Unirea Dobrogei cu România

În ziua de 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat Basarabia de Sud, dupa ce autoritatile

române se retrasesera din cele trei judete - Ismail, Cahul si Bolgrad. „Totul s-a

petrecut în cea mai deplina ordine”. În felul acesta, se facuse primul pas „pentru

îndeplinirea dispozitiunilor Tratatului de Pace de la Berlin”.

Duminica, 8 octombrie, a avut loc intrarea solemna a trupelor române victorioase în

capitala tarii, Bucuresti. Întreaga procesiune, pornita de la bariera Herastrau, a fost

grandioasa. La rondul al doilea de la Sosea fusese ridicat un mare Arc de Triumf -

menit a indica „începutul caii de intrare a trupelor în Capitala”. În amintirea faptelor

de eroism în razboiul independentei, se schimbasera denumirile unor artere centrale

ale Bucurestilor. Strada principala (Podul Mogosoaiei) luase numele de Calea Victoriei,

alte strazi se numeau Grivita, Plevna, Smîrdan, Rahova. În zilele urmatoare au început

pregatirile în vederea unirii Dobrogei cu România. La 15 octombrie a fost promulgata

o lege prin care se puneau la dispozitia Guvernului un milion de lei pentru „luarea în

stapînire a Dobrogei si pentru primele organizari din acea provincie.”

Delegatia româna pe lînga comisia europeana ce trebuia sa fixeze frontiera

româno-bulgara, era alcatuita din Mihail Pherekyde, delegat civil, si din coloneii

Slaniceanu, Arion si Falcoianu. La Palat, Domnitorul stabilea, cu ministrul de razboi,

generalul Alexandru Cernat, dispozitiunile pentru ocuparea militara, în prima etapa, a

Dobrogei. O întreaga divizie de trupe urma sa fie concentrata la Braila, gata sa înceapa

marsul (de data aceasta pasnic) peste Dunare. I.C. Bratianu si M. Kogalniceanu au

pornit-o, prin Calarasi, spre Silistra, unde urmau sa întîlneasca pe membrii comisiei

europene rizati sa stabileasca noua fruntarie dobrogeana. De acolo, Kogalniceanu îsi

continua drumul la Galati, unde trebuia sa reprezinte România la întrunirea Comisiei

Europene a Dunarii. La 28 octombrie, prim-ministrul Bratianu comunica Principelui

Domnitor, la Bucuresti, ca fusese fixat de catre comisia europeana primul punct al

frontierei româno-bulgare, la „distanta de 800 metri spre rasarit de portile Silistrei”,

astfel ca „pozitia dominanta Arab-Tabia cade în partea României”.

Rusia îsi exprima dorinta ca dispozitiile Conventiei româno-ruse din 4 aprilie 1877 sa

fie deja extinse si asupra Dobrogei românesti. Guvernul român a raspuns, fireste, ca

acest lucru va fi acceptat numai dupa preluarea provinciei sud-dunarene.

Ramînea lucru stabilit ca Domnitorul României sa participe în persoana, în fruntea

armatei, la luarea în stapînire a Dobrogei. Într-un Consiliu de Ministri, prezidat de

Domnitor, la 10 noiembrie 1878, s-au fixat „normele pentru luarea în stapînire a

Dobrogei”. Pe de alta parte, s-a stabilit ca ministrul Kogalniceanu sa comunice

consulului rus la Bucuresti ca Guvernul român trebuie sa intre în stapînirea Dobrogei

înaintea deschiderii Parlamentului, mai cu seama ca „fara Parlament nu se putea

încheia o noua Conventie de trecere a trupelor ruse prin teritoriul românesc”.

Urmare a acestor ferme demersuri diplomatice, la 12 noiembrie, seara, sosea noutatea

ca „cererile românesti au fost admise de Guvernul imperial” si ca „s-a dat ordin

autoritatilor rusesti din Dobrogea sa predea administratia în mîinile românilor”.

Concret, ministrul rus Giers expediase baronului Stuart, la Bucuresti, telegrama

urmatoare: „... Neavînd în vedere decît stricta executare a Tratatului de la Berlin, fara

nici un gînd ascuns si presupunînd ca Guvernul român are acelasi sentiment,

consimtim la amendamentul propus de Kogalniceanu (intrarea în vigoare a

dispozitiilor Conventiei din 4 aprilie si pentru Dobrogea numai dupa ce România lua

în posesie respectiva provincie). Informeaza pe Belozeskovici ca poate sa procedeze la

remiterea Dobrogei”. Tot în acele zile, Domnitorul Carol a primit în audienta de

ramas bun pe generalii rusi Cerkasov si Nikitin. Întregul Stat Major al armatei ruse

pleca din România, stramutîndu-si Cartierul General în Basarabia. Concomitent, se

stramuta „si întreaga linie de etape”. 13 noiembrie. Principele Domnitor si primministrul

Bratianu stabileau ultimele dispozitii pentru intrarea armatei în Dobrogea.

Bratianu îl preceda pe Domnitor la Braila. În urma, Kogalniceanu si Principele Carol

au redactat Proclamatia catre locuitorii Dobrogei si Ordinul de zi catre armata. Au

fost numiti primii noi prefecti: la Tulcea - N. Opran, la Constanta - G. Ghica.

Comisar pentru chestiunile trecerii Dobrogei în stapînire româneasca a fost numit tot

N. Catargiu - „care supraveghease descarcarea afacerilor din Basarabia”.

Proclamatia Domnitorului României catre dobrogeni, datata 14 noiembrie 1878, era o

afirmare, era o asigurare si era un îndemn: „Locuitori de orice nationalitate si religie,

Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Batrîn - de astazi face parte din

România. Voi de acum atîrnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea

dezbatuta si încuviintata de natiune hotaraste si ocîrmuieste. Cele mai sfinte si mai

scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sînt puse sub scutul unei

Constitutii pe care ne-o rîvnesc multe tari straine. Religiunea voastra, familia voastra,

pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara

a-si primi legitima pedeapsa...

Armata româna, care intra în Dobrogea, nu are alta chemare decît a mentine ordinea

si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire.

Salutati dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertatii. drapelul

dreptatii si al pacii.

În curînd provincia voastra, pe cale constitutionala, va primi o organizatiune

definitiva. care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe

temelii statornice pozitia voastra cetateneasca.

Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra”.