I. Obiectul Istoriei limbii române
Istoria limbii române sau Gramatica istorică, cum era numită altădată această disciplină
filologiecă universitară, este unul din compartimentele principale ale istoriei limbii literare şi are ca
obiect de cercetare procesul constituirii şi evoluţia sistemului limbii, a normelor lingvistice ca formă
a progresului general al limbii naţionale.
Altfel spus, Istoria limbii române studiază felul în care o variantă a limbi, atestată în scris
sau în mod verbal, trecînd ptrin difetrite ipostaze şi fiind supusă legităţilor fonetice de evoluţie, s-a
impus, s-a dezvoltat şi s-a consolidat ca normă unică în diferite epoci istorice, devenind expresia
unitară şi superioară a limbii naţionale.
Studierea limbii din punct de vedere istoric este legată de alte discipline umanitare, cu care
tangentează. Ea este, în primul rînd, o disciplină lingvistică şi, în consecinţă, se bazează pe
principiile teoretice ale ştiinţei despre limbă. În al doilea rînd, ea ţine seama de istoria şi filozofia
neamului. Bunăoară, cei care au încercat să dovedească cum că dacii, care au dat naştere poporului
român, locuiau doar pînă la Dunăre şi în regiunea Carpaţilor, au primit o ripostă cruntă din partea
istoriei. În anul 1912, lîngă satul Ezerovo de lîngă oraşul bulgar Plovdiv, a fost găsit, într-un
mormînt, alături de osemintele răposatului, ale soţiei sale – un inel, care, din 19 variante posibile,
avea următorul conţinut, cel mai verosimil: „O Rolistene, eu, a ta tînără soţie, a ta aleasă, mor
alături de tine, iubitul meu pe veci”. Acest conţinut a fost pus de istoricieni în legătură cu cele
2
povestite de istoricul antic Herodot, care ne relatează despre obiceiurile întîlnite doar la daci. Şi
anume: dacii bogaţi aveau mai multe soţii şi, dacă se întîmplă să moară capul familiei, între soţiile
acestuia se isca o mare ceartă – care dintre ele a fost, pentru răposat, cea mai iubită? Şi cea asupra
căreia a căzut alegerea, fiind proslăvită de rude, era înjunghiată chiar pe mormînt şi înmormîntată
împreună cu soţul. Acest fapt istoric ne dovedeşte că strămoşii noştri şi-au extins teritoriile şi după
Dunăre.
Un alt moment la elucidarea căruia vin argumentele istorice. Unii cercetători au încercat să
dovedească că limba română s-a format doar pe baza latinei vorbite de către colonizatorii romani şi
că elementul autohton a fost nul, deoarece, cică, romanii i-au nimicit pe toţi bărbaţii daci. Întradevăr,
unele cronici ale timpului scriau: „Dacia, duiterno bello Decibali, viris fuerat exhausta” 1.
Desigur, brutalitatea conflictelor dintre daci şi romani, setea de libertate a autohtonilor,
sentimentul că o moarte onorabilă e mai preferabilă decît robia şi înjosirea i-au făcut pe mulţi viteji
să-şi găsească sfîrşitul pe cîmpul de bătaie sau să-şi pună capăt zilelor, urmînd exemplul
neînfricatului lor rege Decebal. Cu toate acestea, cea mai mare parte a populaţiei dacice a
supravieţuit dezastrului, supunîndu-se cuceritorilor şi acceptînd noua realitate. În afară de aceasta,
documentele istorice ne informează că pe teritoriile ocupate de romani se formau unităţi militare
alcătuite din autohtoni daci. Numai provincia carpatică număra cel puţin 12 auxilia (unităţi militare
auxiliare), ocupînd locul al doilea (după Syria), ceea ce demonstrează că în Dacia exista un mare
potenţial uman autohton, acest fapt infirmînd ideea exterminării dacilor de către romani.
De aici mai tragem concluzia că la baza formării limbii române a stat nu exclusiv limba
vorbită de coloniştii romani, ci că limba română mai poartă coloritul dacic şi filosofia strămoşilor
noştri.
Adepţii existenţei a două limbi în arealul daco-romanic (română şi moldovenească) încearcă
să ne convingă că Imperiul Roman şi-a extins graniţele doar între Dunăre şi Prut, iar partea
basarabeană nu s-a aflat sub influenţa Romei, şi deci limba „moldovenească” s-a format dintr-un
amestec al limbilor popoarelor barbare. Cercetările arheologice însă vădesc despre existenţa în
secolele II-IV d. Hr. a circa două mii de urme ale aşezărilor omeneşti. Chiar şi în cele mai mici şi
mai îndepărtate din acestea au fost găsite vase, monede, alte lucruri din lut şi aramă confecţionate în
stil roman. Pe teritoriul Republicii Moldova numai, au fost găsite peste o mie de monede romane,
fapt care ne vorbeşte despre o adîncă influenţă a romanilor asupra spaţiului nistreano-carpantin.
Un vast curs de istoria limbii romane, aparitia si dezvoltarea ei
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
