Manualul recomandat: Theodorescu, Răzvan, Cultură si civilizatie
europeană, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti
Bibliografie minimă obligatorie:
Braudel, Fernand, Gramatica civilizatiilor, Editura Meridiane,
Bucuresti, 1994; volumul 1- partea I: Gramatica civilizatiilor (pp. 31-
71); volumul 2- partea I: Europa (pp. 8-123), partea a III-a: Cealaltă
Europă (pp. 227-277)
Theodorescu, Răzvan, Cultură si civilizatie europeană, Editura
Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2006
Bibliografie facultativă:
Berstein, Serge, Milza, Pierre, Istoria Europei, Institutul European,
Iasi
Prezentarea capitolelor:
A. Introducere:
Concepte- cheie:
Criza secolului III;
Crestinism;
Apologetica;
Apofaza.
Rezumatul capitolului: Textul acestui capitol se găseste în manual între
paginile 9-18.
La sfârsitul secolului al II-lea Roma începea să se transforme, sub
loviturile barbarilor, în ceea ce istoricul Pierre Grimal numea o cetate
asediată. Popoare ale stepelor si ale pădurilor trăind dincolo de granitele
imperiului, migratorii vor transforma radical lumea romană. Atacurile
migratorilor au avut consecinte foarte grave în conditiile în care lumea
romană trecea printr-o criză generalizată. Marea întindere a imperiului îl
facea greu de apărat în fata numeroaselor atacuri barbare. Prosperitatea
“secolului de aur” (96-193) îi dezobisnuise pe romani de meseria armelor.
Paralel cu profesionalizarea armatei devine tot mai evidentă si mai decisivă
implicarea acesteia în viata politică: se succed asasinate, răscoale si
proclamări de împărati. Criza politică agravează criza economică si socială:
între anii 256-280 preturile vor creste cu 1000 %. Comertul este întrerupt,
orasele ruinate. Sărăcia generalizată duce la înmultirea tâlhăriilor. În
agricultură este tot mai evidentă concentrarea pământurilor si înlocuirea
2
sclavilor cu colonii. Încercările unor împărati ca Aurelian (operatiuni
militare împotriva barbarilor, construirea unei incinte întărite în jurul Romei,
consolidarea autoritătii imperiale) ori Diocletian (impunerea tetrarhiei ca
sistem de guvernare, reorganizarea adminstrativă a imperiului, persecutiile
împotriva crestinilor) nu au putut stopa decăderea si, în cele din urmă,
disparitia civilizatiei romane.
Secolul al IV-lea este perioada unei profunde transformări a lumii
europene: victoria lui Constantin cel Mare în bătalia de la Pons Milvius
(312), edictul de la Milano prin care cultul crestin devine religio licita(313),
transferarea capitalei imperiului de la Roma la Constantinopol (330),
interzicerea cultelor păgâne (392), institutionalizarea crestinismului si
clarificările dogmatice care încep cu Conciliul de la Niceea (325) au dus la
încetarea civilizatiei romane. Aceasta lăsa locul unei civilizatii europene
care sintetiza cultura greco-romană si crestinismul.
Veacul al IV-lea consemnează începutul unui clivaj mental între
Occident si Orient. Despărtirea spirituală între cele două regiuni europene a
fost determinată de receptarea diferită a gândirii antice. Apusul este atasat de
“apologetică”, acea ramură a teologiei care încearcă demonstrarea logică a
existentei lui Dumnezeu, pe când Răsăritul este adeptul afirmării “apofatice”
a tainei si transcendentei divine.
Concluzii:
Criza internă a lumii romane si atacurile migratorilor au dus la
prăbusirea lumii romane. Împletirea gândirii clasice cu crestinismul a dus la
sintetizarea unei noi civilizatii europene.
B. Civilizatia Europei Occidentale: Evul Mediu ( secolele IX-XIV):
Conceptele-cheie:
Renastere carolingiană;
Scoală palatină;
Milenarism;
Erezie;
Trubadur;
Purgatoriu;
Cruciadă;
Monarhie teritorială
Facultatea de Relatii Internationale si Studii Europene
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
