Germania în Perioada Interbelică

- Identificarea etapelor specifice fenomenului istoric studiat si plasarea lor in contextul cronologic respectiv.

- Analizarea factorilor politici, sociali, economici, culturali care au determinat evolutiile specifice ale societatii germane in perioada interbelica.

- Familiarizarea si utilizarea corecta a bagajului conceptual propriu analizei fenomenului totalitar german.

- Recunoasterea si acceptarea perspectivelor multiple asupra faptelor si proceselor istorice specifice perioadei studiate

- Exprimarea de judecati de valoare utilizand limbajul istoric.

- Utilizarea surselor istorice

5.2. Republica de la Weimar

Inceputul insurectiei in Germania

Revolutia socialista de la Berlin

Guvernul Comisarilor poporului

Insurectia comunista

Reformarea Germaniei traditionale

Contestarea republicii

Constiinta ,,germanitatii"

Prima Adunare Constituanta

5.2.1. Revolutia din 1918

La sfarsitul lunii octombrie, comandamentul Marinei Imperiale decidea executarea unui atac sinucigas al flotei germane impotriva Aliatilor. Marinarii din baza navala Kiel au refuzat insa executarea ordinelor si autoritatile au arestat un numar de rebeli ceea ce a produs scanteia necesara revolutiei. In consecinta dupa ce pe data de 3 noiembrie 1918 marinarii manifesteaza pentru a obtine eliberarea camarazilor inchisi, garnizoana din Kiel trece de partea rasculatilor. O zi mai tarziu, muncitorii din Arsenal intra in greva, se formeaza primele consilii (Rate) ale muncitorilor si marinarilor iar revolta se extinde in marile orase germane.

Momentul este exploatat cu succes de fortele politice de stanga si pe 7 noiembrie socialistul independent Kurt Eisner proclama in Bavaria o Republica a Sfaturilor dupa model sovietic. Stanga socialista este insa divizata intre majoritatea membrilor Partidului Social-Democrat German (SPD) ce solicita armistitiul, amnistierea arestatilor politici si abdicarea Kaiserului si socialistii minoritari grupati in USPD (organizatia radicala Spartakus) ce propun o revolutie de tip bolsevic. Divizarea este evidenta pe 9 noiembrie atunci cand revolutia ajunge la Berlin si socialistul Scheidemann proclama Republica in timp ce spartakistul Liebknecht anunta Republica Socialista. Practic nici o forta politica nu mai sustinea monarhia si imparatul Wilhelm al II-lea abdica.

Revolutia ajunge la Berlin - 9.11.1918, demonstranti socialisti la Brandenburg Tor

In urmatoarea perioada, in timp ce revolutia socialista se organizeaza, se adanceste totodata ruptura dintre moderati si radicali. Astfel intre 10-15 noiembrie sunt create peste 10.000 de sfaturi ale muncitorilor si soldatilor in toata Germania iar la Berlin se constituie un guvern format din 6 comisari ai poporului (3 SPD, 3 USPD) si condus de socialistul Ebert. In plus, pe 15 noiembrie se incheie un acord intre patroni si sindicate prin care se obtine o ameliorare considerabila a situatiei muncitorilor: ziua de lucru de 8 ore, libertatea sindicala, posibilitatea organizarii de comitete de uzina. Reprezentantii socialisti ai muncitorilor renunta in schimb la revendicarile privind nationalizarea.

Armata isi defineste pozitia dupa o serie de negocieri cu guvernul provizoriu, declarandu-se neutra daca ordinea va fi restabilita. Din 28 noiembrie SPD incepe pregatirile pentru alegerea Constituantei iar la sfarsitul lunii reapar partidele de dreapta, in timp ce spartakistii devin liderii extremismului de stanga.

In conditiile extreme provocate de sfirsitul razboiului si de profundele transformari prin care trece Germania, conflictul dintre socialisti si spartakisti se acutizeaza si la 6 decembrie Guvernul decide dizolvarea Comitetului Sfaturilor din Berlin, aflat sub controlul USPD. Comisarii USPD parasesc guvernul iar spartakistii fondeaza pe 30 decembrie Partidul Comunist. O luna mai tarziu, dupa ce capitala este cuprinsa de infruntari violente intre sustinatorii USPD si cei ai SPD, guvernatorul Berlinului, Noske, il destituie pe prefectul comunist al politiei. In replica Spartakistii organizeaza manifestatii ce degenereaza in conflicte armate cu fortele de ordine. Armata este chemata pentru a apara guvernul si intre 9-12 ianuarie in Berlin au loc lupte sangeroase in urma carora insurectia spartakista este infranta. Sefii spartakisti Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht sunt arestati si apoi executati.

Insurectia Spartakista

Cauzele esecului insurectiei comuniste erau, in opinia Rosei Luxemburg exprimata in ziarul Rote Fahne din 14 ianuarie 1919 : "lipsa de maturitate politica a soldatilor care au ascultat de ofiterii lor, satele au ramas neatinse de revolutie, conflictele economice aflate inca in stadiul initial."

5.2.2. Noua Germanie si dezechilibrele sale

Revolutia din noiembrie plaseaza Germania in tabara democratiilor atat din punct de vedere politic (republica parlamentara reprezinta o ruptura brusca cu Imperiul autoritar) cat si din punct de vedere social (intrarea sindicatelor in viata publica si aparitia comitetelor de uzina). Treptat, sub amprenta socialistilor, incepe reformarea Germaniei traditionale, sufragiul feminin, liberalizarea moravurilor, politizarea tineretului aducand un suflu de libertate ce desparte noul regim de mediile conservatoare.

Republica este insa contestata din doua directii: represiunea insurectiei spartakiste din ianuarie 1919 a separat comunistii (si odata cu acestia un numar crescand de muncitori) de republica represiva si "socialistii tradatori". In al doilea rand, noul regim este nevoit sa-si asume responsabilitatea Tratatului de la Versailles, iar dreapta va dezvolta ideea "loviturii de pumnal data de socialisti in spatele armatei germane" ce, fara a fi infranta, a trebuit sa se predea.

In ciuda pierderilor teritoriale Germania si-a pastrat echibrul si restrangerea teritoriala a avut drept efect accentuarea constiintei apartenentei la o "germanitate" - comunitatea definitorie de sange si limba - mai larga decat suprafata aflata sub autoritatea Berlinului. In consecinta revendicarea spatiilor germane situate in afara Germaniei a devenit tema nationalista majora dupa 1919.

5.2.3. Constitutia de la Weimar

La 19 ianuarie 1919 este aleasa Adunarea Constituanta dominata de "coalitia Weimar" - SPD, Zentrum, Partidul Liberal. Cei 421 deputati sunt distribuiti astfel: