Grecia

PIERRE LEVEQUE → AVENTURA GREACĂ

Capitolul I → Trezirea la viaţă a Greciei (până în anul 1580)

→ dezvoltarea societăţilor umane e lentă şi lipsită de vigoare pe solul Eladei, dacă o comparăm cu ceea ce se întâmplă în Orient.

→ totuşi săpăturile duc la conturarea unei evoluţii neîntrerupte din paleolitic până în 1580 î.e.n., când începe evoluţia civilizaţiei miceniene. .

1. Grecia înaintea grecilor

A. Neoliticul în Grecia

→ descoperirile arată că începând cu neoliticul se dezvoltă o civilizaţie care merită să ne reţină atenţia.

→ între 4500-4000 î.e.n. apar o serie de aşezări care împânzesc tot teritoriul Greciei, şi care par a fi fost construite de populaţii originare din Orient.

→ după 3000 î.e.n. începe neoliticul II, determinată de sosirea unor grupuri de invadatori, care suscită o serie de controverse. Unii cercetători sunt de părere că aceştia vin din stepele Rusiei, Basarabia sau Transilvania. Alţii au remarcat similitudinile dintre cultura de aici şi cea de pe platoul Halis din Asia Mică. Oricum, noile aporturi ale invadatorilor nu au schimbat mult peisajul. Cea mai cunoscută aşezare este cea de la Dimini (în Tesalia). Aceasta este fortificată, ceea ce este o raritate, cu 6 rânduri de metereze, fără turnuri, menite să protejeze şirurile succesive de arcaşi sau prăştieri. Incinta centrală are forma dreptunghiulară şi are în centru un megaron, ceea ce ne face să credem că este vorba despre o organizare monarhică.

→ civilizaţia dezvoltată în aceste aşezări este una agricolă şi pastorală. Aceste populaţii nu cunosc plugul, deci sunt horticultori şi nu agricultori. Nu lucrează ogoare, ci grădini de mici dimensiuni. Densitatea cea mai mare a acestei populaţii este în Tesalia şi Beoţia. Animalele domestice cele mai cunoscute sunt oile, caprele şi porcii. Vânătoarea este trecută pe plan secundar.

B. Începuturile Bronzului: Heladicul vechi

→ între 3100-2400 î.e.n. are loc o schimbare de mari proporţii datorată venirii unor noi invadatori din Anatolia. Aceasta a produs o ruptură arheologică foarte precisă. Oricum, cucerirea s-a făcut treptat şi nu a cuprins toată Grecia. În jurul lui 1950 î.e.n. aceştia vor fi la rândul lor înghiţiţi de alţi năvălitori.

→ începe Heladicul (denumirea Bronzului la greci), care comportă trei faze: heladicul vechi (HV), heladicul mijlociu (HM) şi heladicul recent (HR).

→ după toponimele (terminate în –nthos, -s sau -t) păstrate se poate spune că această nouă civilizaţie a înflorit pe tot teritoriul Greciei. Această înflorire se datorează contactelor, pe care această nouă populaţie le-a avut cu Orientul.

→ una din manifestările esenţiale este utilizarea bronzului. Se extind culturile, datorită progresului tehnic, dar şi a sporului demografic: horticultorul neolitic se transformă în agricultor. Culturile se diversifică, apărând măslinul şi viţa de vie. Aşezările se înmulţesc, sunt mici ca dimensiune, şi foarte puţine sunt fortificate, ceea ce denotă o perioadă de pace. Meşteşugurile se dezvoltă şi ele: epoca ceramicii Urfiniss, frumos lustruită şi prelucrarea metalelor. Are loc un amplu proces de comercializare a produselor.

→ cea mai cunoscută aşezare este Lerna (fundul Golfului Nauplia). Aceasta cuprinde mai multe faze de locuire: două neolitice şi două heladice. Primul oraş a fost fortificat în două rânduri, îar în mijlocul acestora a fost descoperită o construcţie, impozantă, care trebuia să fie palatul. Peste acest strat, oraşul a fost reconstruit împreună cu fortificaţiile şi palatul, numit de americani „Casa cu olane”. Construcţia este similară cu palatele cretane. Din acestea se poate spună că Lerna se bucura de o prosperitate considerabilă, mai ales datorită poziţiei sale geografice, care-i permitea un fructuos scimb comercial cu Argolida. Totuşi, această bogăţia i-a adus şi finalul: Lerna a fost distrusă şi nu şi-a mai revenit niciodată.

→ existenţa unor palate fortificate, nu numai la Lerna, ne face să presupunem o puternică organizare monarhică. Fiecare dintre aceste regate erau independente unele faţă de celelalte: fărâmiţarea politică a Greciei de mai târziu.

→ credinţele religioase ale acestor populaţii par să încline spre cultul unei zeiţe matronale a fecundităţii şi fertilităţii. Statuile au forme stilizate de vioară, harpă sau flaut. Obiceiurile funerare sunt cunoscute numai din heladic: necropolele sunt aşezate în afara aşezărilor, în timp ce mormintele sunt fie săpate în stâncă, fie clădite în formă de cistă. Descoperirea unor ofrande denotă o credinţă în viaţa de dincolo de moarte.

2. Primii greci în Grecia: Heladicul mijlociu (1950-1580)

→ între 2000-1950 î.e.n. civilizaţia anatoliană se prăbuşeşte sub loviturile unor noi invadatori: grecii îşi fac pentru prima oară apariţia în Grecia. Aceştia sunt desprinşi din populaţiile indo-europene.

A. Ocuparea Greciei de către primii greci

→ fie că au venit din stepele ruse sau din zona carpato-danubiană, în mod obligatoriu aceste populaţii au trecut prin Balcani. Teoria clasică îi prezintă ca ocupând Grecia progresiv de la N la S. Totuşi, anumite indicii ne-ar putea arăta că procesul a fost mai complex. Astfel, imediat după sosirea lor în Grecia, grecii sunt în posesia unei ceramici de mare rafinament, „ceramica miniană”, tip de care s-a găsit în stratul Troia VI. La fel obiceiurile de a-şi îngropa morţii în cadrul aşezărilor sunt atestate numai în Asia Mică. Este clar că aceste obiceiuri grecii le-au putut dobândi numai în Asia. Din acest motiv a apărut o nouă teorie; după ce ar fi străbătur Balcanii, grecii au trecut strâmtorile şi s-au stabilit o vreme în N Asiei Micim, unde au intrat în contact cu o civilizaţie mai evoluată, care şi-a lăsat amprenta asupra lor. De aici s-ar fi întors din nou în Grecia, poate sub presiunea altor invadatori: probabil hitiţii cuneiformi.

→ este răstimpul în care se instalează în Troada întemeietorii unui oraş nou: Troia VI, distrugând cursul până atunci continuu al istoriei troiene. În acelaşi răstimp, hitiţii ocupă partea centrală a Asiei Mici, unde câteva secole mai târziu, vor pune bazele unui imperiu puternic.

→ primii greci veniţi sunt ionienii, care recunoşteau drept străbun eponim un zeu fluvial tămăduitor, Ion, de la care ar fi păstrat temperamentul lor impetuos (ionian = înflăcărat). Cele patru triburi ale acestora par să fi existat încă de la venirea lor. Au ocupat întreaga Grecie continentală şi Peloponesul, fără să impună civilizaţiei preelene un regim prea dur. Aceştia au fost izgoniţi de pe posesiunile lor de noii veniţi, aheii (prin 1580 î.e.n.) şi eolienii (la o dată necunoscută).

B. Civilizaţia materială a Heladicului mijlociu

→ bandele ioniene au cucerit Grecia prin violenţă, fapt atestat prin dispariţia a numeroase aşezări şi reducerea populaţiilor anatoliene. Începe o nouă epocă, ce durează aprox. până în 1580 î.e.n., când începe heladicul recent. Ne aflăm încă tot în protoistorie, datorită faptului că scrisul va apărea doar în perioada următoare.

→ agricultura nu s-a dezvoltat prea mult, mai ales datorită şocului pe care ionienii l-au avut cu clima mediteraneană. Chiar dacă aceştia cunoşteau grâul, cu siguranţă că viţa de vie sau măslinul erau o noutate. Astfel, ionienii au trebuit să se adapteze, proces oglindit prin vocabularul folosit în acest domeniu, care este diferit de cel indo-european împrumutat de la pelasgi (denumirea dată de greci popoarelor anterioare lor).

→ în ceea ce priveşte creşterea animalelor singura noutate este apariţia calului.

→ în domeniul artizanatului inovaţia esenţială este apariţia ceramicii miniene, diferită faţă de stilul Urfiniss. Indiferent din ce parte ar provenii (unii spun că s-ar fi născut în Macedonia, alţii în Asia Mică), acest stil este o inovaţie renmarcabilă, fiind şi cea dintâi manifestare a geniului grec.

→ unitatea populaţiei de pe ţărmurile Mării Egee a fost spulberată prin venirea grecilor: dacă Grecia este supusă grecilor, Creta încă nu este afectată de invazia acestora, astfel că insulele se mai află în orbita cretană. Totuşi cele două civilizaţii intră în contact, mai ales în zona Cycladelor, unde grecii caută obsidian. Astfel un mare eveniment al Heladicului mijlociu îl constituie şi iniţierea grecilor în tainele mării. Oricum, în timpul ultimelor două faze ale heladicului, grecii sunt destul de refractari influenţelor venite de peste mare.

C. Societatea şi religia în Heladicului mijlociu

→ în această privinţă nu se pot face decât supoziţii: noii veniţi sunt nişte războinici, organizaţi într-o societate militară, subordonată unor căpetenii, care sub influenţa regilor pelasgi se stabilesc în palate. Poporul duce o viaţă egalitară.

→ idolii feminini dispar în totalitate şi apar sanctuarele de pe acropole (Egina). Încă religia uraniană indo-europeană nu a cunoscut influenţele htoniene ale Mediteranei. Necropolele nu sunt distincte şoi este atestată inexistenţa ofrandelor: eclipsă în ceea ce priveşte credinţa în viaţa de după moarte.

→ arta lipseşte cu desăvârşire. Totuşi adaptarea ionienilor la viaţa mediteraneană nu poate să-i facă barbari.