Istoria constructiei europene ar putea fi denumita la fel de bine istoria reconstructiei europene. In 1945, Europa a incetat sa fie un subiect al relatiilor internationale si soarta sa era decisa in afara granitelor sale, la Moscova sau Washington.
Dupa al doilea razboi mondial distrugerile fizice erau imense iar pierderile umane inestimabile. In Europa numarul mortilor a atins 40 de milioane, cel al refugiatilor 30 de milioane. Dincolo de pierderile de vieti omenesti, e dificil de calculat care a fost impactul razboiului in termeni de deficit de nasteri sau in termeni de mortalitate si de imbatranire a populatiei. La fel in cazul pierderilor economice: distrugerile propriu-zise erau completate de o teribila uzare morala a investitiilor. In Germania, de exemplu, pierderile urcau pana la aproape 20% din potentialul industrial german, dar industria constructoare de masini, foarte putin afectata, probabil ca nu ar fi avut probleme in a le inlocui. Marea dificultate era reprezentata insa de ,,disolutia" infrastructurii si distrugerile din zonele urbane unde in jur de 25% din fondul de locuinte la nivelul intregii Germanii a disparut.
In Franta, 80% din instalatiile portuare au fost distruse, 25% din locomotive si jumatate din vagone, 20% din capitalul imobiliar, 60000 de intreprinderi industriale si agricole. Instalatii industriale in valoare de peste 10 miliarde de franci au fost demontate si trimise in Germania (in contrapartida, in Danemarca si Norvegia mecanizarea industriei a crescut cu 15-20% in timpul conflictului).
Productia de carne a scazut cu o treime pe parcursul razboiului, cea de paine cu 60%, exporturile erau in unele cazuri egale cu zero. Criza exporturilor europene avea sa dea nastere asa-numitului ,,dollar gap", un deficit imens in relatiile comerciale cu Statele Unite care cauzeaza o penurie de dolari la nivelul Europei Occidentale.
Obiectivele centrale ale primelor guverne postbelice erau evitarea unui nou esec al pacii si a revenirii crizei economice mondiale. In consecinta, in majoritatea statelor occidentale raspunsul guvenamental a fost de doua tipuri:
- dirijist: dirijismul nationalizarilor, al planificarii si al investitiilor publice in Italia si Franta, dirijismul politicilor financiare ca in Germania si Japonia (planificarea vizeaza de fapt o liberalizare a economiei in etape)
- empiric: cazul Marii Britanii unde chiar daca au existat nationalizari masive, acestea nu erau cuplate cu o planificare bine pusa la punct.
Reconstructia economica a inregistrat succese remarcabile dupa criza de reconversie din 1946 -1947:
Productia manufacturiera in principalele state vest-europene (1938=100)
Statul 1947 1948 1949 1950
Marea Britanie 115 129 137 151
Franta 95 108 118 128
Germania 33 50 75 95
Italia 93 93 101 115
Belgia 105 115 122 125
Olanda 104 113 126 139
7.2.2. Rolul Statelor Unite ale Americii in reconstructia europeana
Rolul Statelor Unite in reconstructia Europei Occidentale a fost crucial. Din punct de vedere american, stabilitatea lumii depindea de reconstructia rapida a Europei de Vest. America nu a contribuit numai financiar (circa 25 de miliarde de dolari in credite si sume nerambursabile in primii sase ani postbelici), dar a oferit si un model politico-economic si social.
Rezultatele planificarii americane in ceea ce priveste Europa Occidentale erau in buna masura o extindere a filosofiei, metodelor si chiar a politicilor New Deal-ului in Europa: aceasta insemna mai mare eficienta economica prin planificare, incurajarea schimbarii sociale pentru a da nastere unei societati prospere, sensibile la schimbare, dar si stabile.
Mai mult, Germaniei nu i s-a permis crearea unei ideologii proprii a reconstructiei. Chiar si in 1949 tutelajul aliat este complet si
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
