Direcția americană-britanică - teoria actelor de vorbire

Produs al unei directii noi in cadrul folosirii limbajului, care s-a conturat in secolul 20. Aceasta teorie a fost formulata de John Longshaw Austin(filozof britanic).Ulterior a fost dezvoltat mai ales prin intermediul sintezei critice realizate de catre un filozof american-John Sealle.,acesta merita sa fie considerat drept autor al acestor acte de vorbire, care stau la baza dezvoltarii pragmaticii. Contextul pe care acesta si-a exprimat convingerile este acela al ratiunii logice, care se ocupa aproape exclusiv cu analiza expresiilor, definind semnificatia unui enunt drept dependenta de conditia de adevar Acestei traditii i se opun conceptii diferite, precum cea a logicianului L. W. care considera ca sensul unei expresii este dat de intentia pe care o are emitatorul in procesul comunicarii.

Austin sintetizeaza aceste conceptii si ecouri ale lor ce se regasesc in studiile adunate postum intr-un volum cu titlul “Cum sa faci lucruri din cuvinte”. Teza principala a lui Austin este aceea ca in mare masura, vorbirea este actiune-limbajul este un instrument,prin care indivizii actioneaza cu scopul de a obtine anumite rezultate. Aceasta teza se opune opiniei conform careia principalul scop al limbii este sa descrie lumea.

Punctul de plecare al teoriei il constituie obseravatiile cu privire la o serie de enunturi care nu pot fi raportate la ceva din realitate, pt. care nu se poate stabili valoarea de adevar. Nu exista ceva din realitate cu care aceste enunturi sa se poata compara.

Enunturile performative isi au denumirea de la vb ”to perform” intrucat chiar rostirea lor creeaza o noua realitate, o actiune ex.Imi cer scuze (constituie actul de a te scuza).

Acest tip de enunturi se afla in opozitie cu cele constatative care descriu o realitate preexistenta emiterii lor prin care se realizeaza o actiune. Ex (Citesc o carte)-nu realizeaza actiunea pe care o exprima ci o descrie

Enunturile performative transforma realiatea pe cand cele constatative exprima conditiile in care ele sunt adevarate supunandu-se opozitiei adevarat-fals Cele performative se caracterizeaza prin reusita-nereusita ,De aceea Austin propune pt. performative un analog al conditiilor de adevar care constituie sensul Acest analog se concretizeaza in conditiile de reusita, insa se pot aplica numai pt cazul particular al actelor conventionale.Austin delimita 3 conditii de reusita: 1)conditii prvin procedura conventionala presupusa de performarea actului considerat, care trebuie sa aiba un anumit effect. Asta impune ca a)procedura sa include rostirea unor cuvinte de anumite persoane in anumite imprejurari;b)persoanele si circumstantele sa fie adecvate pt invocarea procedurii. Procedura prevede ca persoana sa fie investita cu anumite drepturi,iar circumstantele sa fie adecvate.2)conditii privin executarea procedurii, prevede ca procedura sa fie executata de toti participantii correct si complet.3)conditiile de sinceritate.Acestea prevad ca persoana care invoca procedura sa aiba gandurile si sentimentele implicate de aceasta procedura si sa se comporte in mod corespunzator celor implicate de pocedura. Incalcarea acestor conditii determina - deficientele de executare sa fie considerate rateuri, care fac ca actul performator sa fie vivid ,fie pt ca acesta nu este recunoscut ca atare fie pt ca este viciat de o executare a procedurii.

Actele acestea sunt false daca se incalca si conditiile de sinceritate.Austin observase ca nu toate enunturile performative sunt la fel din punctul de vedere al marcilor lingvistice Performativele implicite se evidentiaza prin marcile lingvistice-modul imperativ, forma interogativa, timpul viitor, verbele de modalitate.Aceasta este prima teorie a actelor de vorbire dar exista si o a 2-a. Distinctia constatativ-performativ este construita de Austin ca urmare a observatiilor pe care le face cu privire la enunturi. Acesta afirmase ca enunturile care descriu lumea, sunt constatative iar cele care realizeaza o actiune, prin emiterea lor sunt performative.Realitatea si cuvantul sunt 2 niveluri independente si relatia dintre limbaj si lume este diferita in cazul performativelor si al constatativelor.

Totusi,cand se descrie o stare de fapt din realitate de catre un subiect vorbitor, acesta o face din perspective sa , in mod subiectiv.

Enunturile constatative, toate, se transforma in enunturi performative primare, implicite, intrucat de fiecare data se poate subintelege vb”a afirma”. Prin aceste enunturi verbele nu descriu lumea ci exprima opinii personale, subiective, cu privire la realitate.

Constatativele nu pot fi obiective, ele sunt rezultatul unei perceptii subiective cu privire la realitate. Constatativele nu pot fi obiective, ele sunt rezultatul unei perceptii subiective. Una dintre componentele actului de vorbire este actul locutionar,iar cea de-a 2-a actul ilocutionar, a 3-a componenta a oricarui act de vorbire este componenta perlocutionara Actul locutionar constituie obiectul de studiu al gramaticii si semanticii prin urmare pragmatica se ocupa numai de studiul actelor ilocutionare.

Din punct de vedere pragmatic , intereseaza enuntul in loc de limbaj

Teoria actelor de vorbire este de fapt teoria actelor ilocutionare care asociaza continutului o forta conventinonala specifica determinate de intentiile communicative ale participantilor la schimbul verbal.

John Sealle ident.5 tipuri de baza(acte ilocutionare) 1) acte repezentative, 2) acte directive’3) acte comisive, 4) acte expressive,5) declaratiile

Ceea ce determina specificul unei actiuni este forta ilocutionara In genral un act de vorbire are o formula logica AV=F(p)

Discurs si genuri discursive

Discursul a fost definit in diverse moduri pt ca a devenit in ultima vreme o notiune cheie a lingvisticii Num. def. au pus in relatie acest concept cu fraza,enunt,enuntare, limba ca sistem si text. Discursul ca fenomen observabil construit dintr-o suita de alte enunturi. In conceptia lui Saussure discursul e privit ca sistem=este un fapt care apartine vorbirii

Discursul este premergator textului

Eugen Coseriu in lingvistica integrala explica discursul ca actualizare in planul realitatii, a vorbirii in general, eveniment care da nastere textului(produs al unui discurs)-este evenimentul insusi iar textul=rezultatul evenimentului comunicativ

2axe; ambele considerand discursul in raport cu textul

Discursul se opune textului –oral-scris.,asefel discursul ar cuprinde formele orale sau dialogice, textul se refera la formele scrise sau monolog.