Istoriografia Romană

Previzualizare curs:

Extras din curs:

I. Istoriografia romană

Geneza istoriografiei latine

În Roma primelor secole, tradiţia orală pare să fi jucat un rol important în transmiterea unor evenimente din trecut(formă de memorie orală - preliterară).

La petreceri/banchete atmosfera era „încalzită” de „carmina comvivalia” (cântece de petrecere), cântece despre faptele strămoşilor sau episoade din trecutul legendar al cetaţii.

Cicero, sugera că la banchete erau intonate cântece care descriau faptele lui Romulus, ale Lucreţiei sau ale fraţilor Corati. Aceste recitări/povestiri s-au deformat în timp, deoarece memoria orală este selectivă şi există tendinţa de a improviza în funcţie de nevoile momentului şi de stilul naratorului.

Primele formule scrise, de conservare a trecutului, la Roma nu mai pot fi reconstituite astăzi cu precizie. Cunoastem, totuşi, că a existat la Roma înca din epoca arhaică o preocupare accentuată de a păstra vie imaginea antecesorilor şi de a le conserva faptele acestora. Conform mărturiei lui Polybius, măştile defuncţilor erau aşezate în casă, într-un loc vizibil, iar la ceremoniile funerare se rosteau discursuri care aminteau nu numai realizările celui condus spre veşnicie, ci şi ai altor membrii ai familiei.

Este foarte posibil ca aceste discursuri funerare să fi fost organizate în arhive de familie, foarte utile pentru prestigiul gintei şi imaginea sa publică. Alte înregistrări scrise, par să-şi aiba originea tot în epoca veche a Statului Roman. Magistraţii, probabil, ţineau jurnale ale evenimentelor petrecute în timpul mandatelor avute(comentarii în genul celor ce ne-au parvenit de la Cezar), unele dintre aceste notiţe par să fi stat la baza înregistrarii publice.

Faptele magistratilor au generat, de asemenea, un tip de literatura funerară primitiva, gravată pe sarcofagele defunctului sau pe plăci comemorative. Astfel de elogii erau inspirate din cariera publică a celui decedat, conţinând texte scurte despre ceea ce persoana răposată realizase în slujba statului. Cele mai cunoscute realizări de acest gen se leagă de numele lui Apulus Claudius Cehus(orbul) – anul 306 – şi Lucius Cornelius Scipio Barbatus.

Pe lângă mărturiile scrise private, Statul Roman a conservat, încă din epoca arhaică, o varietate de documente publice. Polybius a găsit în Arhivele Romei textul primului tratat romano-cartaginez redactat într-o latină foarte veche în primul an al Republicii(509/508 î.Hr).

Legile celor XII Table au fost afişate în Forum în jurul anului 450 î.Hr. ca o garanţie publică a libertăţilor civice. Rezoluţiile Senatului par să fi fost depozitate în templul lui Saturn, iar hotărârile conciilor plebeiene au fost strânse în templul zeiţei Celes(templu situat pe colina aventină).

Cele mai importante înregistrări publice timpurii sunt Tablele Pontificale – „Analis Maximus”. Aceste texte erau redactate de către Ponticus Maximus, cel mai important personaj din ierarhia sacerdotală romană. Termenul „anales”(annus lat. = an) ne detremină să credem că Tablele Pontificale înregistrau evenimentele importante petrecute în fiecare an.

Generate, într-o primă fază, pe suport de lemn, notiţele erau apoi, la finalul anului, inscripţionate pe table de bronz depozitate în Forum. Conţinutul însemnărilor pontificale nu mai poate fi reconstituit cu precizie, dar putem aproxima că pe aceste table se regaseau numele magistraţilor din anul respectiv, evenimente militare, religioase sau politice.

Data de pornire a însemnărilor sacerdotale ramâne înca sub semnul întrebarii. Ne putem îndoi că ele au existat în peroada regalităţii, dar ar fi tentant să acceptăm că aceste înregistrări au debutat odata cu instaurarea regimului republican. În general, o astfel de structură politica – regimul republican - , dezvoltă o cultură politică scrisă şi are nevoie de liste ale magistraţilor şi mărturii ale evenimentelor trecute.

Afişarea analelor pontificale an de an, a continuat până la nivelul anului 130 î.Hr. în timpul sacerdoţiului deţinut de Publuis Mucius Scevola. Undeva la o data mai târzie (poate în persoana lui Augustus), cineva şi-a asumat publicarea textelor într-o lucrare alcătuita din 80 de cărţi. Apreciate din perspectiva istoricului modern, „Anales Maximus” nu reprezintă creaţii istoriografice propriu-zise; în Tablele Pontificale evenimentele erau doar consemnate, fără a se stabili conexiuni între ele şi fără nici un fel de consideraţie de ordin cauzal. Nu trebuie să uităm, totuşi, că simpla relatare a evenimentelor an de an a oferit un schelet factologic solid romanilor care mai târziu au scris istoria.

Dintr-o altă optică, dacă documentele de familie par să fi conţinut deformări utile pentru prestigiul gintei, însemnările pontificale, prin caracterul lor oficial, înlătură această suspiciune.

Primii istorici romani

Mentalitatea romanilor a constituit un teren fertil pentru dezvoltarea scrisului istoric. Spiritul pragmatic şi moderaţia, respectul pentru trecut şi cultul amintirii antecesorilor sunt factorii care au condus la apariţia primilor forme de memorie istorica în societatea romană.

De-a lungul timpului istoriografia romană s-a dezvoltat urmărind îndeaproape nevoile sociale, economice şi spirituale ale corpului civic roman, astfel în scrierile istorice aristocratul găsea legitimitatea familiei sale, prin faptele stăamoşilor, iar omul de rând afla gloria neamului său. Aceste aspecte pragmatice ale istoriografiei romane, menite a însufleţi prezentul prin trecut, erau observate sugestiv de Marcus T. Cicero: „a fi ignorant fată de ceea ce s-a petrecut înainte de naşterea ta, înseamnă a ramane întotdeauna copil, căci care ar fi sensul vieţii unui om dacă nu s-ar încrucişa cu cele ale antecesorilor prin memoria istoriei”.

Datorită acestei trăsături a spiritului roman, istoriografia latină a fost mereu strâns legată de viaţa politică şi activitatea militară. În Hellada, aşa cum ştim, primele scrieri istorice au izvorât din interesul pentru geografie şi comportamentul uman. La Roma trecutul a fost conservat pornindu-se din sfera afacerilor publice asupra cărora s-a focalizat şi producţia istoriografică. În acest sens, trebuie remarcat că cei mai multi dintre istoricii Romei au fost oameni politici. Dacă istoricii greci, precum Herodot sau Xenophon, au integrat în lucrările lor şi aspecte din viaţa unor popoare străine, istoricii latini au demonstrat un spirit romano-centric, focalizând preponderent scrierea pe istoria Romei.

La fel ca în Hellada, primii indivizi preocupaţi de trecut au fost poeţii epici. Aproximativ 5000 de rânduri s-au conservat din poemul „Belum punicum”, scris de un cetăţean roman de origine campaniană, pe nume Gneius Naevius(a trăit între anii 270 – 210 î.Hr.). În centrul operei sale se află primul război punic, însă Naevius a inserat şi digresiuni lungi(abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conţine o asemenea abatere) despre originile troiene ale Romei şi despre istoria timpurie a Cartaginei. Din paragrafele rămase rezultă o evidentă cunoaştere a epopeilor homerice şi a poeziei hellene, de care Naevius se şi apropie stilistic. Deşi autorul a fost participant la primul război punic, totuşi deformarea evenimentelor este sesizabilă.

La fel ca în creaţiile homerice, divinitatea este implicată pe câmpul de luptă, hotarând uneori soarta unor bătălii. Datorită trasăturilor sale, poemul „Belum punicum” nu poate emite pretenţii prea serioase în ceea ce priveşte istoria reală. Naevius nu a fost preocupat de critica informaţiilor(ca să nu mai vorbim de surse), ci doar de a încerca să aşeze pe hârtie o prezentare atractivă şi vibrantă a trecutului.)

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Istoriografia Romana.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
18 pagini
Imagini extrase:
18 imagini
Nr cuvinte:
15 917 cuvinte
Nr caractere:
79 689 caractere
Marime:
67.98KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Istorie Universală
Predat:
la facultate
Materie:
Istorie Universală
Profesorului:
Prof. Decebal Nedu
Sus!