Note de curs instituții medievale Transilvania

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Organizarea teritorial-administrativă a Transilvaniei în sec. XIV

Voievodatul Transilvaniei era structurat din punct de vedere administrativ în patru structuri: comitatele nobiliare, scaunele secuieşti, scaunele săseşti plus districtele Braşov şi Bistriţa şi districtele româneşti.

1. Comitatele nobiliare – apar în locul vechilor comitate regale din sec. XIII, odată cu ruinarea sau cedarea fortăreţelor şi transformarea vechilor slujitori ai cetăţilor (servientes) în nobili. Comitatele din cadrul voievodatului erau şapte: Alba, Solnocul interior, Dăbâca, Cluj, Turda, Hunedoara, Târnave. Conducerea lor va reveni câte unui comite (numit de voievod), vicecomite (numit de comite), doi juzi ai nobililor (judices nobilium comitatus) şi şase asesori (jurati assessores) aleşi tot dintre nobili. Aceştia din urmă formau şi scaunul de judecată (sedes judiciaria, sedria) şi îl asistau pe voievod în cadrul adunărilor generale (congregationes) ale Transilvaniei.

Alături de aceştia sunt menţionaţi şi alţi funcţionari ai administraţiei comitatense: notarii juraţi, comiţii curiali, pristavii (pristaldi) şi bilochii. Problemele majore ale comitatului erau soluţionate în cadrul congregaţiilor nobiliare generale (congregationes generales). Sistemul cu doi juzi a funcţionat doar în comitatele voievodatului. În afara voievodatului, adică în V Transilvaniei (comitatele Satu-Mare, Crasna, Solnocul de Mijloc, Solnocul Exterior, Bihor, Zarand, Arad), în comitatul Maramureş şi în comitatele bănăţene (Timiş, Cenad, Caraş, Torontal) a funcţionat sistemul maghiar, adică 4 juzi ai nobililor şi 12 asesori .

2. Scaunele secuieşti – apar după stabilirea secuilor în SE Transilvaniei prin 1283-1285. Iniţial, structurile locale ale secuilor vor fi numite districte, ulterior, după 1366 apare denumirea de scaune (sedes) . Se formează şapte astfel de scaune: Odorhei (iniţial Telegd) – cu statut de capitalis sedis , Mureş, Ciuc , Arieş, Sepsi , Kezdi şi Orbai. În sec. XVI prin diviziuni succesive se ajunge la un total de 12 scaune secuieşti.

Printre dregătorii scaunelor secuieşti sunt amintiţi iniţial hotnogii de scaun (1324-Ciuc) cu atribuţii militare şi judecătoreşti sau primipilii (menţionaţi pe la 1307-9), cu atribuţii strict militare. Aceştia din urmă vor fi numiţi mai târziu căpitani sau căpitani supremi (supremus capitaneus) şi devin conducătorii scaunelor. Practic, funcţia militară va fi despărţită de funcţia judecătorească. Cea din urmă este preluată de juzii pământeni (judex terrestris – 1381) numiţi ulterior juzi scăunali (judex sedis). Căpitanii asistau şi ei la judecăţile scăunale, unde putea veni întreaga comunitate, ulterior fiind aleşi fruntaşi care să reprezinte comunităţile din scaunul respectiv (în general 12 asesori, după modelul comitatelor ). În cadrul funcţionarilor scăunali sunt menţionaţi şi notarii şi diecii. Pe lângă aceştia, în 1426 sunt atestaţi şi juzii regali, cu atribuţii de control asupra justiţiei scăunale, asupra executării deciziilor comitelui şi privind strângerea gloabelor .

Comitele secuilor era demnitar numit de rege şi care controla scaunele secuieşti, el putând convoca şi congregaţiile generale ale tuturor scaunelor sau ale unora dintre ele (prima dată menţionate în 1344). Principala sa atribuţie era aceea de comandant al trupelor militare din secuime . În sec. XIV, comitele secuilor avea în jurisdicţia sa şi o parte din teritoriile săseşti (districtele Braşov şi Mediaş, scaunele Mediaş şi Şeica). În anumite situaţii, voievodul Transilvaniei îndeplinea şi funcţia şi comite al secuilor.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Note de Curs Institutii Medievale Transilvania.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
35 pagini
Imagini extrase:
35 imagini
Nr cuvinte:
14 518 cuvinte
Nr caractere:
75 553 caractere
Marime:
75.90KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Istoria Românilor
Predat:
la facultate
Materie:
Istoria Românilor
Sus!