Statele Unite după 1945

Harry Truman, ajuns presedinte in aprilie 1945 dupa moartea predecesorului sau, Franklin Roosevelt, a incercat sa continue si sa dezvolte programul acestuia. Insa contextul era complet diferit, relatiile sale cu Congresul dominat de republicani si democrati conservatori din Sud fiind dificile si multe din intiativele sale au fost blocate.

Pe plan intern, prioritatea era reconversia economica si demobilizarea. Armata americana avea la sfarsitul celui de-al doilea mondial circa 12 milioane de militari, iar reintoarcerea lor rapida putea crea dificultati economice majore. Mai mult, intreruperea brusca a comenzilor de stat care hranise iesirea din criza a economiei americane in 1940 putea conduce la recesiune economica si deflatie. Desi spera sa faca din procesul de demobilizare unul foarte lent, presiunile venite din parte societatii l-au accelerat, determinandu-l pe presedinte sa caracterizeze intregul proces drept ,,dezintegrarea" fortelor militare americane. Tranzitia la pace, desi s-a conjugat cu criza economica la nivel mondial, nu a afectat grav economia americana, singura manifestare fiind un puseu inflationist in 1946.

Acest an este de fapt anul crucial al primului mandat al administratiei Truman. Controalele impuse preturilor si salariilor, desi extrem de dificil de administrat, au reusit sa calmeze cresterea preturilor, dar au afectat grav popularitatea presedintelui. Relatia sa foarte tensionata cu lumea sindicala (confruntarea cu sindicatele din caile ferate si din minerit), aparenta degradare a situatiei economice - inevitabila intr-un asemenea context - au asigurat infrangerea democratilor in alegerile partiale pentru Congres din 1946. Desi la inceputul lui 1947 sansele presedintelui de a castiga un al doilea mandat pareau extrem de reduse, activitatea Congresului dominat de republicani avea sa schimbe treptat raportul de forte.

In iunie Congresul voteaza legea Taft-Hartley, un veritabil atac la adresa New Deal-ului si a lumii sindicale a carei activitate era strict limitata. Truman si-a exercitat dreptul de veto fara nici un rezultat practic, dar acest gest i-a readus sprijinul sindicatelor, sprijin critic la alegerile din 1948. In acelasi timp, chestiunea drepturilor civile se punea din ce in ce mai acut si in preajma alegerilor din 1948 a emis un ordin executiv care interzicea discriminarea rasiala in cadrul fortelor armate. Rezultatul alegerilor din 1948 a surprins pe mai toata lumea, scorul obtinut de Truman - 49,5% fata de 44,5% pentru contracandidatul sau, republicanul Dewey - demonstrand ca New Deal-ul beneficia inca de sprijinul unui segment important al societatii.

Rezultatul l-a incurajat sa faca un pas in plus si a propus propriul sau program, ,,Fair Deal" (Redistribuirea corecta): asistenta federala pentru construirea de locuinte si pentru educatie, asistenta medicala universala, dezvoltarea legislatiei in materie de drepturi civile, reforma politicilor agricole. Din nefericire pentru Truman, mare parte din prevederile programlui au fost primite cu indiferenta. Desi alegerile din 1948 readusesera majoritatea democrata in ambele camere ale Congresului, initiativele semnificative s-au lovit de vechea alianta dintre republicani si democratii conservatori din Sud. Asigurarea universala de sanatate, poate cea mai importanta dintre propunerile sale, a fost tratata ca o tentativa de ,,socializare" a sistemului de sanatate.

Cel de-al doilea mandat a avut si partea sa de succese. In 1949 a reusit trecerea prin Congres a unei legii locuintelor (Housing Act) iar in 1950 a obtinut cresterea salariului minim si o usoara expansiune a programelor de asistenta sociala. Izbucnirea razboiului din Coreea in iunie 1950 si victoria republicana in alegerile legislative partiale din 1950 au blocat definitiv sansele oricarei reforme majore. Razboiul, desi pentru multe firme a insemnat comenzi de stat substantiale, pentru majoritatea americanilor a readus in prim plan penuria de bunuri de consum resimtita in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Hranita de febra constituirii unor provizii de bunuri si de imensele cheltuieli federale, inflatia a inceput sa devina o problema. In a doua jumatate a anului 1950 preturile au crescut cu 8%, rezultatul fiind inghetarea de catre guvern a preturilor si salariilor in ianuarie 1951. Desi