Raport între metafizică și politică la Platon

Născut în primii ani ai Războiului Peloponesiac(431-404 î.Hr),Platon a trăit într-o perioadă de tulburări politice,impunând o analiză critică asupra efectelor procesului devastator al lipsei legilor.Prin ideile sale,Platon a deschis calea analizei relaţiei dintre ideal şi realitate,dintre perfecţiune şi profan.În concepţia lui Platon,alteritatea şi identitatea sunt două realităţi nu atât contradictorii,cât complementare.Afectul şi intelectul (categoriile fundamentale care definesc omul) sunt analizate de Platon prin prisma rătăcirii sau îndrumării sufletului uman pe care acestea le determină.

Ideile democratice îşi vor pune mai târziu amprenta asupra gândirii lui Platon.În concepţia acestuia se contura deja ideea personalităţii umane libere,încurajată să participe direct la rezolvarea problemelor publice.Lucrările filosofice scrise de Platon de-a lungul vieţii(numite şi „Dialoguri’’) pot fi împărţite în „Dialoguri de tinereţe’’(printre care se numără „Apologia lui Socrate’’, „Criton’’, „Hippias Minor’’ sau „Charmides’’) şi „Dialoguri de maturitate’’ (între care cele mai importante sunt „Menon’’, „Republica’’, „Legile’’, „Phaidron’’ şi „Phaidros’’).Potrivit lui Platon,unii oameni nu consideră autocunoaşterea un mijloc de evadare din ignoranţă,fiind astfel condamnaţi să trăiască veşnic în întuneric,idee ilustrată alegoric de mitul peşterii.Pe de altă parte,Platon face disocierea între cunoaşterea ştiinţifică şi divinitate,căreia cea dintâi îi este subordonată,zeitatea fiind de altfel şi sursa inspirării artiştilor.

„Republica şi „Legile” sunt poate cele mai cunoscute „ Dialoguri de maturitate” scrise de Platon.„ Republica” dezvoltă cunoscutul mit al peşterii. Conform acestuia sunt descrişi oameni care, stând în peşteră, nu văd decăt umbre aruncate de foc pe zidul din faţa lor.Prin urmare, omul depinde de simţuri, care îl condamnă la trăirea unei existenţe mediocre, în vreme ce ieşirea din întuneric reprezintă, alegoric, cunoaşterea.

Dacă în „Phaidon”, omul este subjugat de trup , iar „ lumea este piatra de încercare a sufletelor”, „Republica’’ conţine aspecte despre locul unde se duc sufletele după moarte.Astfel,adevăraţii judecători există doar în lumea lui Hades[,altfel spus,în Infern.Mitul peşterii a fost,alături de Dialogul „Legilor”,mijlocul prin care Platon şi-a prezentat (alegoric) ideile filosofice.Ilustrând oamenii legaţi într-o peşteră,sortiţi observării umbrei proprii,Platon a dorit să atragă atenţia asupra ignoranţei lumii comune,alegoria simbolizând de fapt raportul dintre lume ideilor şi cea materială.

Platon doreşte edificare unei societăţi în centrul căreia să se afle Binele,numit şi „odrasla Soarelui”,pentru ca oamenii ignoranţi să-şi depăşească propria condiţie şi să pătrundă în tainele cunoaşterii profunde.Pentru Platon,Ideile nu pot exista în absenţa Binelui,întrucât acesta le conferă esenţa,lumea ideilor fiind considerată de Platon ca fiind lumea inteligibilă,opusă celei a sensibilităţii.Este de fapt conflictul material-spiritual,care îi va preocupa pe filosofi de-a lungul secolelor.Lumea accesibilă simţurilor este una perisabilă,una „supusă schimbării,naşterii şi morţii.”Cunoaşterea senzorială este considerată de Platon ca neducând la opinii adevărate,deoarece nu întotdeauna oamenii pot descoperi esenţa cu ajutorul propriilor simţuri.Pentru Platon,oricine a cunoscut Ideile prin intermediul Binelui(prin frumuseţe,iubire,justiţie etc.) este nevoit să se confrunte cu prejudecăţile celorlalţi,a celor care „iau umbra drept realitate”.În opinia lui Platon,cunoaşterea filosofică nu înseamnă şi îmţelegerea esenţei.Filosofia nu poate fi decât un îndrumător pentru a înţelege şi interpreta anumite fenomene.Pentru atingerea cunoaşterii depline este necesară depăşirea limitelor cognitivului şi analizarea fenomenelor din perspectivă proprie.

Cercetările lui Platon sunt realizate din perspectiva propriei persoane,doctrina platoniciană conturându-se în „Dialoguri” precum „Menon”, „Phaidon”, „Banchetul”, „Republica” sau „Legile”.Pentru Platon,cunoaşterea presupune înţelegerea Ideilor[,făcându-se distincţia între „cunoaştere” şi „opinie”.Curajul sau virtutea sunt aşadar însuşiri necesare cunoaşterii depline,pentru Platon atingerea esenţei fiind ţelul suprem.

În „ Republica” , Platon propune ideea guvernării de către filosofi-regi, filosofia dobândind , aşadar, o funcţie izbăvitoare.Prin urmare, Platon doreşte înfăptuirea unui stat bazat pe ideea de Bine, statul ideal fiind fundamentat pe Dreptate, „ către care tind însuşirile pozitive”.

Dacă pentru Platon statul ideal se bazează pe ideea de Dreptate, este necesară definirea ideii de Nedreptate. Filosoful atenian înţelege prin această noţiune ca fiind tot ceea ce este contrar Principiului suprem al Binelui.

În statul ideal descris de Platon există trei categorii sociale „ filosofii, paznicii(militarii) şi meşteşugarii laolaltă cu agricultorii”.

Rolul cel mai important urmau să îl deţină filosofii, singurii capabili să înţeleagă esenţa fenomenelor şi să conducă cetatea în conformitate cu principiile noţiunii de Bine.

Este votba despre statul în care domneşte dreptatea (oikeiopragia), o virtute conform căreia fiecare tip uman se ocupă de ceea ce-i este orânduit prin funcţia sufletească dominantă: cei capabili de practicarea virtuţii raţiunii (înţelepciunea) elaborează legi, cei capabili de practicarea virtuţii părţii pasionale (curajul) se ocupă cu apărarea, iar cei înzestraţi cu posibilitatea practicării virtuţii corespunzătoare părţii apetente a sufletului (cumpătarea) sunt responsabili de asigurarea resurselor. Există astfel o ierarhie a unor clase sociale determinate natural: înţelepţii, militarii, respectiv agricultorii şi meşteşugarii.