1.1. Introducere
Termenul de inteligenţă artificială a fost folosit pentru prima dată în 1956 de omul de ştiinţă
american John McCarthy. Până atunci, inteligenţa artificială îşi făcuse simţită prezenţa în unele domenii
de investigaţie, cum ar fi:
1. Raţionamentul automat: poate un calculator demonstra o teoremă dintr-un anumit
domeniu, cum ar fi Geometria?
2. Procesarea limbajelor naturale: poate un calculator să comunice cu utilizatorul într-un
limbaj de toate zilele, de exemplu, limba Engleză?
3. Sistemele expert: poate un calculator să întreprindă o expertiză într-un anumit domeniu, să
zicem, medicina? Dacă calculatorului i se dau simptomele pacientului, poate acesta să
stabilească diagnosticul şi să prescrie tratamentul medicamentos adecvat?
4. Jocuri: un calculator poate juca competitiv un joc, cum ar fi şah-ul?
5. Vederea artificială: poate un calculator "privind" imaginea unei scene, de exemplu, o
bucătărie cu un robinet deschis, să interpreteze scena respectivă? Dacă da, un robot dirijat
de un astfel de controller este capabil să localizeze robinetul şi să închidă apa?
6. Învăţare: Poate un calculator, care operează într-un domeniu de tipul celor de mai sus, săşi
îmbunătăţească performanţele în timp? Învăţând din experienţă, poate deveni, de
exemplu, un mai bun jucător de şah?
Se ştie că un calculator face numai ceea ce un program îi spune să facă. Deci, studiul inteligenţei
artificiale presupune studierea unor tehnici specifice de programare a calculatoarelor, astfel încât acestea
să devină capabile să îndeplinească, într-un anumit domeniu, task-uri considerate ca ţinând de domeniul
inteligenţei.
Nu există o definiţie riguroasă a inteligenţei artificiale. Definiţiile existente în diverse lucrări
poartă amprenta domeniului particular în care aceasta este aplicată. O încercare de definiţie ar putea fi
următoarea:
Inteligenţa artificială (IA) poate fi definită ca acea ramură a "computer science" care se ocupă
cu automatizarea comportamentului inteligent.
Obiectivul major al IA este de a construi maşini inteligente (în IA termenii de maşină şi calculator
sunt sinonimi). Inteligenţa artificială trebuie privită ca o completare sau prelungire a inteligenţei umane şi
nu ca o înlocuire a acesteia, aşa cum invenţia automobilului nu a desfiinţat mersul pe jos. Automobilul a
fost conceput în ideea de a sluji omul. La fel şi IA.
Deoarece obiectivul inteligenţei artificiale este de a construi maşini care afişează inteligenţă, ne
punem întrebarea dacă putem defini precis această inteligenţă. Inteligenţa are multe aspecte: abilitatea de
a raţiona, de a învăţa din experienţă, de a se adapta la situaţii noi etc. Încercarea de a da o definiţie
riguroasă inteligenţei ne-ar introduce într-un domeniu de speculaţii psihologice şi filozofice.
Unul dintre scopurile fundamentale ale cercetărilor în domeniul IA este reproducerea, de către
calculator, a raţionamentelor umane.
Pentru a stabili dacă o maşină dată este inteligentă, matematicianul britanic Alan Turing
(1912-1954) a propus un test, cunoscut azi sub numele de testul Turing. În esenţă testul Turing poate fi
descris astfel:
O persoană, denumită interogator, conversează prin intermediul unui terminal cu doi
interlocutori, invizibili din punctul lui de vedere. Unul dintre aceştia este o maşină, iar celălalt
este un interlocutor uman. Maşina încearcă să răspundă la întrebările interogatorului ca şi cum
ar fi un interlocutor uman. Persoana, desigur, răspunde normal ca un interlocutor uman. Dacă,
după conversaţia pentru o perioadă de timp cu cei doi interlocutori, interogatorul nu este capabil
să-i distingă pe cei doi interlocutori, atunci se poate spune că maşina este inteligentă.
Testul Turing a fost deseori criticat în literatură, reproşându-i-se că decizia depinde de modul în
mare măsură de interogatorul respectiv. Acest reproş poate fi contracarat prin desfăşurarea testului cu mai
mulţi interogatori, fiecare dintre ei lucrând independent de ceilalţi. Rezultatul testului va fi în acest caz
decizia celor mai mulţi dintre interogatori.
Analizând literatura de specialitate, se pot distinge două direcţii fundamentale în care se
desfăşoară cercetările în acest domeniu:
1. Reţele neuronale - maşina este modelată ca reţea neuronală, imitând modelul anatomic al
creierului uman;
2. Calculul simbolic - Newell şi Simon a demonstrat că activitatea inteligentă se desfăşoară prin
operaţii logico-matematice asupra unor simboluri (model fiziologic al creierului uman).
1.2. Definiţii ale inteligenţei artificiale (IA)
- IA este ştiinţa care permite realizarea de maşini care au competenţa de a fi inteligente (M. Minsky,
1975);
- IA este disciplina care are ca obiect înţelegerea naturii şi construirea de programe pe calculator
imitând inteligenţa umană (A. Bonnet, 1984);
- IA este studiul facultăţilor mentale în vederea utilizării lor ca modele pentru calculator, ca depozite de
inteligenţă pentru maşinile construite de om.
- IA este încercarea de conversie a datelor analogice furnizate de simţurile umane în date logice utile
maşinilor construite de om.
Cursuri in format pdf la disciplina inteligenta artificiala
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.