirea prozei eminesciene, Ed. ,,Scrisul romanesc", 1996.

- Colectia ,,Biblioteca critica" a Editurii ,,Eminescu" (pentru toti autorii studiati).