Al doilea razboi mondial a avut un impact devastator asupra statului sovietic si a creat o disproportie evidenta intre pozitia URSS in lume si situatia interna. Pierderile umane sunt estimate la peste 20 milioane (dintre care aproape jumatate civili) reprezentand 11%din populatie iar cele materiale la aproape 700 de milioane de ruble, fiind distruse peste 6 milioane de case, 80.000 de localitati, 1700 de orase, 100.000 de colhozuri si 32000 de intreprinderi, in vreme ce peste 25 de milioane de persoane au ramas fara adapost. Taranimea a fost cea care a platit pretul cel mai mare, pierderile umane si transferul de populatie spre orase insemnand ca pentru prima data in istoria Rusiei si a Uniunii Sovietice ea nu mai reprezenta majoritatea populatiei active.
In ciuda situatiei extreme, dupa perioada de relaxare limitata din timpul razboiului, regimul sovietic a revenit la rigiditate ideologica si a apelat la solutii similare celor interbelice. Discutarea noului plan cincinal - al patrulea - a inceput imediat, in martie 1946 fiind pus in aplicare Planul de reconstructie, foarte ambitios, dar care a fost modificat in 1948 prin adoptarea Planului de modificare a naturii. Acesta din urma reprezenta un proiect utopic care, intre altele, isi propunea crearea unei mari interioare in Siberia Occidentala si construirea unor diguri in Oceanul Pacific pentru a opri curentii reci de pe coastele siberiene. Al patrulea plan cincinal mergea pe linia celor interbelice, punand accent pe industria grea si limitand productia de bunuri de consum.
Al 4-lea plan cincinal conform cifrelor oficiale sovietice (1940=100)
1940 1945 1950 (conform planului) 1950 (cifre realizate)
Produsul national 100 83 138 164
Productia industriala 100 92 148 173
Bunuri de consum 100 59 - 123
Productia agricola 100 60 127 99
Dincolo de utopie, Uniunea Sovietica s-a confruntat la sfarsitul anilor patruzeci cu o puternica criza agricola generata in buna masura de ineificenta colhozurilor. Raspunsul a constat, insa, in regruparea acestora si in crearea agro-oraselor. Elementul ideologic ramanea foarte prezent, noile orase urmand sa realizeze vechiul deziderat al unitatii dintre muncitorime si taranime si sa duca la bun sfarsit suprimarea constiintei taranesti. Drept urmare, intre 1950 si 1954 noua milioane de persoane au parasit zonele rurale.
La nivel politic, anii postbelici s-au remarcat prin derapaje ale structurilor de putere. Relaxarea ideologica din timpul razboiului fusese echilibrata cu o crestere proportionala a cultului personalitatii lui Stalin, crestere care in perioada postbelica nu a mai cunoscut limite. Personalizarea extrema a puterii este caracteristica perioadei de ,,maturitate" a regimului stalinist, dar reprezinta si un simbol al abandonarii de facto a leninismului, abandonare vizibila si in restaurarea denumirilor unor institutii abolite de Lenin sau in contestarea teoriei elitiste despre partid.
La Congresul XIX din 1952, la un nivel mult mai practic, institutiile de conducere ale partidului au fost reformate in vederea diluarii influentei acestora in favoarea celor pe care Stalin le putea conduce personal. In ciuda cresterii semnificative a numarului de membri in timpul razboiului, viata de partid s-a atrofiat in perioada de maturitate a stalinismului si mare parte a puterii executive a revenit aparatului de stat. Primii ani postbelici au constituit o perioada de excluderi masive din partid, de rotatie a cadrelor, totul in incercarea de a pune in practica imaginea de partid-monolit a Partidului Bolsevic.
Una din principalele preocupari ale liderului sovietic in anii ce au urmat imediat conflictului a fost blocarea dezvoltarii Armatei Rosii ca centru de putere autonom. In jur de 40% din efectivele postbelice ale partidului erau reprezentate de actuali sau fosti militari, Stalin sperand ca in acest mod sa asigure integrarea ideologica a armatei. Conducatorii militari ce jucasera un rol important in razboi sunt marginalizati si eliminati din constiinta publica
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
