Totalitarismul

Se ştie că anticii nu tratau politicul ca pe un "obiect" ce revendică o "metodă" specifică împrumutată din ştiinţele naturii, ci îl considerau un regim (politeia) ce conferă societăţii semnifi.caţiile sale centrale, "punându-i în ordine institu~iile şi regulile, modelând moravurile şi stilul de viaţă al membrilor săi,,12 . În concepţia anticilor, politicul reprezenta concomitent:

un mod de organizare a Cetăţii;

- un mod de viaţă pentru cei din Cetate.

Am prezentat pe larg, în paginile anterioare, care este rolul clasicilor în elaborările ştiinţei politice de azi, atât în scopulledescoperirii unor criterii unificatoare, cât şi în demonstrarea "rădăcinilor" ei. Pentru Baudouin există două tipuri de asumare a moştenirii intelectuale a filosofiei antice:

- prima constă în "reciti rea scrupuloasă" a textelor fundamentale "pentru a extrage tClmenii unei philosophia perenis", care, "astăzi, încă ne ajută să înţelegem semnificaţiile finale ale aventurii politice" (această cale aparţine filosofului german Leo Strauss);

- cea de-a doua cale (considerată de către J. Baudouin specifică teoriei politice şi antropologiei fiJosofice) se delimitează de "cerinţele seci ale' pozitivismului sociologic", refuzând facilităţile unei noi "filosofii a reîntoarcerii".

Pentru a doua cale, Baudouin găseşte trei "calităţi evidente":

a) "nu are idei preconcepute asupra problemei dacă politicul e un dat natural înscris în ordinea cosmică sau este precedat de un pact iniţial de origine incertă, dar de factură specific umană";

b) politicul "stă sub semnul universalului", respingând evidenţa anistorică a binelui comun. "Ea recunoaşte că fiecare colectivitate umană se confruntă cu probleme perene asigurarea vieţii grupului, înlăturarea dezordinii, defmirea unui minim de utilităţi colective ~ însă adaugă imediat că problemele nu sunt puse peste tot în aceiaşi termeni şi răspunsurile nu sunt nici ele aceleaşi. Teoria politică vede în

'29 A se vedea Jean Baudouin, Inrroducere fn sociologia politica, Editura Amaeord, Timişoara, 1999, pp. 89-90.

politic o aventură, În parte deschisă şi neprevizibilă, care nu. poate :fi Încarcerată în definiţii rigide şi care, pentru a relua limbajul filosofului Emmanuel Levinas, are de-a face mall mult cu Infinitul decât cu Totalitatea";

c) "teoria politică nu se recunoaşte în dihotomia ce opune, într~ o manieră rutinistă, reprezentările «normative» ale' politicului, frământate de căutarea celui mai bun regim, şi re prezentările «clinice» care preferă să descrie modurile sale de funcţionare. Ea refuză disocierea explorării sensuri lor şi detectarea mecanismului şi cultivă o stare de spirit concordatară. Fără a exalta În mod nechibzuit amestecul. dintre genuri şi rară a contesta caracteristicile proprii fiecărui demers, ea consideră că trebuie găsit ceea ce este comun, fără a încremeni în patriotismul disciplinar şi rară stigmatiza «legăturile periculoase»" 130.

Noţiunea de regim politic nu şi-a pierdut nici actualitate a, nici utilitatea, chiar dacă unele discipline socio-politice îi acordă o atenţie superficială (Philippe Beneton vorbeşte despre o anumită neşansă ce loveşte azi noţiunea de regim). Dar secolul al XX-lea şi începutul secolului actuai sunt marcate de războaie ale regimurilor, cel de-al doilea război mondial, conflictele regionale, conflictele dintre civilizaţiile occidentale şi terorism etc. reprezentând, în esenţa lor, conflicte între democraţii şi totalitarisme. Este de reţinut aspectul că majoritatea analiştilor politici înţeleg regimul politic ca regimul exercitării puterii politice.

Sociologia politică şi filosofia politică au luat, adeseori, În discuţie problematica politicului, insistând pe o epistemologie corectă a acestuia. Mai mult, noţiunea de regim politic nu trebuie să opună "punctul de vedere al actorului" şi "punctul de vedere al spectatorului", adică sfera acţiunii şi sfera cunoaşterii.