Introducere în Filologie

Previzualizare curs:

Extras din curs:

In acest referat voi prezenta mari filologi ai literaturii romane cum ar fi: Ovidiu Densusianu ,G.G. Tocilescu.si nu in ultimul rand Constantin Giurescu.

Voi incepe in prim plan cu marele filolog-,poet,critic,si istoric literar Ovidiu Densusianu.

Nascut pe 29 decembrie 1873 in Făgăraş, judeţul Brasov.Descendent al unei vechi familii ardelene de origine ţărănească hunedoreană prin tată, braşoveană prin mamă, din care se ridicaseră o seamă de preoţi. A urmat cursul primar în Satu Lung, Făgăraş şi Braşov, pe cel secundar în Iaşi, unde şi-a făcut şi studiile superioare, încheindu-le, asemenea lui Nicolae Iorga mai înainte, după doar un an şi jumătate şi obţinând în 1892 licenţa.

Profesor de liceu pentru scurtă vreme la Botoşani, apoi la Focşani, din toamna anului 1893 studiază în străinătate: la Berlin, cu Adolph Tobler, A. Bruckner, E. Schmidt, şi la Paris, cu Antoine Meillet şi mai ales cu Gaston Paris, care exercită asupra lui o mare influenţă formativă. Audiază cursuri la Sorbona, la College de France, precum şi la Ecole Pratique des Hautes Etudes, unde, în 1896, îşi ia diploma, cu o teză despre poemul medieval La Prise de Cordres et de Sebille, pe care îl şi editează după unicul manuscris existent.

În revista „România” publică în 1896 un studiu asupra altui poem anonim, Aymeri de Narbonne dans la chanson du pelerinage de Charlemagne. În acelaşi an îşi trece doctoratul, prezentând în limba germană o scriere din secolul al XIV-lea, atribuită lui Jean Maillart, Roman de la comtesse d’Anjou. Din 1895 colabora la publicaţii ştiinţifice franceze şi germane: „România”, „Revue critique”, „Jahresbericht der Geschichts Wissenschaft”. Acasă, în 1893, debutase în „Revista critică literară”, pe care, de altfel, o redactează, până în 1897, împreună cu tatăl său şi cu Nicolae Densuşianu.

Profesor suplinitor, din 1897, la Catedra de limba şi literatura română a Universităţii din Bucureşti, în 1901 e titularizat, în urma unui concurs, la nou creata Catedră de filologie romanică. Va ţine cursuri diverse, ilustrând toate domeniile lingvisticii (istoria limbii, gramatică istorică, dialectologie, toponimie, onomastică, fonetică) şi cultivând în acelaşi timp istoria literară şi folcloristica, cele două, în înţelegerea lui, încadrându-se în filologie.

Stăpânit de năzuinţa spre totalitate, atras de spiritualitatea întregii romanităţi de la începuturi până în prezent, Densuşianu, după prezentarea literaturii române moderne (de la Şcoala Ardeleană la Gr. Alexandrescu), alternează imprevizibil cursurile de limbă, literatură şi folclor, introducându-şi studenţii în sardă şi bască, plimbându-i prin toate limbile romanice, coborându-i în trecutul limbii materne, cu popasuri în secolele XVI-XVII până în cel de al XII-lea şi mai departe, învăţându-i cum trebuie înţeles folclorul, instruindu-i asupra originii poeziei trubadurilor şi, în general, asupra liricii din Evul Mediu, familiarizându-i cu poeţi contemporani francezi, belgieni şi spanioli, cu literatura nouă a întregului Occident latin, precum şi, desigur, cu cea autohtonă.

Pentru recoltarea informaţiei dintr-o arie atât de vastă, el dispunea de toate mijloacele necesare: cunoştea nu doar latina şi limbile derivate din ea, precum şi greaca veche, ci şi maghiara, turca, chiar graiurile iranice. Indiferent ce ar fi predat, profesorul opera în spiritul interdisciplinarităţii. Studiind, în ultimul deceniu de viaţă, limba din punct de vedere istoric, cu preocu­parea de a-i dezvălui potenţialul estetic, el parcurge întreaga literatură modernă şi contemporană; amplul său curs Evoluţia estetică a limbii române devine şi o istorie a literaturii române din perspectivă estetică. Prelegerile de folclor îi prilejuiesc incursiuni în lingvistică, mai ales în dialectologie, iar faptele de limbă şi de literatură le cercetează în contextul epocii, apelând la sociologie şi etnologie.

Savant, erudit, creator de scoala in domenii diverse (filologie, istorie literara, folcloristica), Densusianu este un animator literar, spirit polemic, bataios, vizand - inaintea lui E. Lovines-cu - sincronizarea ritmurilor creatiei romanesti, printr-o iesire din provincialism si rusticitate, in orizontul poeziei romanice, prin modernitate si sensibilitate citadina.

In lectiile universitarului ca si in articolele, eseurile, conferintele animatorului Vietii noi, Densusianu isi descopera fibra inaintasilor: aceeasi bogatie a informatiei, siguranta a tonului, o anume distanta rece, taioasa, casant-polemica fata cu preopinentii. Dar dincolo de tonul mostenit, persuasiunea pledanta alterneaza cu accentul acid, cu verva publicistului, cu expresia truculenta. Un sarcasm retinut, cu ricanare condensata se simte in sintagme dispretuitoare precum „reviste-omnibus", „limonada gazoasa" a poeziei nationaliste, „pianul mecanic" al liricii cutarui confrate gata sa cante orice pentru modica suma de 10 bani, „pirotecnia reclamei", „sfarlezirea" politicianista, „carpanosia academica" s.a. Densusianu a stiut deci sa impace rigoarea „discursului", fie ca e o prelegere universitara, fie ca e un cursiv de revista, disciplina intelectuala, ordonarea superioara a ideilor cu nevoile imediate de polemica, riposta, sarja, contraatac etc. ale sarcinii sale de sef de scoala si publicist militant.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Introducere in Filologie.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
3 707 cuvinte
Nr caractere:
19 544 caractere
Marime:
28.04KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Istoria Românilor
Predat:
la facultate
Materie:
Istoria Românilor
Sus!