Holocaustul în România

Politica regimului antonescian fata de evreii din România si din teritoriul ocupat în Ucraina – Transnistria, n-a constituit niciodata subiect de studiu în perioada regimului comunist. Mai mult decât atât, regimul n-a permis nici o investigare a subiectului, fixând linia care trebuia adoptata de istorici, de presa, de catre propaganda, ca si în alte subiecte care privesc istoria României. Aceste directive la care s-au adaugat interzicerea accesului în arhive, crearea unor stante de gândire privind asa-zise însusiri pozitive colective ale poporului român spre deosebire de alte popoare si poate ca si lipsa de interes a intelectualilor de seama de a se înfrunta cu trecutul asa cum a fost si nu cum ar fi dorit sa fie, au avut ca rezultat o totala necunoastere a capitolului evreiesc din istoria regimului antonescian, o neîncredere fata de teze, date si concluzii care contrazic tiparele de gândire atât de magulitoare pentru imaginea poporului român si un refuz, axat deja în subconstient, de a se înfrunta cu rezultatele unei analize stiintifice a subiectului, bazata pe documentatie din arhive românesti si straine si pe adoptarea modului de abordare a problemei Holocaustului în general de catre istoriografia occidentala.

Si înainte de prabusirea regimurilor comuniste, crimele comise contra minoritatii evreiesti erau în linii mari cunoscute si se bazau atât pe documente românesti cât si pe documentatie germana, engleza, americana etc., care servisera zeci de istorici occidentali în lucrarile lor, neaccesibile atunci publicului român. Deschiderea arhivelor dupa 1991, nu numai ca au confirmat si completat informatiile si tezele privind Holocaustul din România, ci au modificat în mare masura conceptiile privind natura regimului antonescian, antisemitismul sau, initierea si participarea sa la crime contra umanitatii, gradul de colaborare la crime cu autoritatile si cu masina de exterminare germana si încercarea de a ascunde fapte si decizii care au afectat soarta poporului român prin falsificari premeditate de documente, înlocuirea unor documente post factum cu altele si distrugerea de documente incriminatorii. În continuare vom încerca sa prezentam pe scurt planurile generale si deciziile regimului antonescian fata de evrei asa cum se reflecteaza din vasta documentatie publicata în trecut1, din documentele Ministerului de externe german si ale Legatiei germane la Bucuresti, din documentatia aflata acum la dispozitia noastra dupa ani de cercetari în arhivele din Ucraina, Rusia, Moldova, Germania, România si SUA. Subiectul va fi tratat în conformitate cu zonele afectate de deciziile lui Antonescu privind soarta evreilor.

Basarabia si Bucovina

Hitler a dezvaluit lui Antonescu cele doua mari secrete ale regimului nazist înainte de a fi puse în aplicare: Planul Barbarosa si "Liniile directoare pentru tratarea evreilor din Rasarit", adica planul de exterminare a evreilor din Uniunea Sovietica. Planul Barbarosa de invadare a Uniunii Sovietice i-a fost dezvaluit lui Antonescu de catre Hitler la a doua lor întâlnire, la 14 ianuarie 1941, la Obersalzberg în sudul Germaniei. Lui Antonescu i s-a comunicat în linii generale planul de atac împotriva Uniunii Sovietice si dupa afirmatiile lui Mihai Antonescu, "s-a fixat data intrarii în razboi si, singuri, maresalul Antonescu si cu mine, am stiut data când România si Germania aveau sa declare razboi Rusiei2 (doc.1). La Obersalzberg, Antonescu a obtinut consimtamântul lui Hitler de a se debarasa de Horia Sima si de legionari, dupa ce l-a cucerit cu fermitatea sa pe Führer caruia i-a spus ca va salva tara cu sau fara Legiune si "chiar împotriva Legiunii". Germania, i-a spus Hitler, da importanta numai relatiilor oficiale cu Generalul Antonescu, iar relatiile cu Legiunea îi sunt mai putin

2

importante3. Antonescu, si nu Garda de Fier, era capabil sa puna la dispozitia masinii de razboi naziste economia si petrolul României si "treizeci de divizii bine echipate si cu buna capacitate de lupta pentru scopul comun"4. Al doilea mare secret, cel care privea soarta evreilor pe teritoriile cucerite, i-a fost dezvaluit lui Antonescu la a treia întâlnire cu Hitler care a avut loc la München, la 12 iunie 1941. Antonescu a mentionat mai târziu faptul, într-un schimb de mesaje cu Ministerul de externe german, când a protestat ca Armata Germana – Wehrmacht-ul –, a silit 11 000 de evrei din Basarabia, care au fost prinsi în Ucraina, sa se întoarca în Basarabia. Antonescu, care vroia Basarabia curatata de evrei, s-a plâns ambasadorului german la Bucuresti, Killinger, declarând ca înapoierea evreilor în Basarabia "este în contradictie cu liniile directoare cu privire la tratarea evreilor din Rasarit (Richtlinien zur Behandlung der Ostjuden) pe care Führerul le-a expus în amanuntime la München"5 (doc. 2).

Analiza masurilor concrete luate de Antonescu pentru executarea "solutiei finale" autohtone în cele doua provincii românesti dovedeste ca a stiut dinainte despre formarea unitatilor mobile de exterminare a evreilor, denumite Einsatzgruppen, si despre misiunea lor, precum si despre coordonarea dintre Einsatzgruppen si armata, si ca a imitat metodele lor. Dezvaluirea secretului constituia înca un semn al aprecierii de care s-a bucurat dictatorul român în ochii lui Hitler, considerat ca un anticomunist, antislav si antisemit demn de încredere. Trebuie subliniat ca Antonescu si regimul sau au adoptat solutia finala pe vremea când Conducatorul era convins ca Germania urmeaza sa înfrânga Uniunea Sovietica. Aceasta siguranta se baza pe victoria germana asupra armatelor Frantei si Marii Britanii în anul 1940, pe rezultatele campaniei din Balcani, pe înfrângerea corpului expeditionar britanic în Grecia si pe concluzia personala a lui Antonescu ca Wehrmacht-ul a gasit solutia pentru problema numarul 1 a tuturor razboaielor împotriva Rusiei. Si, iata, ce i-a spus Antonescu lui Hitler la 12 iunie 1941: "Napolion si germanii însisi în anul 1917 au avut de luptat cu marea dificultate a spatiului; dar acum, având motorul în aer si pe pamânt, nu mai are importanta spatiul ca aliat al Rusiei"6 .

Înca în martie 1941 au sosit la Bucuresti "delegati